Bush va propune desfăşurarea în SUA a unui summit asupra crizei financiare
Preşedintele american George W. Bush va propune sâmbătă după-amiază să se desfăşoare în Statele Unite o conferinţă internaţională asupra crizei financiare, a anunţat un înalt responsabil al administraţiei sub acoperirea anonimatului, informează Agerpres.
Bush urmează să facă acest anunţ în această după-amiază când îi va primi pe preşedintele francez Nicolas Sarkozy, care exercită la ora actuală preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, şi pe preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso la reşedinţa prezidenţială din Camp David /Maryland, estul Statelor Unite, a indicat acest responsabil, citat de AFP. El nu a precizat nici data şi nici locul precis al acestui viitor summit.
Sarkozy, care pledează în favoarea organizării unui asemenea summit internaţional, şi Barroso, se duc la Camp David pentru a-l convinge pe Bush în numele europenilor să accepte o reorganizare a structurii financiare mondiale în criză.




















































