Cornuri, lapte si miere pentru partid

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru romani din cinci sunt nemultumiti de nivelul la care a ajuns coruptia in tara, doi din trei declara ca nu au incredere in Justitie, trei sferturi din populatie considera ca nu toti cetatenii

Patru romani din cinci sunt nemultumiti de nivelul la care a ajuns coruptia in tara, doi din trei declara ca nu au incredere in Justitie, trei sferturi din populatie considera ca nu toti cetatenii sunt egali in fata legii si aproape jumatate dintre ei sunt de parere ca, de cand actualul guvern a venit la putere, coruptia a crescut. Perspective de viitor? Doua treimi dintre romani cred ca anul care vine coruptia va fi mai mare sau va ramane la fel, in timp ce doar un sfert mai spera ca fenomenul va scadea. Dupa 12 ani de lupta anticoruptie, purtata de toate guvernele postdecembriste, aceasta este perceptia populatiei relevata de ultimele sondaje de opinie publicate in aceste zile la Bucuresti. Lucrurile nu se vad altfel nici din afara tarii. Cele mai inalte oficialitati europene, fie ca fac declaratii la Bruxelles, la Strasbourg sau la Palatul Parlamentului, nu uita sa precizeze ca Romania are o problema importanta in ceea ce priveste coruptia pe care trebuie sa o rezolve, daca vrea sa se alature Uniunii Europene. Responsabili de obiectiv sunt guvernul Nastase, pentru elaborarea si punerea in practica a planului de bataie, si parlamentarii PSD, pentru legiferarea in Parlament. Venind in 2000 din nou la putere, actualii guvernanti au mostenit un sistem corupt de la fosta coalitie care, la randul ei, l-a mostenit de la PDSR-ul de pe vremea lui Vacaroiu, care si el a urmat FSN-ului si regimului ceausist. In toata aceasta perioada, scandalurile de coruptie s-au tinut lant, dar nu s-a schimbat nimic. Indiferent de partidul care s-a aflat la conducere, sistemul a mers inainte si a ajuns aproape de perfectiune in ultimii doi ani. Prin politica agresiva de racolari, PSD si-a asigurat suprematia in teritoriu. Toate judetele, cu trei-patru exceptii, sunt conduse de PSD ca proprii filiale de partid. Presedintele Consiliului Judetean, prefectul, subprefectii, primarii si majoritatea consilierilor stiu ce au de facut, ce trebuie sa aprobe si ce nu. Cazul Ialomita arata cat de bine functioneaza sistemul. Programe guvernamentale cu finantare generoasa cum este cornul si laptele pica in mana "oamenilor de incredere". Ei returneaza o parte din bani partidului, pe diferite cai. Fie se trec pe lista oficiala de sponsori, fie, pentru sume mai mari, nepermise de lege, ii apuca o generozitate de nestavilit si doneaza sute si sute de milioane catre fundatii care mai de care mai umanitare. Acestea, ori ca sustin elevii supradotati, ori protejeaza floarea de colt, nu se stie cum fac, dar banii ajung tot pentru satisfacerea nevoilor partidului de guvernamant. Pe langa foarte multi copii ai Romaniei care cu adevarat sunt ajutati de acest program, cornul si laptele ajung si la partid, dar si cu miere. Din bani publici. Reteta se aplica pentru toate tipurile de licitatii, bani de la buget sa fie. In plus, in judete mai functioneaza si adevarate comisii, conduse de aceiasi factori de decizie - presedinti de consilii, prefecti, subprefecti, primari, care au plan de strangere de fonduri. Oamenii de afaceri locali sunt periodic contactati si convinsi sa contribuie pentru diverse sponsorizari in folosul comunitatii, prin reprezentantii ei, desigur. Cazul Vrancea-Oprisan a fost doar spuma care s-a ridicat la suprafata. Pentru a nu exista batai de cap, lucrurile se rezolva la nivel central. Legea finantarii partidelor politice pastreaza in obscuritate rolul fundatiilor in alimentarea cu fonduri a partidelor. Legea declararii averilor demnitarilor a fost amanata pana s-a gasit formula ideala pentru ascunderea averilor de ochii opiniei publice. Reglementarea incompatibilitatii intre functiile de demnitate obtinute prin alegeri sau numire a ramas un domeniu tabu pentru partidul de guvernamant. Nu e de mirare ca alesii locali pot conduce regii sau, din cand in cand, se mai descopera cate un consilier pe la guvern care are afaceri tocmai in domeniul in care isi consiliaza ministrul. Recent a fost demis un vicepresedinte de la Oficiul Cadastrului, care in acelasi timp era administrator si patron al unei firme de profil. Descoperirea unor asemenea cazuri reprezinta accidente care nu impiedica, insa, bunul mers al coruptiei in administratie. Aflat intre nicovala nemultumirii populatiei si ciocanul presiunilor europene, PSD se gaseste in fata unei misiuni imposibile. Pe de o parte, stie ca nu poate intra in Europa fara sa faca nimic impotriva coruptiei. Pe de alta parte, a ataca intr-adevar coruptia in punctele ei esentiale ar insemna sa loveasca in oamenii sai proprii, sa destructureze un sistem pe care l-a perfectionat si i-a adus atatea si atatea beneficii. Alegerea nu mai poate fi mult timp amanata.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite