Cel mai costisitor eşec al austerităţii, în opinia specialiştilor: exodul medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România, pe ultimul loc în UE la numărul de medici FOTO Adevărul
România, pe ultimul loc în UE la numărul de medici FOTO Adevărul

„Suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de medici, dar pe primul loc la exportul de cadre medicale”, spune medicul Tudor Ciuhodaru. În opinia acestuia, România asistă la cel mai costisitor eşec al austerităţii: exodul medicilor.

„Paradoxal, avem de patru ori mai mulţi absolvenţi de medicină decât Franţa, dar de patru ori mai puţini medici decât studenţi la medicină. Acest fapt se datorează şi ordonanţei de urgenţă nr.34/2009 ce limitează scoaterea la concurs a posturilor din sistemul medical atât prin restricţionarea numărului de posturi la maxim 15% din cele vacantate cât şi prin restricţii bugetare”, a explicat Ciuhodaru.

Potrivit acestuia, pregătirea celor 8.000 de medicinişti care au ales străinătatea ne-a costat 64 de milioane de euro. „E un exemplu clasic de cum ştim să ne furăm căciula pentru că menţinerea lor în ţară prin dublarea salariilor ne-ar fi costat doar 40 de milioane”, a mai spus medicul.
 
„Numarul mic de medici, absenţa unor anumite specialităţi în mai multe judeţe sau chiar absenţa medicilor în peste 100 de localităţi duce la temporizarea intervenţiilor, plimbarea pacientilor între spitale sau chiar între marile centre medicale, supraaglomerarea serviciilor medicale, risc de complicaţii şi malpraxis. Suprapunerea cu nivelul redus de trai duce la recorduri nedorite de morbiditate şi mortalitate legate de diverse patologii”, a completat Ciuhodaru.

Lefurile mici, principala nemulţumire a cadrelor medicale

Personalul medical, nemulţumit de nivelul salarizării şi de condiţiile din sistemul sanitar, e decis să iasă în stradă, după ce în luna iulie a format o coaliţie a profesioniştilor în sănătate şi s-a pus de acord asupra revendicărilor. Preşedintele Colegiului Medicilor a anunţat că pe 18 septembrie vor fi pichetate Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor, iar în luna noiembrie va fi grevă generală.

Medicul Vasile Astărăstoae a precizat că de pe 18 septembrie vor fi pichetate atât Ministerul Sănătăţii cât şi Ministerul Finanţelor, în timp ce în octombrie va fi organizat un miting în faţa Guvernului. În noiembrie va fi, însă, grevă generală în sistemul sanitar.

Ce salarii ar trebui să primească, de fapt, medicii

„Dacă un medic rezident câştigă la ora actuală 800 de lei, acesta ar trebui să câştige 2.100 de lei. Un medic specialist care câştigă acum 2.100 de lei, ar trebui să câştige 4.500 de lei, iar un medic primar, care are un salariu de 3.200 de lei pe lună, ar trebui să câştige, conform legii, suma de 5.700 de lei”, a mai explicat preşedintele Colegiului Medicilor.

„Ponta a uitat că ne-a promis bani pentru mărirea salariilor rezidenţilor. De pe 9 septembrie anul trecut şi până acum, nu am discutat deloc. Eu spun că se găsesc bani în bugetul actual cu condiţia ca el să fie împărţit după priorităţi”, a mai precizat medicul Astărăstoae.

Solicitările medicilor şi asistenţilor medicali

Profesioniştii din sănătate solicită minim 6% din PIB, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, dar şi o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate.

De asemenea, aceştia mai cer apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrare profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii promte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei profesioniştilor din sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Pe aceeaşi temă:

Nu doar medicii pleacă din România. Peste 20.000 de asistenţi medicali au părăsit ţara în ultimii cinci ani

Nu doar medicii au plecat în masă din sistemul de sănătate românesc în ultimii ani. Exodul se simte şi în rândul asistenţilor medicali, atraşi de salariile mult mai mari pe care le pot obţine în celelalte state ale Uniunii Europene. România a pierdut nu mai puţin de 23.000 de asistenţi medicali în cinci ani, potrivit statisticilor Institutului Naţional de Statistică (INS).

STUDIU Va rămâne România fără medici? Cum poate fi stopat exodul halatelor albe

Un studiu realizat de către Federaţia Europeană a Serviciilor Publice ca parte a unui proiect european extins a arătat că aproximativ 3% dintre doctorii români şi 5-10% dintre asistente emigrează în fiecare an. Destinaţiile favorite sunt Italia, Franţa, Spania, UK şi Scandinavia.

ADMITERE FACULTATE 2013 De ce a redevenit Medicina un magnet pentru absolvenţi

Peste 4.500 de absolvenţi de liceu dau azi admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, cifră care nu au mai fost înregistrată de câţiva ani. Studenţi, profesori, medici şi candidaţi la examen au discutat azi, la Adevărul Live, motivele creşterii atracţiei pentru Medicină, de la pasiunea pentru nobila meserie de doctor până la visul emigrării.
 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite