Variola maimuței se răspândește în Marea Britanie. Noi cazuri de îmbolnăvire, descoperite la Londra
0Încă două cazuri de variola maimuței au fost depistate în Marea Britanie, numărul total de cazuri crescând astfel la trei. Este vorba despre infecții cu noua variantă de mpox, clada Ib, iar bolnavii se numără printre contactele primului caz, a anunţat Agenţia britanică pentru securitate sanitară (UKHSA).
Agenţia guvernamentală a precizat că riscul pentru populaţie rămâne scăzut.
Clada Ib este o nouă formă a virusului asociat cu o urgenţă sanitară la nivel internaţional, declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în luna august. „Mpox este o boală foarte infecţioasă în gospodăriile cu contact apropiat şi, prin urmare, nu este ceva neaşteptat să asistăm la alte cazuri în aceeaşi gospodărie”, au declarat reprezentanții UKHSA.
Agenţia britanică pentru securitate sanitară a precizat săptămâna trecută că primul caz, confirmat la un pacient care a călătorit recent în ţările afectate din Africa, a fost depistat la Londra. Bolnavul a fost transferat la un spital de specialitate, la fel ca și ceilalți doi pacienți. Cât despre lucrătorii din domeniul sanitar, aceștia sunt echipaţi şi pregătiţi să răspundă la orice alte cazuri confirmate, au mai anunțat autoritățile britanice.
Noua tulpină mpox, mult mai agresivă. Ce este clada Ib
În acest an, conform Centrului African pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC Africa), 19 ţări africane au înregistrat peste 48.000 de cazuri suspecte de mpox, inclusiv 1.048 de decese. Numărul cazurilor de pe acest continent a crescut cu 500% comparativ cu anul trecut. Clada Ib de mpox a fost, de asemenea, raportată în Germania, Suedia, India şi Thailanda. Este o formă diferită a virusului, comparativ cu clada II, care s-a răspândit la nivel mondial în 2022, în special în rândul bărbaţilor care întreţin relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex. Mpox este o infecţie virală care provoacă, în general, simptome asemănătoare gripei şi leziuni purulente. Deşi simptomele sunt, de obicei, uşoare, boala poate ucide. Clada Ib este considerată o variantă mai gravă comparativ cu clada II. Ambele forme pot fi transmise prin contact fizic apropiat, inclusiv prin contact sexual. Această boală este cunoscută de mult timp dar epidemiile actuale sunt legate de apariția unei noi tulpini, clada 1b, considerată mai periculoasă, cu o rată a mortalității estimată la 3,6%.
Persoanele care călătoresc în Africa, cele mai expuse riscului de îmbolnăvire
Țările din Uniunea Europeană și Spațiul Economic European trebuie să se pregătească pentru o creștere a cazurilor de mpox, anunța în august Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC). Agenția „recomandă autorităților sanitare să mențină un nivel ridicat de planificare a pregătirii pentru a permite detectarea și răspunsul rapid la orice cazuri noi”, a transmis (ECDC) într-un comunicat.
Primele cazuri din afara Africii au fost detectate în vară în Suedia și Pakistan, iar probabilitatea de infectare pentru persoanele din Europa care călătoresc în zonele afectate și care au contact strâns cu comunitățile afectate „este mare”, a avertizat ECDC în declarația sa.
ECDC consideră că este foarte probabil ca țările europene să se confrunte cu o creștere a cazurilor importate de clasa 1 care circulă în prezent în Africa. „Datorită legăturilor strânse dintre Europa și Africa, trebuie să ne pregătim pentru un număr mai mare de cazuri importate de clasa 1”, a subliniat Pamela Rendi-Wagner, directorul ECDC.
Creșterea bruscă a cazurilor legate de această epidemie, în special în Africa Centrală, a împins Organizația Mondială a Sănătății (OMS) să declanșeze în vară cel mai înalt nivel internațional de alertă. În total, 38.465 de cazuri de această boală, cunoscută anterior ca variola maimuțelor, au fost înregistrate în 16 țări africane din ianuarie 2022, și 1.456 de decese. De asemenea, s-a înregistrat o creștere de 160% a numărului de cazuri în 2024 față de anul precedent, conform datelor publicate săptămâna trecută de agenția de sănătate a Uniunii Africane, Africa CDC.
Care sunt simptomele mpox
Simptomele Mpox apar de obicei la 6-13 zile (până la 21 de zile) după infecție. Manifestările clinice ale bolii includ:
- simptome generale, febrile (febră, cefalee, frisoane, slăbiciune fizică, umflarea ganglionilor limfatici);
- erupție cutanată distinctă pe piele și răni pe mucoasă (de exemplu, în gură, nas, gât sau tractul digestiv);
- dureri de spate și dureri musculare.
Cum se transmite variola maimuței
- contactul apropiat cu leziunile cutanate ale unei persoane infectate;
- respirație în timpul contactului față în față prelungit;
- contactul cu suprafețe infectate.