Desalinizarea apei de mare – o soluţie împotriva secetei

În timp ce unii îl consideră un "panaceu" împotriva crizei mondiale a apei, ecologiştii blamează procedeul desalinizării pe motiv că distruge ecosistemele marine. Studiile arată că doar

În timp ce unii îl consideră un "panaceu" împotriva crizei mondiale a apei, ecologiştii blamează procedeul desalinizării pe motiv că distruge ecosistemele marine.

Studiile arată că doar trei la sută din apa planetei este potabilă şi, după ce că e puţină, nici nu e distribuită în mod egal pe glob. Astfel, în timp ce un american consumă, în medie, 600 litri de apă pe zi, un african consumă doar 10 litri. Pentru a suplimenta cantitatea de apă potabilă disponibilă pe Pământ, oamenii au început să desalinizeze apa de mare.

Cu numai câteva zile în urmă, preşedintele Algeriei, Abdelaziz Bouteflika, a inaugurat staţia de desalinizare a apei oceanice El Hamma, instalată în Golful Alger.

Aceasta urmează să furnizeze apa potabilă necesară locuitorilor capitalei, aflaţi în stres hidric de multă vreme. Dar, în timp ce localnicii au primit cu bucurie acest eveniment, ecologiştii au dezaprobat, încă o dată, practica energofagă de a obţine apa de băut din apa mărilor.

Zeci de ţări africane se confruntă, zilnic, cu o lipsă acută a apei potabile, în timp ce unii locuitori din Europa şi America nu fac decât să dea drumul la robinet ca apa să curgă din abundenţă. Dar, anul acesta, o secetă cumplită a lovit câteva regiuni din America de Sud, prefigurând o situaţie similară, peste câteva luni, şi în emisfera nordică.

Specialiştii spun că o populaţie care beneficiază de surse de apă potabilă sub valoarea de 1.700 m³/an/locuitor se află în stres hidric. În această situaţie se găseşte o mare parte a populaţiei mondiale. În unele ţări, criza lipsei de apă are deja proporţii catastrofice.

De exemplu, în Kuweit, un locuitor consumă numai 10 m³ de apă/an, iar în Emiratele Arabe Unite, doar 58 m³/an. De aceea, aceste două state au investit în desalinizare şi ocupă primele locuri, la nivel mondial, din acest punct de vedere.

O nouă uzină, inaugurată în Africa

În Algeria, o altă ţară aflată în stres hidric, preşedintele republicii, Abdelaziz Bouteflika, a inaugurat, recent, staţia de desalinizare a apei de mare de la El Hamma, construită în Golful Alger. Uzina este cea mai mare de acest gen de pe continentul african. Cu ajutorul apei de băut produse aici, locuitorii Algerului nu vor mai suferi niciodată de sete, aşa cum se întâmpla până acum.

Proiectul va schimba viaţa locuitorilor din capitală şi a costat 250 milioane de dolari. Staţia El Hamma urmează să asigure 200.000 m³ de apă potabilă, zilnic. Mai mult decât atât, Algeria prevede construcţia a încă 43 uzine de desalinizare a apei oceanului, până în 2019. Algerienii au trăit ani de-a rândul într-o penurie cumplită, resursele convenţionale de apă fiind insuficiente pentru a acoperi nevoile întregii populaţii.

De aceea, autorităţile algeriene au fost nevoite să caute şi alte surse pentru a garanta locuitorilor ţării alimentarea cu apă potabilă. Soluţia cea mai potrivită, care nu depinde de capriciile vremii, este desalinizarea apei de mare.

Mare consumatoare de energie

Desalinizarea apei de mare permite suplimentarea resurselor de apă potabilă disponibilă, furnizarea unei soluţii în caz de secetă şi rezolvarea situaţiilor de penurie şi criză. De aceea, desalinizarea este o soluţie viabilă, capabilă să înlăture capriciile climei.

Însă, după opiniile unor specialişti, această tehnologie nu prezintă numai avantaje. În primul rând este foarte scumpă. Desalinizarea apei oceanice necesită un consum imens de energie şi este, prin urmare, mare producătoare de gaze cu efect de seră.

Se distrug ecosistemele marine

Staţiile de desalinizare pun în pericol ecosistemele marine. Într-un raport consacrat uzinelor de desalinizare a apei oceanice, reprezentanţii organizaţiei ecologiste WWF (Fondul Mondial pentru Natura) nu şi-au ascuns îngrijorarea faţă de această chestiune: "Desalinizarea apei de mare este departe de fi soluţia ideală.

