Bulanul comunitar
0Doi politisti beti, a caror principala indatorire o reprezinta apararea drepturilor si libertatilor cetateanului, au snopit in bataie, in urma cu cateva seri, mai multi copii pentru ca jucau table in
Doi politisti beti, a caror principala indatorire o reprezinta apararea drepturilor si libertatilor cetateanului, au snopit in bataie, in urma cu cateva seri, mai multi copii pentru ca jucau table in fata blocului lor, situat pe B-dul "Decebal" din Capitala. Singura scuza gasita de batausi a fost aceea ca minorii ar fi raspuns obraznic, atunci cand le-au fost cerute actele de identitate. De partea cealalta insa, victimele spun ca primul plesnit a fost un baietel, care, docil, s-a dus in apartament si a adus buletinul cerut de politisti. Apoi, o fata din grup, "vinovata" si ea ca a intarziat dupa ora 21 in fata blocului, a fost intrebata de fata cu toti ceilalti copii daca se prostitueaza si care ii este tariful. Plecati sa monitorizeze si sa disperseze gastile de cartier, cum au declarat ulterior, subofiterii Nicolae Ion si Chitescu Stelian, abia promovati din agenti in functia de politisti comunitari, au savarsit un abuz grosier, stopat, din fericire, inainte ca evenimentele sa ia o turnura tragica. Scandalizati de brutalitatea comportamentului celor doi politisti, parintii minorilor agresati au coborat in strada si au anuntat conducerea Sectiei 12, de unde s-a trimis urgent un echipaj care sa-i recupereze pe turbulenti. In loc sa-si astepte seful pentru a-i raporta ce s-a intamplat - asa cum suna ordinul si cum prevad regulamentele - unul din agresori a sters-o din sediu, pentru a reveni a doua zi, cand nu a recunoscut nimic din cele intamplate. Din pacate, acesta nu este singurul abuz savarsit de reprezentanti ai Politiei intr-un moment cand este pe cale sa se produca, potrivit legii, trecerea politistilor in categoria functionarilor publici civili, a caror activitate este pusa numai in interesul persoanei, comunitatii si institutiilor statului. In urma cu cateva luni a iscat mare valva raportul Organizatiei Amnesty International, care semnala cazuri de tortura si de tratament abuziv aplicat minorilor, cazuri de persoane ucise in arestul politiei sau in urma folosirii armamentului in situatii in care acest lucru nu se impunea. Sigur, multe din toate acestea sunt exagerari, si la vremea respectiva au fost amendate ca atare. Totusi, numarul politistilor sanctionati pentru abateri de la regulamente este foarte mare. Circa 500 de ofiteri si subofiteri MI sunt cercetati de Parchetele Militare, iar aproape jumatate din acestia sunt acuzati ca au folosit forta in mod abuziv. In aceste imprejurari se ridica intrebarea: este pregatita Politia romana sa treaca la statutul de politie comunitara? Mai exact, corespund politistii nostri portretului-robot definit prin lege? Iata cum arata acest portret: politistul trebuie sa vegheze 24 de ore din 24 la linistea si integritatea fizica a cetateanului, a familiei si proprietatii sale. Agentul de legatura cu comunitatea, adica exact ceea ce sunt cei doi subofiteri de la Sectia 12, este integru, netemator, discret si confident, conciliant, consilier, negociator, asistent social si diplomat. Este inarmat cu rabdare si cu putere de reprezentare a institutiei sale, stie sa salute si sa-si ofere cartea de vizita. Politistii comunitari, potrivit programului prezentat cu doar cateva luni in urma de un reprezentat al MI, sunt oameni de bine, gata oricand sa recomande cetatenilor un medic, un notar, sa acorde ajutor batranilor si, in general, tuturor celor aflati in situatii dificile. Mai mult, potrivit Statutului care intra in vigoare sambata, politistul trebuie sa dovedeasca solicitudine, respect fata de orice persoana si in special fata de grupurile vulnerabile. Pe cine sprijina insa astazi politistul roman? Poate pe infractorii cu care, nu o data, s-a dovedit a fi pe mana. Adevaratii banditi isi fac de cap prin cartiere fara sa-i deranjeze nimeni. Drogurile au ajuns sa fie vandute si de floraresele din Piata Universitatii. Marii spargatori sunt prinsi numai daca au avut tupeul sa fure tablouri din casa premierului, cum s-a intamplat in cazul lui Nicolae Mandache, zis "Rechinul" din Pantelimon, retinut, este adevarat, de politie, dar pus repede in libertate de instante pentru ca este bolnav si are multi copii. Cand trebuie sa-si arate muschii in fata infractorilor, politistul roman nu este de gasit, in schimb, cand un tanar aflat la discoteca isi exprima indignarea fata de modul brutal in care este legitimat si interogat, acesta devine brusc intransigent, isi aminteste paragrafe, ba chiar articole intregi de lege si scoate catusele. Cat ai zice peste vine duba si recalcitrantul ajunge - batut mar - la beci. Este limpede ca in acest mod politia nu se va apropia in veci de comunitate si ca ea va fi respinsa si receptata in continuare ca o institutie exclusiv represiva. Si asta pentru ca, atunci cand principala indatorire a politistului este - cum se arata la lege - aceea de a respecta principiile statului de drept si de a apara valorile democratiei, Legea bulanului, sfanta pe timpul dictaturii, se situeaza acum in afara legii.























































