Destinul de geniu al lui Damian

Naistul Damian Drăghici a fugit din România pe vremea lui Ceauşescu, a trăit momente grele ca emigrant în Grecia, a cunoscut gloria în SUA, dar a revenit la "Rădăcini" Damian Drăghici

Naistul Damian Drăghici a fugit din România pe vremea lui Ceauşescu, a trăit momente grele ca emigrant în Grecia, a cunoscut gloria în SUA, dar a revenit la "Rădăcini"

Damian Drăghici este supranumit "zeul naiului". A cucerit lumea, are un premiu Grammy şi 17 albume muzicale, a cântat alături de Joe Cocker, Cindy Lauper şi James Brown, a susţinut concerte şi turnee, alături de cei 18 lăutari din trupa sa, cu casele închise, dar continuă să creadă că există un singur loc unde energia muzicii sale poate să explodeze cu adevărat: România.

- În cazul dumneavoastră, este perfect valabilă sintagma "o viaţă de muzică". Aţi început să cântaţi la trei ani, la diferite instrumente, dar până la urmă marea dragoste a rămas naiul. De ce?
- Acum, cu experienţa anilor pe care-i am, îmi vine să spun că încercam să găsesc instrumentul la care să mă exprim cel mai bine şi în cel mai natural mod. Prima dată, la trei ani, am început să cânt la ţambal, după care au urmat pianul, tobele şi basul. Prindeam din zbor şi mă plictiseam repede de fiecare dintre ele... La 10 ani am primit primul nai, cadou de la bunicul meu. Aşa a început povestea...

- Ce amintiri păstraţi din perioada în care aţi fugit din România?
- Aceleaşi amintiri pe care le avem majoritatea din perioada aceea, lucruri care pe mine personal m-au marcat. Acum, după atâţia ani, am reuşit să scap de amintirea acelor timpuri. Am pus acel trecut într-o cutiuţă pe care am aruncat-o undeva departe în spaţiu. Un răspuns ar putea fi că perioada aceea m-a făcut să fug fără să mă uit înapoi. Tot ce mi-am dorit a fost să scap.

- Care au fost cele mai grele momente după fugă?
- Primele luni în care am trăit în Grecia! Eram pur şi simplu un cerşetor, chiar dacă pentru acei bani pe care-i câştigam ca să trăiesc, cântam cu naiul pe la mese.

- După perioada aceea a venit cea a luptei pentru carieră. Aţi absolvit patru ani de studiu într-unul singur cu Magna Cum Laudae - interpretare jazz... totuşi care este genul muzical pe care îl iubiţi cel mai mult, care vă reprezintă?
- Pe primul loc în sufletul meu este muzica românească, apoi cea lăutărească şi ţigănească şi, în general, orice fel de muzică ne înconjoară. Eu şi cei optsprezece lăutari, adică trupa "Damian&Brothers", vrem să cucerim acum Europa. Vom influenţa Occidentul pentru că temperamental şi artistic suntem mai tari decât ei!

- După ani de viaţă pe alte meleaguri şi succes pe trei continente, cum găsiţi viaţa muzicală românească la ora actuală?
- Viaţa muzicală românească - cred că, pe zi ce trece, progresează într-un fel sau altul. Avem foarte multe talente în domeniu, dar şi în artă în general. Cred că ar trebui să folosim mai multe elemente din folclorul nostru care generează o muzică foarte bogată. Fiecare ţară are "personalitatea" ei pe care o resimţi atunci când asculţi muzica poporului şi cred că, în felul ăsta, şi noi ne vom putea diferenţia.

- Ce înseamnă proiectul "Rădăcini" pentru dvs, ce înseamnă publicul român faţă de cel al altor ţări?
- Este însăşi definiţia cuvântului "rădăcini" cu toate valenţele ei. Mi-am dorit să mă întorc la origini, acolo de unde am plecat. Pentru asta am adunat 18 "fraţi" foarte talentaţi, cu ajutorul cărora să dau din nou viaţă muzicii ţigăneşti autentice. Şi pentru asta mă simt foarte fericit, liber şi împlinit cu acest proiect, cred că din acest motiv şi publicul român, şi cel din străinătate ne iubeşte. Succesul trupei se datorează sincerităţii şi modului de exprimare care într-adevăr este autentic şi plin de pasiune.

- Cum ţineţi în mână o trupă de optsprezece oameni cu personalităţi diferite?
- Nu este nevoie să îi ţin în mână, ne îmbinăm şi ne completăm, ca personalitate. Din asta s-a născut trupa "Damian&Brothers", care este plină de energie, viaţă şi pasiune.

- Ce surprize le mai pregătiţi românilor după show-ul "Damian's fire", din 2001, care a avut loc în Piaţa Constituţiei?
- Un artist care iubeşte ceea ce face poate să cânte sau să aibă un concert sau un show şi în faţa a 10 oameni, dar şi în faţa a 100.000 de oameni. Cel mai important lucru este cum simte artistul în momentul acela şi cum îi face să vibreze pe cei din public. Acum lucrez la un film documentar despre rromi, la un album împreună cu DJ Ravin de la Budhha Bar, cu care tocmai am colaborat săptămâna trecută la un concert deosebit pentru Irina Schrotter, şi un album de jazz cu artişti speciali care-mi sunt prieteni.

A trecut graniţa spre Iugoslavia într-o noapte ploioasă

Damian Drăghici a avut curajul de a-şi lua propriul destin în mâini şi de a risca totul, pe vremea lui Ceauşescu, pentru a deveni liber. În România ajunsese să aibă impresia că, prin resemnare, se condamnă la o moarte lentă. Atunci a decis să fugă…

"Am luat-o către Timişoara şi am trecut graniţa în Iugoslavia, într-o noapte în care a plouat cum n-am mai văzut vreodată în viaţa mea. Eram doar eu şi naiul. Prin Iugoslavia am mers mai mult pe jos, patru zile şi patru nopţi, după care am reuşit şi am trecut graniţa în Grecia."

Îşi aminteşte perfect, după atâţia ani, că după o noapte cu ploaie, a avut parte de o alta cu o ceaţă îngrozitoare, încât nu se vedea nici la jumătate de metru. L-a iubit Dumnezeu…

"Am aflat mai târziu că trecusem şi peste un teren minat, dar a dat Cel de Sus şi n-am păţit nimic. În Grecia am fost luat de un camion care transporta carne şi aşa am ajuns la Salonic", rememorează Damian astăzi.

A ţinut secretă intenţia sa de a fugi din ţară pentru că nu a vrut să-şi sperie părinţii şi restul rudelor. I-a sunat abia la vreo două zile după ce a ajuns în Grecia, dar de frică să nu le fie telefonul ascultat, nu le-a spus decât că nu se mai află în România şi că este bine. Nu le-a precizat însă locul unde se află…