Chiuariu: Acţiunea DNA este o chestiune personală însă, în spate, sunt şi lucruri politice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a declarat că acţiunea DNA este ''o chestiune personală'', însă este convins că ''în spate sunt şi lucruri politice''. 'Cred că este vorba de o

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a declarat că acţiunea DNA este ''o chestiune personală'', însă este convins că ''în spate sunt şi lucruri politice''.

'Cred că este vorba de o chestiune personală, însă în spate sunt şi lucruri politice, pentru că vă voi comunica în zilele următoare cam în ce fel investiga DNA unele dosare, fără să existe niciun element şi deschidea dosare penale doar ca să existe un astfel de dosar pe numele anumitor persoane, în timp ce alte plângeri penale le ţinea neînregistrate, ca să nu existe dosare pe numele altor persoane. Concluziile politice ale acestor întâmplări le veţi trage dumneavoastră', a spus Chiuariu.

Ministrul Justiţiei a precizat, conform Rompres, că l-a informat personal pe comisarul european pentru justiţie, Franco Frattini, însă despre conţinutul acestei discuţii nu a făcut niciun comentariu, motivând că nu redă discuţii private.

Întrebat dacă momentul ales de DNA de a cere aviz pentru urmărirea penală împotriva sa are legătură cu prezenţa la Consiliul JAI, ministrul a răspuns: 'Nu ştiu acest lucru, ştiu însă că aşa-zisele cercetări ale DNA în acest caz nu s-au terminat, există o legătură între solicitarea de astăzi şi faptul că raportul inspecţiei CSM constată abuzurile şi incompetenţa din activitatea DNA şi eu în baza acestor constatări am cerut CSM-ului excluderea celor doi procurori din magistratură'.

Ministrul a precizat că cererea de excludere din magistratură a procurorilor Doru Ţuluş şi Mihai Popa are 38 de pagini iar plângerea penală împotriva acestora depusă la Parchetul General are 90 de pagini.

În opinia ministrului Chiuariu, un lucru foarte important este faptul că marţi a venit o hârtie de la DNA în care procurorii cer documentaţia pe care Ministerul de Justiţie ar fi primit-o de la Ministerul Comunicaţiilor şi în baza căreia s-a emis respectiva Hotărâre de Guvern.

'Deci, este foarte clar că nu are nici o legătură cercetarea cu cererea, pentru că cercetarea nu s-a terminat. Cererea aceasta arată iarăşi incompetenţa DNA, pentru că actele respective au mai fost cerute şi le-am mai dat o dată. Ei, pur şi simplu, nu ştiu ce acte au în dosar', a mai declarat Chiuariu.

Întrebat dacă va cere revocarea în şedinţa de joi a CSM, ministrul a răspuns că cererea va fi făcută după discutarea raportului DNA, iar dacă până atunci va fi suspendat, 'acest lucru ar însemna că este o acţiune concertată a unor oameni care vor doar să-şi prezerve poziţiile şi nimic mai mult şi folosesc instituţiile statului în scopuri personale'.

Ministrul Justiţiei a precizat că în acest moment nu ştie dacă va cere şi revocarea procurorului-şef l DNA, Daniel Morar, însă rămâne de văzut acest lucru în condiţiile în care are cunoştinţă de conţinutul raportului privind activitatea DNA care are aproape 500 de pagini.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite