Conducerea IJP Neamt - destituita in bloc de ministrul de Interne

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toata conducerea IJP Neamt a fost destituita in urma gravului eveniment petrecut in noaptea de 15/16 iunie in arestul institutiei, de unde au incercat sa evadeze doi condamnati pe viata, autori ai

Toata conducerea IJP Neamt a fost destituita in urma gravului eveniment petrecut in noaptea de 15/16 iunie in arestul institutiei, de unde au incercat sa evadeze doi condamnati pe viata, autori ai unor infractiuni deosebit de grave. Ofiterii trimisi de IGP pentru a cerceta cauzele care au favorizat producerea evenimentului au concluzionat ca incercarea de evadare a celor doi criminali si faptele petrecute dupa aceea au fost favorizate de modul defectuos in care personalul de serviciu din arestul unitatii si-a indeplinit sarcinile, pe fondul lipsei de indrumare si control ineficient din partea conducerii IPJ si a ofiterilor cu functii de raspundere in comanda inspectoratului. S-au constatat neajunsuri mari si in ce priveste respectarea prevederilor si dispozitiilor interne referitoare la executarea masurilor speciale ordonate ca urmare a pericolului mare reprezentat de condamnatii Baciu Daniel si Andrei Vasile. In urma analizei ordonate de ministrul de Interne, Ioan Rus, au fost eliberati din functie colonelul Darie Marcel, sef IPJ Neamt, care a fost trecut in rezerva, lt. col. Simion Costel, fost adjunct, pus la dispozitie, mr. Purcaru Gheorghita, fost adjunct, pus la dispozitie, colonelul Lungu Neculai, fost sef serviciu cercetari penale, pus la dispozitie, lt. col. Adam Carol Eduard, sef compartiment Arest, pus la dispozitie. Prin ordin al ministrului de Interne au fost aprobate urmatoarele numiri in functie: mr. Munteanu Aurel, fost sef al Politiei Tg. Neamt, avansat la gradul de lt. col., a fost numit sef al Inspectoratului Judetean Neamt, colonelul Ciurea Petru, eliberat din functia de sef al Politiei Judiciare, a fost numit adjunct al sefului IPJ Neamt, mr. Bezim Stelica, eliberat din functia de adjunct al sefului Politiei Municipiului Piatra Neamt, a fost numit adjunct al sefului IPJ, capitan Berejan Radu Daniel a fost numit in functia de sef al Serviciului Cercetari Penale la IPJ Neamt. Numirile de mai sus au fost facute pe o perioada de 6 luni - timp in care ofiterii vor fi supusi procesului de evaluare profesionala si, in raport de indicatorii de performanta, urmeaza sa fie definitivati sau eliberati din functie.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite