Bogdan se lupta cu propriul destin

Zilele trecute, intr-o banala sala de ambulatoriu a unui spital bucurestean, Bogdan, de 22 de ani, m-a privit nedumerit, dar sincer drept in ochi mai bine de doua ore, in timp ce-si depana povestea

Zilele trecute, intr-o banala sala de ambulatoriu a unui spital bucurestean, Bogdan, de 22 de ani, m-a privit nedumerit, dar sincer drept in ochi mai bine de doua ore, in timp ce-si depana povestea trista: "Am inceput, prin clasa a VIII-a, cu o tigara, fumata, pe ascuns, cu prietenii, in Parcul Tineretului. Senzatia pe care am avut-o nu a fost deloc cea asteptata: am cazut doar intr-o amorteala placuta, dar apoi mi-a fost rau si am vomitat. Cu toate acestea, am continuat sa-mi presar, din ce in ce mai des, praful de heroina in tutunul tigarii, mai ales ca, in timp, organismul s-a obisnuit cu drogul si nu-mi mai era rau. Nu-mi placea sa fac asta de unul singur. Abuzam de drog mai ales la petreceri sau cand ieseam pe afara cu gasca. Dupa o doza simteam nevoia acuta sa fumez si ajunsesem la doua pachete de tigari pe zi. Realizam ca in timp puteam fi descoperit usor de parinti dupa ce fumam o tigara cu drog: pupilele mi se micsorau, albul ochilor devenea rosu, fata mi se congestiona si nu mai aveam vlaga. Parintii erau plecati toata ziua la slujba, iar eu, ca sa evit o intalnire cu ei, veneam acasa, noaptea tarziu, dupa ce ei adormeau. Am dus-o asa cam doi ani, dar in timp nu mai simteam placerea tigarii si am inceput sa inhalez heroina. Realizam ca devenisem dependent, dar nu-mi puteam infrange tentatia de a merge in Grozavesti sau in Ferentari, dupa "bilutele" salvatoare. La vremea aceea, o bila costa, in functie de calitatea marfii, intre 50.000 si 100.000 lei. Parintii, care nu banuiau nimic la vremea aceea, imi dadeau bani pentru un suc sau pentru o prajitura. Cand nu-mi luam doza, aveam dureri musculare si de oase ingrozitoare, greturi care-mi intorceau stomacul pe dos, desi nu prea mancam, transpiratii reci si frisoane, imi curgeau ochii si nasul de parca as fi fost vesnic racit. Dormeam mult, dar ma simteam tare slabit. In urma cu aproximativ trei ani m-am injectat pentru prima oara. De cand am inceput sa ma droghez, am folosit numai heroina si norocul meu a fost ca niciodata nu mi-am facut o supradoza. La inceput nu-mi nimeream vasele de sange si nu de putine ori ajungeam cu bratele invinetite din cauza ca mi se spargeau venele. Pentru ca nu lucram nicaieri, iar la liceu ma duceam doar cand si cand, nu aveam destui bani. Am inceput sa le fur parintilor bani din buzunare, le-am vandut hainele si am amanetat bijuteriile mamei. In momentele acelea nu ma gandeam decat ca trebuie sa-mi cumpar parful maro. De unde, pana atunci, ma intelegeam foarte bine cu parintii, in casa au aparut discutii si s-au iscat chiar scandaluri. Eram tot timpul blegit de drog, mai ales ca, pentru a-i spori efectul, inghiteam si pastile de diazepam. Pentru mine si pentru prietenii mei nimic altceva nu avea importanta, nici macar faptul ca nu de putine ori am fost prinsi de politie si pusi sa dam declaratii. Cand ne intalneam in parc, cuvintele de ordine erau "mi-e rau", un rau-rau care nu se poate descrie, dar pe care toti toxicomanii il simt. Ajunsesem ca un robotel: ma trezeam, faceam rost de bani, imi cumparam drogul si apoi ma injectam. Cateodata, in momentele de luciditate, imi dadeam seama ca, daca continui asa, drogul ma va ucide si am incercat sa-mi micsorez singur doza zilnica. Am reusit, in timp, sa o reduc cam de patru ori, dar tot nu era suficient. Intr-o zi, cam acum doi ani, am venit acasa mai devreme decat de obicei, m-am asezat pe fotoliu si le-am spus parintilor mei: sunt toxicoman. Stupefactia si durerea de pe chipul lor mi-au dat puterea sa le cer ajutorul. Chiar a doua zi, mama m-a internat, pentru doua saptamani, la Spitalul nr. 9 si am reusit ca timp de trei luni sa nu mai consum droguri. Insa prima oara cand am iesit din casa, mi-am intalnit prietenii si iar m-am apucat. Pana acum am incercat sa ma las de drog de 8-9 ori, dar nu am reusit. Mi-am implorat parintii sa nu ma mai lase sa ies singur din casa, sa ma tina numai alaturi de ei si asa au facut. Dimineata, cand plecau la serviciu, ma incuiau in casa si nu-mi lasau chei. Am reusit sa rup orice fel de relatie cu prietenii si, atat timp cat nu-i vad si nu le raspund la telefon, drogul nu ma mai tenteaza atat de tare. Ma ajuta foarte tare medicamentele pe care le iau, dar si mai mult sedintele de consiliere la care vin saptamanal, insotit de parinti. Pentru ca acum fizic ma simt foarte bine, dar psihicul este cel care te impinge spre drog. Pentru asta fac eforturi disperate de vointa. Si o sa vedeti ca de data asta o sa reusesc!".