Din 2.050 de participanti, doar 22 au promovat examenul de avocatura

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subiectele au avut un grad foarte ridicat de dificultate. Numarul avocatilor a crescut de la 2.400, in 1990, la peste 14.000, in prezent

Avocatul Calin Andrei Zamfirescu, presedintele Uniunii Avocatilor din Romania, ne-a declarat ca la acest examen s-au inscris majoritatea candidatilor respinsi la concursul de intrare in magistratura, de aceasta data participarea nefiind conditionata de nota obtinuta la examenul de licenta. Numarul de locuri nu a fost limitat, practic orice candidat care obtinea minimum 140 de puncte din cele 200 posibile putand sa fie declarat admis. In urma corectarii tezelor, cel mai bun rezultat inregistrat a fost de 158 de puncte, dar cel putin jumatate din candidati au obtinut sub 50 de puncte. Subiectele examenului de avocatura au fost intocmite de renumiti profesori de la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti si au avut un grad foarte ridicat de dificultate. La acest examen au fost luate masuri exceptionale de securitate, iar testele-grila au fost corectate pe calculator, pentru a se evita orice fel de imixtiune. Pe langa securizarea propriu-zisa (pagina cu colt negru etc.), fiecare lucrare a fost codificata binar in momentul in care a fost trecuta in calculator, iar tezele au fost desigilate ulterior, aceste coduri nefiind cunoscute de candidati. Dl. avocat este de parere ca in acest moment nu se poate face o evaluare, pentru ca rezultatele obtinute nu se pot compara cu cele din alti ani. Examene de intrare in profesie au existat si in anii anteriori, dar la ele se prezentau, in general, candidati care nu erau proaspeti absolventi de facultate. Mai maturi ca experienta, candidatii la astfel de examene reuseau in proportie variabila, de la an la an, cam intre 14 si 25 la suta. "Candidatii care vor participa la examenul de avocatura trebuie sa-si schimbe mentalitatea. E greu de imaginat sa intre doar 1,1 sau 1,2 la suta, cat au promovat acest examen, iar asta spune mult despre gradul de dificultate al examenului, dar si mai mult despre modul de pregatire al candidatilor", opineaza presedintele UAR. "Prin organizarea acestui examen nu se doreste impiedicarea accesului la profesia de avocat, cu toate ca unii ar dori acest lucru, dar noi nu servim acest interes, pentru ca nu dorim sa inchidem portile. Preocuparea noastra principala este, in acest moment, exercitarea profesiei de avocat", a mai spus dl. Zamfirescu. In acest sens, incepand cu anul viitor, in cadrul UAR va functiona Institutul National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor, institutie unica in tarile Europei Centrale si de Est. "Acest institut isi propune sa pregateasca aproximativ 200 de stagiari anual, dar, in conditiile in care doar 22 de candidati la examenul de avocatura au fost admisi, in primul an nu se va putea asigura intreaga capacitate de scolarizare", a mai spus dl. Zamfirescu. Rezultatele examenului de intrare in avocatura nu sunt, inca, definitive, in acest moment fiind in curs de rezolvare cele 600 de contestatii depuse.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite