Cum să alegi fructele şi legumele în sezonul rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii spun că trebuie să acordăm o mare importanţă cumpărăturilor în sezonul rece
Medicii spun că trebuie să acordăm o mare importanţă cumpărăturilor în sezonul rece

În plin sezon rece, legumele şi fructele din producţia autohtonă dispar, fiind înlocuite de altele mai scumpe, aduse din străinătate. Medicii, care îi sfătuiesc pe români cum să facă cele mai bune alegeri, spun că e important să consumăm astfel de produse, pentru a ne feri de viroze şi gripă.

Alimentaţia joacă un rol-cheie în plin sezon rece, când schimbarea bruscă de temperatură a fost resimţită din plin de români. Foarte mulţi adulţi, dar mai ales copii, au ajuns la medic, cu viroze şi răceli, atrag atenţia specialiştii, care ne recomandă să profităm din plin de fructele şi legumele de sezon, care încă se mai găsesc pe piaţă, la producătorii autohtoni, sau prin lanţurile de magazine.
 
Bogate în vitamina C, aceste alimente cresc imunitatea şi scade considerabil riscul de a contracta viruşi din colectivitate sau din aglomeraţia de zi cu zi. Aşa susţine doctorul Corina Zugravu, specialist în sănătate publică, potrivit căreia a lua supliment de vitamina C cu nemiluita în sezonul rece este inutil.

„În sezonul ăsta încă mai avem fructe şi legume, cum sunt gogoşarii, ardeii kapia, varză, care se găsesc pe toate tarabele, în pieţe sau în hipermarketuri şi sunt bogate în vitamina C şi în alte vitamine şi minerale. Ele menţin imunitatea mai bine decât suplimentele date de îndată ce am răcit. Nu ne scapă de răceli, dar dacă răcim, nu va fi nevoie să recurgem la antiinflamatoare şi antibiotice”, a declarat Zugravu.

Controale aleatorii pe piaţaautohtonă românească

Specialista afirmă că deşi fructele şi legumele care se vând în marile lanţuri de magazine nu sunt la fel de gustoase precum cele care pot fi achiziţionate din piaţă, ele sunt, cu siguranţă, mai puţin periculoase. Asta datorită faptului că până să ajungă la raft sunt foarte bine filtrate din punct de vedere al siguranţei alimentare. Cu alte cuvinte, produsele respective nu au reziduri de pesticide care să depăşească normele stabilite prin legislaţia europeană.

„E adevărat că pot pătrunde şi pe piaţa noastră legume şi fructe de pe terţe pieţe, care ridică anumite semne de întrebare, însă ce e cert e că pe piaţa autohtonă ţărănească se fac controale aleatorii, nu foarte stricte şi mai scapă şi produse neconforme”, mai spune Corina Zugravu.

Care sunt produsele de care trebuie să ne ferim
Despre trasabilitatea produselor care ajung în casele românilor pentru consum vorbeşte şi Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor. Acesta îi sfătuieşte pe români să nu achiziţioneze legume sau fructe de pe marginea drumului.

„Dacă ne bucurăm la acele produse foarte ieftine sau la cele produse care se regăsesc pe marginea străzii în această perioadă nu avem nimic de câştigat. Trebuie să fim atenţi la ce cumpărăm, acele alimente sunt pline de noxe de la maşini”, a expliat Sorin Mierlea, adăugând că solicitarea unui bon fiscal, chiar şi de la precupeţi este garanţia că acel produs vine dintr-un lanţ de trasabilitate şi monitorizare.

Între roşiile din Olanda şi cele din Israel

Deşi spune că produsele româneşti sunt net superioare celor din străinătate, dat fiind faptul că nu au stat pe vapoare, preşedintele Infocons îi sfătuieşte pe cumpărători să fie cu mare băgare de seamă atunci când, ajunşi în supermarket, au de ales între roşii din Olanda sau din Israel, ori între cartofi din România sau din Peru.
 
„Este important să fim foarte atenţi, să citim eticheta, să ne uităm la modul de depozitare al produsului şi la termenul de valabilitate. Şi să nu uităm de bonul fiscal”, punctează Mierlea.

Potrivit acestuia, zacusca, gemurile sau compoturile care se fac în casă din legume şi fructe cumpărate din piaţă trebuie făcute natural, fără a adăuga în ele conservanţi. „Dacă tot facem ceva tradiţional, haideţi să le facem tradiţional. Chiar şi copiii noştri riscă să facă dermatite sau probleme digestive dacă nu suntem atenţi la ce cumpărăm”, a completat preşedintele Infocons.

Pericolul din legumele şi fructele aspectuoase
 
Inclusiv profesorul Maria Puiu, genetician, arată că legumele şi fructele aspectuoase, injectate, pot reprezenta un pericol pentru sănătate. Nu unul imediat, însă.

