Avantajele becurilor economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comercializarea becului cu filament ar putea fi interzisă în UE, după 2009 Campania ecologică lansată de "Adevărul Verde", "Schimbă-ţi becul din casă! Economisind energie, salvezi

Comercializarea becului cu filament ar putea fi interzisă în UE, după 2009

Campania ecologică lansată de "Adevărul Verde", "Schimbă-ţi becul din casă! Economisind energie, salvezi planeta!", a iscat numeroase discuţii pe forumul cotidianului. "Adevărul" continuă îndemnurile de a înlocui becurile incandescente cu unele fluorescente, pentru a-i determina pe cititori să adopte un comportament cât mai prietenos faţă de mediul înconjurător.

"Acum trei ani, am schimbat toate becurile din casă, cu becuri economice. Partea pozitivă a fost economia la factura de electricitate. Dar la baie am revenit la becuri normale" scria, printre altele, un cititor pe forum. Un altul critica această campanie, spunând că becurile fluorescente nu sunt cumpărate de nimeni în Europa. Tuturor le vom oferi, treptat, argumentele ce i-ar putea convinge că investiţia în lămpile fluorescente e de dorit.

Europenii schimbă becuri din "80

Becul incandescent, inventat de Thomas Edison, ar putea deveni în curând o simplă amintire în Uniunea Europeană. Becurile economice au apărut pe piaţă încă de la începutul anilor "80 şi au fost concepute de către grupul olandez Philips.

Prin 2001, 44% din locuinţele francezilor aveau cel puţin un bec economic instalat. În momentul acesta, nemţii folosesc în medie 6,5 becuri economice, danezii - 4,9, iar cehii - 2,9 astfel de corpuri de iluminat. Înaintea românilor, care utilizează, în medie, 0,2 lămpi economice pe gospodărie, se situează chiar şi polonezii sau bulgarii, care ajung la 0,5 becuri fluorescente pe locuinţă.

Becurile fluorescente, în expansiune

Nu numai în Europa becurile fluorescente sunt folosite în proporţie majoritară. Şi guvernul australian a anunţat interzicerea comercializării becurilor cu filament incandescent, după anul 2010. California a luat măsuri similare, ce trebuie să fie aplicate până în 2012.

Canada este pe punctul de a lua decizii asemănătoare în ceea ce priveşte înlocuirea becurilor incandescente clasice cu becuri economice, de asemenea, până în 2009. Aceste legi au ca obiectiv reducerea consumului abuziv de electricitate şi promovarea surselor de energie regenerabilă.

Ce câştigăm?

Becurile fluorescente prezintă multe avantaje în comparaţie cu cele cu filament incandescent. Primele au un randament mai bun, o durată de viaţă de 15 ori mai mare decât cele incandescente şi, în plus, sunt reciclabile.

Dar, ce-i drept, becurile fluorescente au nevoie de câteva secunde, după ce sunt aprinse, pentru a atinge intensitatea optimă de iluminare. De aceea ele nu se plasează în locurile în care aprindem lumina des şi pentru scurt timp. Producătorii de corpuri de iluminat vând, în fiecare an, la nivelul Uniunii Europene aproximativ 2,1 miliarde de becuri incandescente şi numai 180 milioane de becuri eficiente din punct de vedere economic.

Dacă în Europa ar fi folosite cu 50 la sută mai multe becuri fluorescente, la nivelul continentului s-ar economisi şapte miliarde de euro anual.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite