Autorităţile decid şi anunţă astăzi exact condiţiile pentru reluarea cursurilor. Prezenţa fizică, strict condiţionată de rata de vaccinare a personalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Autorităţile urmează să stabilească exact şi să anunţe, în cursul zilei de vineri, condiţiile pentru reluarea cursurilor începând de luni când se încheie vacanţa. Aşa cum a anunţat preşedintele Klaus Iohannis, prezenţa fizică în unităţile de învăţământ va fi strict condiţionată de rata de vaccinare a personalului, avându-se în vedere un prag de 60%.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că, în cursul zilei de vineri, se vor stabil exact condiţiile pentru reluarea cursurilor începând de luni, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că prezenţa fizică la ore va fi strict condiţionată de rata de vaccinare în fiecare unitate de învăţământ.  

Măsurile concrete trebuie decise de către specialiştii din Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Ulterior, trebuie completat Ordinul comun semnat de către miniştrii Sănătăţii şi Educaţiei şi care vizează derularea cursurilor.  

Potrivit lui Cîmpeanu, în urma discuţiei cu specialiştii, cu reprezentanţii salariaţilor, dar şi cu cei ai elevilor, se are în vedere un prag de vaccinare de 60% pentru permiterea derulării cursurilor cu prezenţă fizică.  

Din păcate, doar 54% dintre unităţile de învăţământ preuniversitar – de stat şi private – aveau, până vinerea trecută, rata de vaccinare mai mare de 60%. În restul unităţilor, prezenţa fizică va fi imposibilă, până când va fi atinsă rata de vaccinare.  

Sorin Cîmpeanu a precizat că, după semnarea Ordinului comun, se vor convoca toate Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ din ţară pentru a constata care este rata de vaccinare - dacă aceasta este sub 60%, cursurile se vor desfăşura online începând de luni. Dacă rata de vaccinare depăşeşte 60%, se poate reveni la şcoală cu prezenţa fizică.  

Chiar şi unităţile care îndeplinesc pragul minim de vaccinare vor avea, însă, posibilitatea de a cere ore online dacă consideră că nu pot asigura siguranţa sanitară din diferite motive.  

Cîmpeanu a precizat că celelalte măsuri referitoare la scenariile de derulare a activităţii rămân valabile.  Activitatea va rămâne complet decuplată de rata de infectare dintr-o localitate, deşi mai multe asociaţii ale elevilor au cerut să se facă ore online la incidenţă de peste 6 la mie.  

Dacă într-o clasă va apărea un caz de coronavirus, cursurile se suspendă pentru 14 zile. Dacă în şcoală apar cazuri în jumătate dintre clase, se suspendă pentru 14 zile activitatea cu prezenţă fizică în întreaga şcoală.  

Ministrul Educaţiei a anunţat pentru vineri, la ora 10.00, declaraţii de presă pentru a prezenta toate noutăţile legate de derularea în continuare a anului şcolar.  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite