Aplicaţie mobilă pentru voluntarii de la Ambulanţa Bucureşti care salvează vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov au lansat aplicaţia mobilă „Există un erou în fiecare dintre voi”. Aplicaţia, care funcţionează ca sistem de alertare pentru urgenţele din locurile publice vine în sprijinul celor 570 de voluntari implicaţi în program şi este disponibilă momentan pentru sistemele de operare iOS şi Android.

„Proiectul funcţionează deja de mai bine de un an. Până acum am lucrat pe SMS-uri, lucrurile au funcţionat, voluntarii au intervenit în timp util şi au salvat vieţi. Prin lansarea acestor aplicaţii, uşurăm atât munca lor cât şi modul de interacţiune, de organizare şi încercăm să scurtăm timpul de ajungere la pacienţi”, a declarat doctorul Cristian Grasu, preşedintele Societăţii de Salvare din România. 

La rândul său, doctorul Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov a precizat că la nivelul instituţiei pe care o conduce se derulează două programe ample de voluntariat, asta pentru că deficitul este 48% faţă de normativ. Mai exact, la nivelul SABIf, numărul de solicitări este mai mare decât numărul de echipaje de ambulanţă. 

„Media zilnică de solicitări în locuri publice este de 150 pe zi, iar media anuală este de 52.000 de cazuri. Prin urmare, avem nevoie de voluntari pentru a face faţă cererilor. Pe de altă parte, voluntarii nu fac şi gărzi pe ambulanţă decât dacă trec prin procedura legală care le va conferi această posibilitate”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov.

Cum funcţionează aplicaţia 

Concret, proiectul le oferă posibilitatea cetăţenilor să vină în sprijinul celor care au nevoie de asistenţă medicală de urgenţă. În plus, prin acest proiect se doreşte îmbunătăţirea timpului de răspuns, mai notează directorul SABIf. 

Astfel, voluntarii înscrişi în programul „Există un erou în fiecare dintre voi” aflaţi pe o rază de 1.000 de metri faţă de locul în care s-a înregistrat urgenţa sunt alertaţi de către dispeceratul Serviciului de Ambulanţă prin intermediul aplicaţiei de smartphone. Pe telefon, primesc detalii despre urgenţă, adresă şi poziţia pe harta interactivă, ei având posibilitatea de a decide mai uşor dacă pot sau nu să ajungă în timp util. 

Ulterior, după ce acceptă cazul, se deplasează la locul urgenţei, acordă primul ajutor şi pot transmite dispeceratului informaţii utile referitoare la caz sau pot chiar comunica cu alţi voluntari din zonă. 

„În orice urgenţă de cod roşu sau galben acţiunea în primele cinci minute de la alertare face diferenţa între viaţă şi moarte”, a explicat doctorul Cristian Grasu, adăugând că există deja discuţii şi cu alte servicii judeţene de ambulanţă care intenţionează să dezvolte acest proiect.

Cum poţi deveni voluntar 

Doar la nivelul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov există peste 1.000 de voluntari, din care 680 fac deja gărzi. În ceea ce-i priveşte pe cei implicaţi în programul „Există un erou în fiecare din voi”, medicul Cristian Grasu spune că într-un an aceştia au ajuns la peste 1.700 de cazuri, marea majoritate fiind rezolvate. Pentru a fi recunoscuţi de cetăţeni, voluntarii primesc o insignă de la Societatea de Salvare, insignă care atestă că aceştia ştiu să ofere primul ajutor. 

„Ca să devii voluntar trebuie în primul rând să îţi doreşti acest lucru, să îţi exprimi în scris dorinţa, pentru că trebuie completată o cerere. De asemenea, trebuie aduse o serie de documente. Ulterior, persoana respectivă trebuie să participe la două cursuri, unul de prim ajutor, altul de medicina muncii şi, la final, trebuie să susţină două examene. În cazul în care le trece cu minim şapte, este admis în program. Aplicaţia se poate completa online”, a precizat doctorul Cristian Grasu. 

Medicul a explicat că, în general, pregătirea durează două zile, timp de 12 ore şi că se fac multe exerciţii practice. Printre altele, voluntarii învaţă să verifice pulsul şi să facă toate manevrele medicale care nu presupun utilizarea unui aparat sau a medicamentelor. 

Cei mai mulţi voluntari au sub 30 de ani 

Marea majoritate a celor implicaţi în program au până în 40 de ani. Este şi cazul lui Gabriel, IT-ist de meserie, care face voluntariat la Serviciul de Ambulanţă de doi ani de zile. Pe lângă faptul că merge la solicitările făcute de cei aflaţi pe stradă, Gabriel face şi gărzi pentru a da o mână de ajutor personalului.

„Au fost şi situaţii de cod roşu, la care era un stop cardio-respirator şi nu se mai putea face nimic. S-a întâmplat să reuşim să resuscităm pacientul până la sosirea echipajului, ceea ce este extraordinar. După primele două-trei minute lucrurile degenerează, iar echipajul de urgenţă poate doar să susţină medicamentos”, a explicat Gabriel, care spune că noua aplicaţie este mult mai utilă decât vechiul sistem. 

„Acum, suntem localizaţi permanent, indiferent că suntem în maşină sau pe jos, dacă există un caz pe o rază de 1.000 de metri imediat suntem alertaţi şi mergem acolo”, a completat voluntarul. 

Bărbatul a luat decizia de a se înscrie în program pentru a ajuta oamenii. „Am văzut multe situaţii în jurul meu în care oamenii aveau nevoie de ajutor şi nu ştiam ce să fac. Într-adevăr, ajutorul psihologic este absolut necesar dar nimic nu se compară cu salvarea vieţii pacientului”, a completat Gabriel. 

Cât de grele sunt cursurile de prim ajutor 

Voluntarii implicaţi în program susţin, la unison, că de fapt cursurile de prim ajutor nu sunt grele. „Este important să ştii cum să salvezi o viaţă, nu contează că eşti medic, nu contează că eşti student la medicină sau că nu ai nicio legătură cu domeniul medical”, a explicat un alt voluntar. 

„Trebuie să verificăm o respiraţie, să facem manevre simple, să ştim cum să venim în sprijinul pacientului”, a mai spus acesta. 

Potrivit reprezentanţilor Societăţii de Salvare Bucureşti, cursurile de prim ajutor se pot organiza chiar şi săptămânal, dacă existe cerere în acest sens. Grupele sunt formate din cel mult 20 de persoane, adaugă specialiştii. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite