Criza se transformă în catastrofă umană în ţările în curs de dezvoltare
Criza economică mondială s-a transformat "în catastrofă umană şi în dezastru", au indicat - duminică - Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (BM/FMI) într-un comunicat comun, după o reuniune la Washington, potrivit Agerpres.
"Economia mondială s-a deteriorat considerabil", iar "această evoluţie are consecinţe grave în special în ţările în curs de dezvoltare, unde criza financiară şi economică se transformă în catastrofă umană şi în dezastru pe planul dezvoltării", afirmă cele două instituţii multilaterale.
"Progresele realizate cu preţul unor eforturi dure în direcţia obiectivelor dezvoltării pentru Mileniul actual sunt acum compromise", adaugă ele.
Potrivit FMI şi BM, "criza a făcut deja să basculeze peste 50 de milioane de persoane în extremă sărăcie, mai ales femei şi copii. Trebuie să atenuăm impactul său asupra ţărilor în curs de dezvoltare şi să facilităm accesul acestora din urmă la o revenire mondială"




















































