Asaltul final al lui Traian cel Mare

Dan Andronic

L-am revăzut cu plăcere pe Traian Băsescu la "Bookfest", alături de un ziarist care l-a numit, cu sinceră admiraţie, "Traian cel Mare". Un supranume care demonstrează slăbiciunea raţionamentului prezidenţial potrivit căruia e singur împotriva tuturor gazetarilor.
Nu toţi îl consideră un Genghis Khan un demolator al clasei politice româneşti... Mai mult, Traian Băsescu are mulţi aliaţi în presă, fiind un furnizor de subiecte de pagina întâi. Cât a fost bolnav, ne-au lipsit atacurile sale la adresa guvernului, deşi refuzul permanent de a-l primi la spital pe Călin Popescu-Tăriceanu a mai umplut acest gol. Am căutat semne ale manevrelor prezidenţiale în sarabanda vizitelor făcute de oamenii politici la Viena. Ne-am bucurat când PD a început ofensiva împotriva propriului guvern, pentru că asta demonstra că preşedintele e bine, sănătos. Din această săptămână, lucrurile au revenit la normal. Preşedintele României e în formă maximă şi a ţinut să demonstreze acest lucru prefaţând discursul din parlament cu o baie de mulţime intelectuală, deşi relaţia între Traian Băsescu şi Carte este una destul de distantă. Fiind un tip pragmatic şi cu o intuiţie politică deosebită, a căutat un prilej informal pentru a lansa mesaje politice. Imaginea propusă de Traian Băsescu este una mult mai aşezată decât până acum, fiind evidentă tentativa sa de a-şi asuma meritele integrării în Uniunea Europeană. Cârcotaşii ar fi tentaţi să spună că un rolul principal revine primului-ministru şi Guvernului României, dar Traian Băsescu a învăţat repede una din legile nescrise ale marketingului politic: "Nu contează ce faci, ci imaginea a ce faci!". Beneficiile de imagine sunt extrem de importante în perspectiva alegerilor anticipate, ce vor trebui organizate imediat după intrarea în Uniunea Europeană. Iar aici Traian Băsescu nu vrea să mai împartă nimic cu fostul aliat, Călin Popescu Tăriceanu. În aşteptarea alegerilor anticipate, ce se pot desfăşura undeva în primăvara anului viitor, are loc un exerciţiu interesant de slăbire a actualei coaliţii guvernamentale, fiind vizat partidul care guvernează din perspectiva imaginii publice, Partidul Naţional Liberal. Atacul are loc pe două direcţii distincte. Din interior, democraţii lui Boc, prin ignorarea sau criticarea deciziilor premierului Tăriceanu, slăbesc autoritatea publică a acestuia. Un joc care şi-a dovedit eficienţa şi în guvernarea CDR, ducând la eliminarea fostului prim-ministru Victor Ciorbea. Pentru cei care au uitat, trebuie amintit că atunci PD a provocat o criză guvernamentală, refuzând să accepte cererea de demitere a ministrului transporturilor Traian Băsescu. Care-l sfidase şi-l jignise pe Victor Ciorbea. Deci, aici, nimic nou! Nou este însă atacul la adresa conservatorilor lui Dan Voiculescu, aliaţii fideli ai premierului Tăriceanu. Capcana pregătită cu minuţiozitate, a funcţionat! Întrucât una din strategiile de reacţie posibile la plecarea lui Gheorghe Pogea, un pedist anonim pe post de vicepremier, urma să fie compensarea pierderii prin propulsarea lui Voiculescu în guvern, s-a lovit decisiv. Pe baza unor dosare descoperite de SRI-ul supusului Timofte, Dan Voiculescu a fost trecut pe banca de rezerve. Lovitură cu efecte pe termen lung, ce poate însemna scoaterea din viaţa politică a Partidului Conservator. Pentru atacul din exterior este folosită cea mai importantă resursă a lui Traian Băsescu: Theodor Stolojan. Acesta duce de luni de zile o campanie în interiorul PNL împotriva preşedintelui ales, Călin Popescu Tăriceanu. Campanie ce unora le pare debilă, dar care poate deveni puternică din perspectiva schimbării raportului de forţe în interiorul Alianţei. Cu alte cuvinte, Alianţa "Dreptate şi Adevăr" va putea candida în anticipate cu un PD al lui Boc şi un PNL al lui Stolojan, rupând o halcă din structurile liberale şi lăsându-l pe Tăriceanu în afara jocului. Sau va reuşi înlăturarea acestuia din fruntea partidului. Mai pot fi adăugate la această manevră şi mişcările PSD-ului condus de Mircea Geoană, un căţeluş ce se arată dornic de mângâierea prezidenţială, fiind dispus la tot felul de tumbe politice pentru a depăşi groapa din sondaje. Ce lipseşte până în acest moment este o strategie din partea premierului Călin Popescu Tăriceanu care se comportă ca un condamnat care încearcă să amâne execuţia publică. Mai cere răgaz de-o ţigară, mai comandă un meniu copios, mai face o cerere de apel... S-ar putea ca, pe termen scurt, lipsa de combativitate, contrapusă agresivităţii prezidenţiale, să fie o strategie corectă. Dar căderea din sondaje şi cumularea efectelor negative ale guvernării doar asupra PNL reprezintă pericolul pe termen lung.