Andrei Caramitru, viral după ce a comentat veniturile de invidiat ale manichiuristelor: „De o mie de ori mai bine decât telectual inutil”
0Andrei Caramitru, cunoscut analist economic, pretinde că admiră independența economică a manichiuristelor, considerându-le un exemplu de succes. Totul a pornit de la o postare pe Instagram, unde o tânără „nail artist” a declarat că a câștigat peste 3000 de lei pe zi, iar în comentarii aceasta a fost intens criticată.
Cunoscutul analist economic, Andrei Caramitru, a stârnit vâlvă pe rețelele de socializare după ce a descris într-o postare că fetele care pun unghii cu gel câștigă „de o mie de ori mai bine decât telectual inutil”.
Acesta a evidențiat două extreme din piața muncii din România.
„Ce ador buluța isterizata. Văd o postare pe Instagram - o fată de 20 de ani (“nail stylist” adică pune unghii) explică ca face peste 3000 de lei pe zi. Ce haos e în comentarii nu vă puteți imagina. Huo! Minciuni ! Nu se poate !!!! Se prăbușește universul ! (Link în comentarii, e delicios cum se isterizează buluța). În paralel - pe Facebook - un telectual tânăr e intervievat pe stradă și spune ca vai ce puțin câștigă el ca e dezastru ca trebuie fugit din țară . Uraaaa bravo - urla buluța în comentarii - huooo la “hoți”. Doar ca buluța nu a captat o informație din interviu - ăla zice ca e “secretar literar” într-un teatru. Adică bugetar dar fără un job care EXISTA, care are vreun sens. Ce face un “secretar literar”? Fix absolut nimic. Și telectualul inutil zbiară ca de ce nu are salar mare mare din taxele voastre să stea să nu facă absolut NIMIC. Pentru ca el “merită” a făcut universitatea la litere înțelegeți voi?”, a scris acesta pe Facebook.
Andrei Caramitru scoate în evidență faptul că poziția ocupată de tânăr este una inutilă și lipsită de relevanță economică, spre deosebire de profesiile care oferă servicii concrete într-o piață liberă.
„Aia cu unghiile în schimb - respectul meu. Are clientelă , alea decid să o plătească deci e super ok independentă economic și are o profesie reală, oferă un skill / o competență precisă în piața liberă. De o mie de ori mai bine decât telectual inutil. Sorry but not sorry . Ghinion”, a concluzionat analistul economic.
Postarea a strâns peste 1.200 de aprecieri și sute de comentarii pe rețeaua de socializare.
„Chestia tare e că dacă pleacă în străinătate secretarul literar, e bine pentru economie la noi că nu trebuie să îi mai dăm salar din taxele noastre, ce ironie”, a adăugat economistul în comenatrii.
„Comentariile buluței frustrate și la mine aici pe postare sunt colosale. Confirmă perfect tot ce zic despre buluța. Fabulos”, a adăugat acesta.
„Și eu care a vrut învățământ superior. Ce prost am fost”
Videoclipul fetei de la care a pornit această postare are aproape 40.000 de aprecieri pe Instagram și peste 1.400 de comentarii. Ea scrie „Câți bani câștig într-o zi la 20 de ani”, iar apoi arată unghiile clientelor și câți bani a încasat pentru fiecare. În total, aceasta spune că a încasat 3120 de lei.
Românii s-au dezlănțuit în comentarii.
Acest videoclip îi face pe tineri să renunțe la facultate susțin unii internauți: „Astfel de postări alimentează și mai mult dezechilibrele care deja există (pe piaţa muncii, în sistemul educaţional). Cum să mai aibă un tânăr dorinţa de a merge la facultate când vede că poate câștiga sume mari la negru dintr-o meserie de genul acesta? Cum să mai accepte cineva un salariu de 5000 de lei pe lună, când vede că poate face peste 3000 de lei pe zi? Să nu mă înţelegeţi greşit, fiecare este liber să ceară cât doreşte pentru munca sa și să câștige pe măsură, este treaba lor. Problema este a statului, care nu ia măsurile necesare pentru a combate evaziunea fiscală. Asta contribuie direct la lipsa de interes pentru educație, lucru evident din rezultatele slabe de la bacalaureat din ultima perioadă.”, a comentat cineva.
„Și eu care am vrut învățământ superior. Ce prost am fost”, a scris altcineva. „Și eu fac facultate”, i-a răspuns tânăra.
Mulți alții au adus în discuție ANAF-ul: „Și câți bani declari la ANAF?”, „ANAF joins the chat”, „Ajută-i pe aia de la ANAF să înțeleagă cât de mare e evaziunea fiscală”.
„3120 lei venituri din care scazi consumabilele plus timpul tău, deci sa zicem că jumătate, iar dacă ai plăti și taxe la stat ai mai rămâne cu vreo 35% din cât faci, dar la un scurt research n-am găsit vreo formă juridică pe numele încă. Deci probabil nu fiscalizezi nimic. Puțin cam ipocrită să te postezi aici doar pentru engagement. Dar na, probabil mămica şi tăticu lucrează ca bugetari de aia ai atâta tupeu”, comentează altcineva.