Chiuariu sesizează DNA în legătură cu acte semnate de Macovei
0Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a anunţat că va trimite la Direcţia Naţională Anticorupţie avizele date de fostul ministru Monica Macovei unor Hotărâri de Guvern prin care au fost
Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a anunţat că va trimite la Direcţia Naţională Anticorupţie avizele date de fostul ministru Monica Macovei unor Hotărâri de Guvern prin care au fost aprobate 230 de transferuri de terenuri.
Chiuariu a prezentat presei, la sediul Ministerului Justiţiei, avizele semnate de Monica Macovei, împachetate în trei volume.
'Domnul Morar mi-a spus că DNA urmăreşte cu atenţie ce transferuri cu terenuri a făcut Guvernul. Vreau să-i ajut pe cei de la DNA să-şi dovedească imparţialitatea şi să cerceteze avizele date de doamna Macovei', a precizat Chiuariu.
El a subliniat că nu ştie în favoarea căror persoane au fost date acele avize, pentru că nu l-a interesat.
Pe de altă parte, Chiuariu le-a atras atenţia jurnaliştilor că în multe articole de presă s-a scris în mod greşit că DNA îl cercetează pentru fapte de corupţie, când de fapt, sesizarea DNA către preşedintele Traian Băsescu se referă la abuz în serviciu.























































