Când intră o ţară în faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datoriile uriaşe acumulate de anumite guverne, precum şi dificultăţiile generate de criză, sunt principalele riscuri de intrare a unui stat în incapacitate de rambursare a împrumuturilor. În rubrica „Dosar“ din această săptămână, „Adevărul“ analizează un scenariu tot mai real pentru Europa şi SUA: intrarea în incapacitate de plată a unui stat.

Situaţia în care ne aflăm acum este fără precedent. Niciodată nu s-a mai vorbit despre intrarea în incapacitate de plată a Statelor Unite ale Americii şi, în acelaşi timp, a mai multor ţări europene. Asta dacă luăm în calcul doar marile puteri. Scenariul pare însă la fel de real şi pentru state mari din America Latină şi Orientul Mijlociu. Să le luăm pe rând.

Zona euro este mai instabilă ca niciodată. Grecia, Portugalia şi Irlanda au evitat intrarea în incapacitate de plată doar cu ajutorul împrumuturilor de la Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană. Această soluţie a fost însă numai temporară, după cum s-a dovedit în cazul grecilor. În mod ironic, la fix un an de când liderii europeni „salvau" Grecia cu 110 miliarde de euro, economia ţării era mai fragilă ca oricând, iar Atena cerea un nou împrumut de la finanţatorii externi.

Tocmai aceste împrumuturi, luate pentru a evita colapsul, aduc acum aceste state în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile şi dobânzile, pensiile şi salariile. Problemele Europei trec însă de graniţele zonei euro. Belarusul se află şi el în pragul falimentului. De la jumătatea lunii mai, Guvernul de la Minsk a cerut împrumuturi externe în valoare de 12 miliarde de dolari - opt miliarde de la FMI, trei miliarde de la Rusia şi un miliard de la China.

Banii nu vin însă fără condiţii. Alexander Lukaşenko, preşedintele belarus (numit de administraţia fostului preşedinte american George W. Bush „ultimul dictator din Europa"), ar putea fi forţat să aleagă între asistenţă financiară externă şi controlul asupra economiei naţionale, scrie Bloomberg. În plus, ruşii vor, în schimbul împrumutului, demararea unui program de privatizări în valoare de 7,5 miliarde de dolari, Moscova urmând să obţină cele mai valoroase active.

Artificii pentru a evita colapsul

Certurile privind tăierile bugetare aduc şi SUA în pragul intrării în incapacitate de plată. Americanii au atins limita legală a datoriei publice (14.300 de miliarde de dolari) încă de la jumătatea lunii mai. Pentru a-şi putea efectua plăţile, Washing­tonul are nevoie de ridicarea acestui plafon. Certurile din Congres întârzie însă acest proces. Republicanii vor mai multă austeritate (în special în ceea ce priveşte asistenţa socială şi serviciile medicale) şi, în lispsa altor tăieri, nu vor aproba ridicarea plafonului datoriei.

Democraţii, pe de altă parte, nu vor să renunţe la aceste programe, ele fiind printre primele iniţiative finalizate în timpul Administraţiei Obama. Americanii au reuşit să evite intrarea în incapacitate de plată până la 2 august. Atunci vor rămâne fără spaţiu de manevră, a avertizat Timothy Geithner, secretarul Trezoreriei. Acest răgaz a fost obţinut însă doar prin aplicarea unor măsuri extraordinare, printre care şi sistarea a o parte dintre plăţile către două fonduri de pensii.

Cum se ajunge aici

Ţări precum Argentina şi Venezuela continuă să prezinte risc semnificativ pe pieţele financiare. În Orientul Mijlociu, situaţia este similară. Dubaiul, altă dată magnet pentru investitori, riscă acum să nu-şi poată achita împrumuturile uriaşe, luate pentru investiţiile realizate pentru dezvoltarea statului. Liban, Irak şi Egipt se află şi ele pe „lista neagră" a ţărilor care nu şi-ar mai putea rambursa împrumuturile, dobânzile, pensiile, salariile şi obligaţiile aferente lucărilor publice. Motivele sunt numeroase: deficite bugetare mari, fluctuaţiile cursurilor valutare, evenimente extraordinare precum catastrofe naturale sau conflicte armate sau pur şi simplu supraîndatorarea. În cele mai multe cazuri, este vorba de combinarea mai multor dintre aceşti factori.

