Competiţie la Cameră: cine ia caimacul tăierilor bugetare -Revista presei interne
0Presa internă de astăzi scrie despre competiţia la Cameră, medicamentele neautorizate de pe piaţă sau creşterea preţului benzinei. Printre alte subiecte, erupţia din Islanda întoarce iarna, iar Guvernul îşi face temele pentru acasă pe caiete dictando.
Competiţie la Cameră: cine ia caimacul tăierilor bugetare. Deputaţii punctează la capitolul imagine, mergând cu „sacrificiul” de la desfiinţarea bufetelor la reducerea parcului auto. Puşi la zid de televiziuni că risipesc banii publici, mai-marii Camerei Deputaţilor au pus, ieri, pe tapet problema reducerii bugetului instituţiei. Partidele s-au întrecut în a-şi asuma măsurile de austeritate, „sacrificiul” mergând de la desfiinţarea bufetelor la reducerea banilor de chirie, scrie Evenimentul Zilei.
Medicamentul neautorizat Cytotec – în practica uzuală. Jurnalul Naţional a relatat la sfârşitul lunii ianuarie despre cazul gravidei Petronela care a murit la naştere, împreună cu copilul său nenăscut, în noiembrie 2009, la Maternitatea "Buna Vestire" din Galaţi, după ce i-a fost administrat Cytotec. Acesta este un medicament neautorizat în România şi care poate crea traume mamelor - rupturi uterine, embolie amniotică, dar şi copiilor, aceştia putându-se naşte cu grave deficienţe.
Războiul euro-dolar face prima victimă în România. Benzina s-a scumpit cu 8,2% anul acesta în timp ce cursul leu-dolar a crescut cu 15,7%. Experţii spun că, inevitabil, întărirea continuă a dolarului faţă de leu se va traduce, în scurt timp, în preţuri şi mai mari la pompă. Întărirea dolarului faţă de euro se va resimţi puternic şi în România, deşi cursul leu-euro este protejat de BNR iar creditele în dolari sunt destul de puţine, potrivit Gândul.
Erupţia din Islanda întoarce iarna. Harghita a fost lovită de un val de ger în noaptea de luni spre marţi. Meteorologii nu exclud o legătură între norul de cenuşă şi temperaturile scăzute. Staţia meteo din Bucin, judeţul Harghita, a înregistrat luni noapte o temperatură de minus 1,3 grade Celsius, un record pentru această zonă în luna mai. „Minima de minus 1,3 grade Celsius este cea mai scăzută temperatură înregistrată în această lună în Harghita, notează România liberă.
Guvernul îşi face temele pentru acasă pe caiete dictando. Într-o vreme a iPad-urilor şi a computerelor hi-tech, Guvernul Boc s-a hotărât să treacă pe caiete de tip dictando. Nu ştim sigur cine-i dictează Executivului ce măsuri trebuie să ia (poate FMI, poate Traian Băsescu, poate şi unul, şi altul), cert este că, potrivit unei licitaţii publice recente, guvernul s-a hotărât să achiziţioneze mai multe caiete studenţeşti A4, „de exerciţii”, cu liniatură de aritmetică şi de dictando. Lista completă a celor mai recente achiziţii publice ale Cabinetului Boc, în cele ce urmează, scrie Puterea.























