Această tehnologie reprezintă o ameninţare potenţială pentru mediu şi nu va face altceva decât să agraveze şi mai mult schimbările climatice. Recurgerea la aceste noi tehnologii, care sunt din ce în ce mai accesibile, nu va rămâne fără consecinţe asupra mediului înconjurător", avertizau reprezentanţii WWF în raportul lor.

În plus, membrii organizaţiei estimează că activităţile interne de desalinizare pot antrena distrugerea regiunilor de coastă. Cursul apelor, zonele umede, apele subterane şi, în general, ecosistemele care asigură epurarea apelor şi protecţia împotriva catastrofelor sunt astfel puse în pericol. Abdelouahab Chouikhi, specialist în poluare şi ecotoxicologie marină, a tras, de asemenea, un semnal de alarmă asupra consecinţelor nefaste ce ar putea să apară după punerea în funcţiune a unităţii de desalinizare a apei de mare El Hamma.

Pe de altă parte, anumiţi experţi sunt de părere că această tehnologie nu va fi rentabilă decât în momentul în care se va utiliza, la scară largă, energia nucleară, care să furnizeze kilowaţii necesari atât pentru producerea de electricitate, cât şi pentru obţinerea apei potabile. O astfel de alianţă s-a realizat deja la Aktau, în Kazahstan, care funcţionează încă din 1973.

Istoria desalinizării

Primele încercări de desalinizare a apei oceanice datează încă din secolul al IV-lea î.Hr., când Aristotel a observat principiul distilării.

Apoi, încă din timpurile străvechi, marinarii desalinizau apa de mare prin simpla fierbere. Utilizarea în scopuri industriale este însă de dată recentă. În anii '60, pentru a desaliniza apa de mare au fost puse la punct anumite procedee termice.

În plus, cercetătorii au dezvoltat procedeul de desalinizare prin osmoză inversă. Astfel, în 1978, era dată deja în funcţiune prima unitate de desalinizare a apei de mare prin osmoză inversă la Djeddah, în Arabia Saudită. Astăzi, cea mai mare uzină de desalinizare a apei din ocean, cu o capacitate de producţie de 300 milioane de metri cubi pe an, se află la Jebel Ali, în Emiratele Arabe Unite.

Apă desalinizată în Europa

Pe continentul european, tehnologia desalinizării funcţionează deja în câteva ţări, precum Italia, Grecia, Belgia sau Olanda. De exemplu, în Spania, primele unităţi au fost instalate încă din anii '80, la Canaries. Ba mai mult, Spania deţine locul cinci, la nivel mondial, în ceea ce priveşte obţinerea apei potabile prin desalinizare, cu cele 900 de unităţi pe care le deţine.

Pe coasta spaniolă, în Carboneras se află şi cea mai mare staţie de desalinizare a apei de mare din Europa. Aceasta are o capacitate de 120.000 ml/zi şi alimentează cu apă dulce atât sectorul agricol, cât şi turismul.

Procedee de obţinere a apei potabile

Metodele cel mai frecvent utilizate pentru desalinizarea apei oceanice sunt distilarea şi osmoza inversă. Distilarea sau desalinizarea termică constă în evaporarea apei de mare fie prin utilizarea căldurii solare, fie prin încălzirea acesteia într-un boiler.

Apa este supusă procesului de încălzire până când se evaporă. În felul acesta, ies doar moleculele de apă, iar în depozit rămân sărurile dizolvate, precum şi toate celelalte substanţe conţinute în apa de mare. Apoi apa potabilă se obţine prin simpla condensare a vaporilor.

Celălalt procedeu, osmoza inversă, necesită tratarea, în prealabil, a apei de mare pentru a o debarasa de elementele în suspensie şi de microorganismele pe care le conţine. Procedeul constă apoi în a aplica acestei ape sărate o presiune suficientă pentru a o face să treacă printr-o membrană semipermeabilă, foarte densă. În felul acesta, doar moleculele de apă traversează membrana, furnizând astfel apă potabilă. Inconvenientul major al acestor sisteme este preţul foarte ridicat al instalaţiei.

Cantitatea de energie necesară încălzirii sau compresării apei este foarte mare, iar volumul de apă obţinut e foarte mic. Prin urmare, utilizarea desalinizării apei de mare rămâne încă o tehnică marginală. Dar aceste tehnici fac obiectul a nenumărate cercetări tocmai pentru a le face mai rentabile din punct de vedere energetic.