CSAT a aprobat noile misiuni ale Forţelor Speciale
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat ieri "Concepţia privind misiunile, organizarea, conducerea, instruirea şi întrebuinţarea Forţelor pentru operaţii speciale din Armată".
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat ieri "Concepţia privind misiunile, organizarea, conducerea, instruirea şi întrebuinţarea Forţelor pentru operaţii speciale din Armată". Existenţa discretă a acestor trupe a devenit oficială acum, pe fondul creşterii implicării lor în misiunile internaţionale, care sunt din ce în ce mai riscante.
Prima unitate de acest tip a Armatei Române este Batalionul 1 Operaţii Speciale "Vulturii", cu sediul la Târgu Mureş. Ministerul român al Apărării a negat existenţa acestei unităţi, dar ea a fost "deconspirată", acum doi ani, printr-un comunicat al Ambasadei SUA la Bucureşti.
Ambasada anunţa în acel moment că o delegaţie americană a vizitat batalionul românesc de Forţe Speciale. Cealaltă mare unitate de acest tip a Armatei Române este batalionul HUMINT (Human Intelligence) de la Buzău.
În anul 2006, ambele batalioane au primit drapelele de luptă, prin decret al preşedintelui Traian Băsescu. Militari din batalionul de la Târgu Mureş au participat în mod constant la misiuni internaţionale. Chiar în acest moment, în Afganistan sunt prezenţi 39 de luptători, în cadrul Operaţiunii "Enduring Freedom". Ei execută în principal misiuni specifice forţelor speciale, cum ar fi cele de cercetare şi de combatere a terorismului.




















































