DOCUMENT Medicii de familie fac un miting de amploare pe 15 noiembrie. În ce măsură se poate ajunge la grevă generală: „Suntem îngropaţi în hârtii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de familie vor organiza proteste în toată ţara
Medicii de familie vor organiza proteste în toată ţara

Medicii de familie şi asociaţiile de pacienţi, reuniţi în Coaliţia „Solidari pentru Sănătate”, au protestat joi, începând cu ora 11.00, în toată ţara. Motivul? Faptul că medicina de familie este prost finanţată deşi medicii de familie sunt cei la care pacienţii ajung înainte de a merge în ambulatoriile spitalelor sau în policlinici. Cadrele medicale intenţionează să facă un miting de amploare pe 15 noiembrie.

Anunţul a fost făcut de medicul Rodica Tănăsescu, şefa Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, care spune că medicii de familie petrec tot mai puţin timp cu pacienţii din cauza faptului că munca lor a devenit una birocratică. 

„În primă instanţă vom face un miting, pe 15 noiembrie, la care sunt aşteptate 2.000 de persoane. Am depus deja documentele în acest sens. Noi ne dorim să nu se ajungă la grevă generală şi ne dorim să rezolvăm lucrurile. Pacienţii noştri momentan nu sunt afectaţi cu nimic. Şi ei sunt chinuiţi de toate prevederile birocratice ale caselor de asigurări şi s-au săturat şi ei să le zicem că nu se pot da reţete sau că nu avem timp suficient pentru ei. Ştiu cât de prost merg sistemele informatice şi cum suntem îngropaţi în hârtii”, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul Rodica Tănăsescu, şefa Societăţii Naţionale de Medicina Familiei. 

„Vom protesta pentru că vrem să atragem atenţia asupra problemelor pe care le avem. Vrem modificarea legislaţiei şi modificarea sistemelor informatice în aşa fel încât ele să funcţioneze”, a arătat medicul, subliniind că un alt motiv pentru care atât ea cât şi colegii săi sunt nemulţumiţi e subfinanţarea cronică a medicinei de familie. 

Protestul care a avut loc joi la nivel naţional a vizat sediile prefecturilor şi sediile caselor de asigurări de sănătate din mai multe judeţe, respectiv Brăila, Piteşti, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, Iaşi, Hunedoara, Craiova, Droberta Turnu-Severin, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea şi Miercurea Ciuc.

Ce îi deranjează pe medicii de familie

La protestele organizate joi numărul participanţilor a variat de la judeţ la judeţ. De pildă, la Bistriţa Năsăud au luat parte la manifestări cinci medici, pe motiv că protestul nu a fost autorizat iniţial de autorităţile locale. Aceştia au reuşit să discute cu prefectul ulterior, cu privire la revendicările lor. 

În ceea ce-i priveşte pe medicii din Iaşi, 30 dintre aceştia au ieşit în stradă, menţionând că sunt mai mult funcţionari decât medici. La Cluj au luat parte la protestul de joi, derulat între orele 11.00 şi 12.00, aproximativ 50 de medici de familie. 

„Nu avem altă opţiune decât să luptăm împreună pentru salvarea accesului pacienţilor noştri la servicii medicale de bază şi facem pe această cale un ultim apel la adresa autorităţilor – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Ministerul Sănătăţii – de a interveni rapid şi eficient pentru restabilirea acestui drept fundamental al românilor”, declara medicul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, conform unui comunicat de presă.

La rândul său, Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, arată că medicii de familie reprezintă primul punct de interacţiune a pacienţilor cu sistemul medical. „În acelaşi timp, dacă au condiţiile necesare, pot asigura prevenţia prin informarea corectă a pacienţilor. APAH-RO militează încă din 2009 pentru includerea markerilor virali în pachetul de analize gratuite prescrise de către medicii de familie pentru a simplifica diagnosticul şi a preveni noile infectări”, a spus Debu. 

CNAS: „Se lucrează la debirocratizarea sistemului”

La rândul lor, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că o parte din aspectele semnalate de medicii de familie sunt în curs de rezolvare. 

„Instituţia a făcut deja demersuri pentru majorarea valorii minim garantate a punctului per capita, pentru medicina primară, precum şi a valorii minim garantate a punctului pe serviciu pentru medicina primară şi pentru medicina ambulatorie de specialitate”, arată comunicatul. 

„În contextul în care în acest moment se lucrează, la nivelul CNAS, la elaborarea proiectelor de acte normative şi de buget pentru anul 2018, vor fi luate în considerare şi celelalte aspecte semnalate, pornindu-se de la premisa că simplificarea şi debirocratizarea activităţii cabinetelor de medicină de familie, precum şi optimizarea funcţionalităţilor sistemelor informatice reprezintă un obiectiv instituţional”, notează documentul.

De ce îşi vând medicii de familie cabinetele

Pacienţii li s-au alăturat medicilor în acest demers, pentru că, spun ei, reţeaua de medicină de familie înregistrează un adevărat declin în ultimii ani, ceea ce se reflectă şi în cifre. Concret, în 2016 s-a remarcat o diminuare a cabinetelor, fiind cu 123 mai puţine decât în 2015. În continuare, însă, cele mai multe cabinete de familie există în Dâmboviţa, Giurgiu, Vrancea, Teleorman şi Ilfov, la colţ opus sunt Braşov şi Hunedoara. 

Situaţia se va agrava în următorii ani, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei. 

„Cabinetele se închid pentru că nu sunt rentabile şi medicii aleg să îşi vândă afacerea şi să emigreze. Numărul cabinetelor este în scădere şi situaţia se va înrătutăţi. De vină e faptul că nu ne putem face meseria aşa cum trebuie. Ne-am săturat să spunem pacientului că nu se pot face diverse investigaţii, că nu-l putem ajuta”, a declarat medicul de familie. Consecinţele depopulării cabinetelor de medicină de familie se vor vedea în primul rând în mediul rural, unde funcţionează 40% din aceste instituţii medicale şi unde există doar 9% din spitalele ţării, restul de 91% fiind concentrate în mediul urban. 

„În prezent, suntem singura reţea la care au acces toţi românii. Sunt 600 de localităţi fără medic de familie, ceea ce este îngrijorător. Dar reţeaua din rural se deşertifică iar accesul oamenilor de la sate la servicii se diminuează de la an la an”, a mai spus medicul de familie, precizând că exodul medicilor şi-a pus amprenta şi asupra acestei specialităţi.

Memoriu medici de familie by Claudia Spridon on Scribd

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite