Amenzi între 500 - 1.000 lei pentru nepăstrarea curăţeniei la plajă sau pentru înot în zone interzise
0Persoanele care nu păstrează curăţenia în locurile de şedere pe plaje şi la locul de îmbăiere sau care nu respectă avertizările privind restricţiile de înot riscă amenzi cuprinse
Persoanele care nu păstrează curăţenia în locurile de şedere pe plaje şi la locul de îmbăiere sau care nu respectă avertizările privind restricţiile de înot riscă amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, potrivit normelor metodologice privind organizarea serviciilor publice de salvare acvatică - salvamar şi a posturilor de prim ajutor pe plajă, aprobate marţi de Guvern.
Constatarea acestor fapte se face de către persoane împuternicite de către autorităţile administraţiei publice locale şi de către persoane împuternicite din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Autorităţile administraţiei publice şi operatorii economici care administrează plaje sau ştranduri vor fi, de asemenea, sancţionaţi contravenţional cu amenzi între 10.000 şi 20.000 de lei pentru lipsa amenajărilor şi pentru funcţionarea în condiţii necorespunzătoare a posturilor de observare şi a punctelor de prim ajutor, nesemnalizarea corespunzătoare a locurilor de îmbăiere, lipsa delimitării zonelor de îmbăiere de zona unde se practică activitatea de agrement nautic, nerealizarea unei curăţenii permanente, cât şi pentru neglijarea îndepărtării de pe plajă şi din apă a obiectelor periculoase.
Autorităţile administraţiei publice locale şi agenţii economici care au în administrare plaje, ştranduri, parcuri acvatice sau porturi de agrement nautic au obligaţia, conform Rompres, să execute lucrări de amenajare, construire şi întreţinere a posturilor de observare, să monteze în locuri vizibile panouri de avertizare şi de informare şi să permită accesul gratuit şi staţionarea vehiculelor personalului serviciilor de salvare.
Persoanele fizice sunt obligate să respecte semnalizările de pe panourile de avertizare şi informare, să anunţe postul de prim ajutor în caz de accident, să nu intre în zonele periculoase marcate de balize, să nu depăşească limita marcată de geamanduri şi, nu în ultimul rând, să păstreze curăţenia la locul de şedere.
Posturile de observare vor fi amplasate astfel încât să permită o bună vizibilitate asupra zonei de supraveghere şi la maxim 300 de metri distanţă unul faţă de celălalt, fiind deservite de cel puţin două echipe, care au în componenţă minim doi salvatori acvatici calificaţi. Echipa de salvare acvatică are ca atribuţii principale patrularea preventivă pe apă şi pe mal în zonele de îmbăiere şi, în caz de urgenţă, deplasarea la locul solicitat, salvarea accidentatului, acordarea primului ajutor medical, transportul şi predarea persoanei salvate personalului medical de specialitate.
Posturile de prim ajutor se vor asigura într-un sediu uşor accesibil, marcate cu pavilioane albe având desenată 'crucea vieţii' şi care trebuie să aibă o legătură prin staţii de emisie-recepţie cu echipele de salvare pentru preluarea cazurilor grave. În perioada sezonului estival, pe litoralul Mării Negre se pot detaşa medici de la unităţile sanitare care au structuri de primire a urgenţelor, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice.
Finanţarea serviciilor publice de salvare acvatică - salvamar şi a posturilor de prim-ajutor, inclusiv dotarea şi echiparea posturilor de observare salvamar cu aparatură, instrumente şi materiale necesare desfăşurării activităţii de salvare se va face din bugetul de stat, iar operatorii economici care au în administrare plaje amenajate vor asigura finanţarea posturilor de salvamar.
Acţiunea de salvare acvatică, toate ajutoarele date de personalul serviciilor publice de salvare acvatică - salvamar, precum şi acţiunea posturilor de prim ajutor este gratuită, personalul respectiv neavând dreptul să pretindă sau să primească sume de bani pentru serviciile prestate.
Hotărârea pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea serviciilor publice de salvare acvatică - salvamar şi a posturilor de prim ajutor pe plajă se va aplica în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.























