Practic, statul declară faliment. Aceasta este, poate, cea mai simplă definiţie pentru intrarea în incapacitate de plată. Agenţia de evaluare financiară Moody's consideră că „o ţară intră în incapacitate de plată atunci când ratează sau amână achitarea unei rate dintr-un împrumut sau a dobânzii acesteia". Ceea ce urmează variază în funcţie de măriemea respectivei economii, datoria ţării la momentul colapsului, de motivul care a dus la această situaţie, atitudinea creditorilor, contextul macroeconomic şi abilitatea politicienilor sau a celor care „pun la cale" strategia pentru ieşirea din impas.

Pentru a-şi plăti datoria, acum 10 ani, guvernul de la Buenos Aires a aplicat măsuri de austeritate dure care au dus la proteste violente ale cetăţenilor  Foto: reuters



Însă cel mai important factor, cel care determină efectele mondiale ale colapsului unei ţări, este gradul în care ţara este conectată cu creditori externi. În primul rând, contează expunerea altor state la datoria ţării falimentare. Practic, vorbim despre ţările (sau sistemele bancare) care au împrumutat acel stat şi nu-şi vor mai primi banii înapoi. Astfel, datorită acestor conexiuni între ţări şi sisteme bancare, intrarea în incapacitate de plată a unei ţări poate cauza falimentul altora.

Efectul domino

Să luăm cazul Greciei. Cele care au împrumutat cel mai mult statul elen sunt Franţa şi Germania. Dacă Atena ar intra în faliment, cele două ţări ar pierde 42,4 miliarde de euro, respectiv 25,4 miliarde. Indiferent de mărimea sistemelor bancare, astfel de sume nu au cum să nu „zguduie" ţările din care provin şi, implicit, şi populaţia. Clienţii acestor bănci s-ar putea panica atunci când aud de problemele instituţiilor financiare. Retragerile efectuate de ei ar putea cauza o lipsă de lichidităţi care să dezechilibreze întregul sistem. Dar ce se întâmplă dacă sistemul bancar nu este francez sau german, ci unul fragil, dintr-o ţară cu probleme financiare care amintesc de Grecia? Portugalia, stat a cărui economie s-a degradat în ultima perioadă, ar pierde 7,7 miliarde de euro în contextul unui eventual faliment elen. 

"Am putea cu adevărat să vedem o reluare a crizei economice dacă riscăm prea mult.''
Barack Obama preşedintele SUA

Ruşii lasă Belarusul în întuneric

La sfârşitul lunii iunie, compania Inter RAO din Rusia a sistat furnizarea de energie electrică pentru Belarus din cauza unei datorii în valoare de 43 de milioane de dolari. A fost a doua oară când ruşii au apelat la această măsură în luna iunie. Micul stat se confruntă cu cea mai acută criză financiară din ultimii 20 de ani, însă există soluţii, potrivit lui Chris Jarvis, şeful misiunii FMI la Minsk. Prima tranşă (în valoare de 800 de milioane de dolari) din împrumutul de opt miliarde de dolari de la Fond a fost eliberată la 21 iunie.

Cât de „salvată" a fost Grecia

Anul trecut pe vremea aceasta, datoria publică a Greciei nu depăşea 130% din PIB. La sfârşitul lui 2010 se situa la 144%, iar acum este mai aproape de 150%. Ca procent din PIB, este cea mai mare datorie publică din Europa. În termeni nominali însă, ea se ridică la 360 de miliarde de euro. Cea a Spaniei este dublă, iar cea a Italiei a depăşit 1.500 de miliarde de euro. La fix un an de la contractarea primul împrumut de la UE şi FMI, în valoare de 110 miliarde de dolari (80 de la UE, 30 de la FMI), Atena a anunţat că va avea nevoie de un nou împrumut cu o valoare similară.

Cel puţin interesantă a fost reacţia liderilor europeni care, în urmă cu un an, anunţau „salvarea" Greciei. George Osborne, ministrul britanic al Finanţelor, a declarat că schimbarea pachetului de asistenţă pentru Grecia era „inevitabilă". Aceasta chiar dacă, în iarnă, Atena obţinuse deja prelungirea perioadei de rambursare a împrumutului (de la trei la şapte ani şi jumătate) şi diminuare dobânzii pe care o plăteşte cu un punct procentual.

Pânza de păianjen a băncilor

Gradul mare în care se interconectează băncile este cel mai mare pericol pentru stabilitatea economică mondială, spun o parte dintre economişti. „Ne confruntăm cu o criză, e drept, însă ne confruntăm cu o criză a sistemului bancar global", scria analistul Irwin Stelzer în „The Wall Street Journal". Acestora li se adaugă şi miliardarul Geroge Soros care, încă de la începutul anului 2010, propunea dezmembrarea sistemului bancar american pentru a elimina astfel instituţiile „prea mari pentru a eşua".