„Mai pun şi agricultorii noştri substanţe dar nu sunt la fel de nocive ca cele care sunt injectate individual, fruct după fruct, prin care să li se asigure şi aspectul şi conservarea îndelungată. Unele dintre aceste substanţe sunt recunoscute ca factor mutagen. Nu putem şti ce înseamnă asta, mai ales acumulat în timp”, arată Maria Puiu, precizând că este în favoarea produselor româneşti.

„Produsele din grădina ţăranilor români, care nu sunt neaparat foarte arătoase dar care sunt culese toamna aceasta şi care sunt păstrate în condiţii cât mai naturale sunt cele mai bune soluţii pentru a avea şi cantitatea necesară de fructe dar şi o cantitate cât mai mică de substanţe toxice”, a conchis geneticianul.

Adevărul: Cât de importantă este alimentaţia în sezonul rece?

Doctorul Corina Zugravu: Alimentaţia joacă un rol foarte important în apărarea împotriva agresiunilor de tot felul, inclusiv a celor microbiologice, cum sunt răcelile. În sezonul ăsta încă mai avem legume şi fructe, de care trebuie să profităm din plin.

Ce ar trebui să includă dieta zilnică în această perioadă din an?


Nu ne putem axa pe un anumit nutrient sau pe un anumit aliment, trebuie să mâncăm echilibrat. Dacă suntem activi pe afară este esenţial să creştem aportul caloric, deci putem să introducem şi puţin mai multă grăsime în alimentaţie, dar să fie grasimi sănătoase. Nu trebuie să lipsească nici alimentele care sunt surse bune de proteine, adică ouăle, brânzeturile, carnea, dar nici derivatele din cereale, care contribuie şi ele la stimularea imunităţii. O pâine integrală este foarte bună, mămăliga, la fel, aduce fibre şi carbohidraţi de care are nevoie organismul.

Sunt şi alimente la care e de preferat să renunţăm?

Nu în mod deosebit. Sunt de evitat, la fel ca întotdeauna, gustările sărate, prăjiturile, grătarele în sânge şi cu multă grăsime. Ca o recomandare, acum, pe ultima sută de metri, cât există vinete, gogoşari, varză, e indicat să consumăm cât mai mult, pentru că urmează patru luni de iarnă în care n-o să mai vedem nimic proaspăt.

Cu ce le înlocuim?

Cu produsele mult mai scumpe de import şi cu produsele congelate, fie cele cumpărate de prin magazin, fie cele pe care le-am strâns noi şi le-am pus deja în congelator. Sunt un substitut foarte bun al produselor proaspete şi păstrează, de obicei, cam aceiaşi nutrienţi ca produsul proaspăt.

În ce măsură ne ajută lichidele în sezonul rece?

Ceaiurile sunt indicate, însă nu clocotite. În loc să facă bine gâtului inflamat, fac mai mult rău. Lichidele calde sunt bune pentru că favorizează creşterea temperaturii corpului. Spre exemplu, ceaiuri din anumite plante, cum sunt cătina şi măceşele, sunt foarte bune şi cresc imunitatea.

Ce sfaturi aveţi pentru părinţi?

Este important să nu trimită copiii la şcoală dimineaţa fără să le dea micul dejun. Deşi se vorbeşte despre importanţa acestei prime mese din zi, nu ştiu câţi copii chiar iau micul dejun acasă. E important să respectăm programul de somn pentru că organismul se reface şi sistemul imun lucrează din plin în momentul în care dormim şi să nu evităm mişcarea, chiar dacă am avut nişte zile mai grele, pentru că în felul acesta se păstrează diversele circuite echilibrate din organism şi facem mai bine faţă şi la contactul cu virusurile. Şi, ar fi important să evităm aglomeraţiile, deşi acest lucru e mai uşor de zis decât de făcut.

Iar în ceea ce-i priveşte pe bătrâni? Ei sunt cei mai expuşi...

Când e vreme ploioasă, cu vânt, să stea acasă pentru că sunt cei care au, de fapt, imunitatea în piuneze şi riscă să facă pneumonie.

Avem deja un val de viroze?

Este epidemie. O văd în metrou, la copii, în colectivităţi. Toată lumea este răcită, tuşeşte şi strănută. Trecerile astea de la temperaturi joase la temperaturi ridicate şi invers sunt cele mai dăunătoare pentru organism. Din păcate, organismul, chiar cel sănătos, nu poate face faţă uşor acestor schimbări bruşte. De aceea apar răcelile în această perioadă. Nici condiţiile de acasă nu au fost cele mai bune pentru că nimeni nu se aştepta la un frig aşa de mare într-un timp atât de scurt. Nu e tocmai un început bun.  

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite