Daniel Fried va superviza închiderea Guantanamo
0Barack Obama îi va da secretarului de stat adjunct pentru afaceri europene, Daniel Fried, misiunea de a superviza închiderea Guantanamo, a anunţat astăzi un oficial american, relatează AFP.
"Ne aşteptăm ca Fried să fie numit prin decret prezidenţial într-un post privitor la Guantanamo", a spus oficialul. "Nu este un post care să necesite confirmarea în Senat", a subliniat el, potrivit NewsIn.
Potrivit acestuia, Fried va încerca mai ales să convingă statele europene şi din alte regiuni să primească prizonieri de la Guantanamo care nu pot fi trimişi în ţările de origine, fiindcă riscă să fie persecutaţi.
Imediat după învestire, Obama a decretat închiderea Guantamao într-un an. Închisoarea a fost deschisă după atentatele din 11 septembrie 2001 pentru persoanele suspectate de terorism.
Fried va trebui să stabilească şi care sunt prizonierii care ar putea fi eliberaţi, care vor putea fi aduşi în faţa justiţiei sau cei care nu vor putea fi eliberaţi şi nici judecaţi, pentru că dovezile împotriva lor ţin de secretul de stat.
Săptămâna trecută, Casa Albă a anunţat că Fried va fi înlocuit în funcţia de secretar adjunct pentru afaceri europene de Phil Gordon, care a lucrat în ultimii şapte ani la Brookings Institution.























