Bani publici pentru bănci

Guvernele din întreaga lume au injectat fonduri publice în sistemele bancare pentru că falimentul unei bănci putea să cauzeze prăbuşiri în lanţ. Nemulţumirile legate de aceste decizii au crescut, în contextul în care şomajul atingea cote-record în SUA. Protestele din faţa instituţiilor publice, în care şomerii ridicau pancarte pe care scria „Acum salvaţi-mă şi pe mine de urgenţă!" erau la ordinea zilei. Răspunsul Administraţiei Obama a venit vara trecută, sub forma celei mai dure reforme bancare din istoria ţării. Însă, aşa cum notează presa internaţională, principalii jucători rămân în continuare „prea mari pentru a eşua".

Şi britanicii au cochetat cu ideea de a dezmembra sistemul bancar, după ce mai multe instiuţii fuseseră salvate de urgenţă şi apoi naţionalizate. O bună parte din împrumutul luat în noiembrie 2010 de Irlanda (în valoare de 85 de miliarde de dolari) a fost „pompat" în bănci. Singura ţară care chiar a pus în aplicare acest plan a fost Spania, al cărui sistem bancar era, de departe, cel mai fragil. Băncile regionale de economii („cajas") înregistrau pierderi semnificative şi reprezentau un risc pentru întregul sistem. O parte dintre acestea au fost închise, altele au fost preluate de rivali mai puternici, altele s-au unit între ele.

Schimbări abia în 2020

Argumentul amintit de fiecare dată este colapsul gigantului bancar american Lehman Brothers, care a dus la izbucnirea crizei globale. Între timp, pentru a elimina astfel de pericole, autorităţile de reglementare au schimbat regulile privind capitalul băncilor, au majorat cerinţele de rezerve şi au ridicat standardele privind „calitatea" capitalului. Însă majoritatea acestor cerinţe vor intra în vigoare în 2020, pentru că, argumentează bancherii, au nevoie de timp pentru a le putea îndeplini.

Există viaţă  şi după faliment

Din 1998 şi până acum, au existat 15 cazuri în care o ţară a intrat în incapacitate de plată şi nu şi-a mai putut achita datoriile. Scenariile apocaliptice pe care le asociem falimentului unui stat sunt numai parţial adevărate. O demonstrează ţările care s-au aflat într-o astfel de situaţie. Greu de crezut sau nu, în ultimii 13 ani au existat 15 cazuri în care o ţară nu şi-a mai putut achita datoriile şi a intrat în incapacitate de plată. Fie că vorbim de mari puteri precum Rusia sau state mici precum Seychelles, guvernele respective s-au aflat în astfel de situaţii.

image

În 2003, criza din Argentina s-a extins şi în Uruguay  Foto: afp



Unele au depăşit momentul mai uşor, altele încă se confruntă cu efectele falimentului. Ceea ce se întâmplă cu ţara după intrarea în incapacitate de plată depinde de foarte mulţi factori. Mărimea respectivei economii, datoria ţării la momentul colapsului, motivul care a dus la această situaţie, atitudinea creditorilor, contextul macroeconomic şi abilitatea politicienilor sau a celor care „pun la cale" strategia pentru ieşirea din impas vor dicta ritmul în care statul îşi va reveni.

Din punct de vedere financiar, primul fenomen care se observă după un astfel de moment este deprecierea monedei. Investitorii vor vrea „să scape" cât mai repede de legăturile cu acel stat de teama de a nu ieşi în pierdere, din moment ce statul nu-şi poate achita datoriile. Credibilitatea ţării este distrusă. Din această cauză, guvernul nici nu mai poate spera să obţină finanţare pe pieţele internaţionale de capital până când nu va reuşi să recâştige încrederea investitorilor. Pentru aceasta trebuie mai întâi să-şi achite datoriile existente.

Încep astfel negocierile pentru restructurarea datoriei. Atitudinea creditorilor este foarte importantă. Aceştia pot face presiuni asupra guvernului pentru a-şi recupera pierderile sau pot accepta o reeşalonare (parţială sau totală) a datoriilor. Cei care resimt cel mai puternic efectele intrării în incapacitate de plată sunt cetăţenii. Inflaţia explodează, iar deprecierea monedei îi loveşte puternic pe cei care au credite în valută. Toate acestea duc la o diminuare acută a veniturilor la bugetul statului în cauză.

Bineînţeles, foarte importantă este datoria ţării la momentul intrării în incapacitate de plată. Cele mai multe cazuri în care un stat nu şi-a rambursat la timp o rată au vizat un singur împrumut şi nu întreaga datorie publică a ţării. Spre exemplu, Pakistanul nu a mai putut plăti, în 1998, un împrumut în valoare de 1,6 miliarde de dolari.

Soluţii pentru faliment

Statul a rezolvat însă situaţia într-o perioadă de graţie convenită cu creditorii. În august 1998, Rusia nu şi-a mai putut răscumpăra o serie de obligaţiuni ajunse la scadenţă. Datoria ţării se ridica, la momentul respectiv, la 72,7 miliarde de dolari. A fost impus un moratoriu asupra răscumpărării obligaţiunilor denominate în valută (deţinute în special de investitori străini). Până la urmă, datoriile au fost restructurate şi achitate, iar populaţia nu a resimţit vreun şoc.

Venezuela a intrat pentru o perioadă în incapacitate de plată (la un împrumut de 270 de milioane de dolari), însă situaţia a fost rezolvată la scurt timp. Similară a fost şi situaţia Ucrainei din luna septembrie a acelui an, care nu a mai achitat datorii în valoare de 1,2 miliarde de dolari. În ianuarie 2000, Kievul devenea iar rău-platnic. Statul a convertit o mare parte din obligaţiunile scadente (denominate în euro şi în dolari), prelungindu-le scadenţa şi micşorându-le dobânda, investitorii ieşind astfel în pierdere.

Restructurarea a fost însă singura soluţie pentru Ecuador. Statul a apelat la această soluţie pentru 90% din datoria de 6,6 miliarde de dolari pe care o avea în august 1999. Soluţia aplicată de Peru în septembrie 2000, atunci când nu a putut plăti la timp un împrumut în valoare de 4,8 miliarde de dolari în septembrie 2000 a fost simplă: statul a plătit o dobândă de 80 de milioane de dolari şi a obţinut o amânare de 30 de zile.

Argentina, emblematică

În 2001, falimentul a fost mai aproape de noi decât am putea crede. Moldova nu a răscumpărat obligaţiuni în valoare de 145 de milioane de dolari. La scurt timp după aceasta, a început treptat să-şi achite datoriile, însă a intrat iar în incapacitate de plată în iunie 2002, după ce-şi răscumpărase mai bine de jumătate din obligaţiunile scadente. În 2003, criza din Argentina s-a extins şi în Uruguay. Ţara a intrat în incapacitate de plată în aprilie şi a prelungit perioada de rambursarea a împrumuturilor cu cinci ani.

image

În ianuarie 2000, Kievul devenea iar rău-platinic, iar populaţia resimţea din plin criza Foto: reuters



Falimentul Argentinei a rămas, până astăzi, emblematic din cauza situaţiei delicate şi a modului în care aceasta a fost rezolvată. În 2002, statul a anunţat că nu va mai efectua nicio plată pentru datoria de 93 de miliarde de dolari pe care o avea. Ţara trecea printr-o criză economică începută la mijlocul anilor '90, devenită recesiune între anii 1999-2002. Guvernul a sistat plăţile către creditorii externi (printre care Fondul Monetar Internaţional şi state precum SUA, Germania, Canada, Japonia, Austria, Franţa şi Rusia). Măsurile de austeritate luate de guvern în timpul crizei i-au scos pe argentinieni în stradă.

Guvernanţii argentinieni au apelat la rezervele monetare ale băncii centrale şi, până la începutul lui 2006, şi-au achitat toate datoriile către FMI. La 3 ianuarie 2006, statul a plătit o rată-gigant în valoare de 9,54 miliarde de dolari, reprezentând aproximativ 8,8% din datoria publică totală a Argentinei. Rezervele băncii centrale au fost diminuate cu o treime, însă statul a economisit aproape un miliard de dolari evitând plata unor dobânzi. În iunie 2010, Argentina şi-a restructurat o parte din datorie, în valoare de 12,2 miliarde de dolari. Astfel, ponderea datoriilor restructurate a ajuns la 92,6% din total. La sfârşitul anului trecut, mai multe state (SUA, Germania, Canada, Japonia, Austria, Franţa şi Rusia) care au de încasat 6,7 miliarde de dolari de la acest stat au început negocierile pentru restructurare, însă după condiţiile Argentinei: fără implicarea FMI.

"Argentina spune foarte clar că vrea să-şi ramburseze toate datoriile.''
Cristina Fernandez de Kirchner preşedintele Argentinei

RESTRUCTURARE PE FURIŞ

Noul pachet de asistenţă financiară pentru Grecia presupune participarea creditorilor privaţi ai Atenei, care să fie dispuşi să-şi asume o parte din pierderi. Băncile au fost forţate să participe „de bunăvoie" la acest program şi să prelungească scadenţele obligaţiunilor elene pe care le deţin şi chiar să accepte o diminuare a dobânzii. 

Ţări care au fost în incapacitate de plată

ţara                       anul           datoria*
Pakistan              1998            1,6
Rusia                   1998           72,2
Ucraina                1998           1,2
Venezuela           1998          0,27
Ecuador               1999           6,6
Peru                     2000           4,8
Ucraina               2000          1,6
Argentina            2001           93
Moldova              2001        0,145
Uruguay              2003           5,7
Republica
Dominicană       2005           1,6
Belize                  2006          0,242
Seychelles         2008           0,78
Ecuador             2008            10
Jamaica             2010           13,4

România are bani să-şi plătească datoria publică

Odată cu intrarea economiei României în recesiune, în prima parte a lui 2009, cuvântul „faliment" nu a ocolit nici ţara noastră fie că acesta apărea în declaraţii mai mult sau mai puţin argumentate ale diverselor personaje din lumea cifrelor. Totuşi, de fiecare dată, falimentul era anunţat ca un fenomen ce va cuprinde la pachet mai multe state din regiune - Ucraina, Letonia, România, Ungaria, Bulgaria şi Grecia.

Kahn prevestea defaultul României

Situaţia a devenit mai îngrijorătoare însă şi a stârnit un val de replici când Dominique Strauss-Kahn, fostul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), a anunţat la finele anului trecut că România intră pe lista statelor care riscă o situaţie de încetare de plăţi dacă nu ia măsuri. „În unele state europene şi nu vorbesc despre Grecia sau despre Irlanda, ştiţi că am tratat şi alte probleme în Europa - Ungaria, România, Letonia, ei bine în statele care trebuie să ia măsuri, pentru că nu se mai poate continua aşa, încetarea de plăţi este iminentă, pragul este foarte aproape", a spus Strauss-Kahn, în noiembrie 2010, într-un interviu la postul public de televiziune din Elveţia.

Imediat au apărut replicile dure ale economiştilor români, care au catalogat declaraţia ca fiind „inadmisibilă", iar Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a ironizat chiar cele spuse de oficialul FMI. „Dimineaţă (n.r. - 25 noiembrie) m-am uitat şi aşa de credibilă a fost ştirea că leul a început să se aprecieze, iar ­CDS-ul României (n.r. - prima de risc) este mai bun decât al Spaniei", a spus Isărescu.

Datoria publică a ajuns la 36%

Că datoria publică a României a crescut semnificativ, de la 13,4% din PIB la finele lui 2008 la 36% în aprilie 2011, şi că sumele pe care va trebui să le rambursăm FMI, băncilor locale şi din străinătate sunt semnificative, este adevărat. Totuşi, autorităţile dau asigurări că nu vor fi probleme cu rambursarea creditelor şi că datoria publică este cu mult sub cea a altor state din Uniune şi de pragul impus de Tratatul de la Maastricht pentru aderarea la zona euro - 60% din PIB.

Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, declara recent că datoria publică a României este de aproximativ 30% din PIB şi că diferenţa este „colosală" faţă de nivelul de 150% existent în Grecia în acest moment. „30% este o datorie publică acceptabilă astăzi", a apreciat el, arătând că şi deficitul bugetar al României este pe un trend descrescător, urmând să fie de 4,4% în acest an şi de 3% în 2012. „Nu trebuie să facem comparaţie cu Grecia şi Irlanda, dar şi Franţa avea 8% acum doi ani", a mai spus Bogdan Drăgoi. 

De asemenea, oficialul Finanţelor a mai spus că România are bani şi va rambursa fără niciun fel de problemă cei 2,45 de miliarde de euro aferenţi vârfului de plată din iulie pentru datoria publică. „Este vorba de 2,45 miliarde de euro, mai precis. Avem bani şi rambursăm fără niciun fel de problemă", a spus Drăgoi.

image

46,2 miliarde de euro era  datoria publică a României la finele  lunii aprilie ale acestui an.

" 30% este o datorie publică acceptabilă astăzi. Nu trebuie să facem comparaţie cu Grecia şi Irlanda. "
Bogdan Drăgoi secretar de stat în Ministerul Finanţelor

image

Click pe infografie pentru a mări

image
image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite