Sărbătoare de împrumut

O sărbătoare nu strică nimănui, chiar dacă e importată din Occident. Totuşi, imitarea Halloween-ului le stârneşte reacţii naţionaliste unora dintre români.

Vinerea viitoare, pe 31 octombrie, încercaţi un experiment: deghizaţi-vă în monstru, în vampir sau în vrăjitoare şi ieşiţi pe stradă. Veţi fi poate uimiţi să descoperiţi că nu sunteţi singurul, mai ales dacă vă îndreptaţi către un club sau un alt loc populat de mulţi tineri.

Copii de grădiniţă sau de şcoală îmbrăcaţi în Spiderman, Shrek, prinţesă, fantomă, pirat, mumie şi alte personaje de poveste sau desen animat, adolescenţi şi tineri transformaţi pentru o seară în emo, cu machiaj negru pe la ochi, ten palid şi un aer lugubru, cu toţii celebrează în stil românesc sărbătoarea de import a Halloween-ului. Ca recuzită au funii de usturoi, lumânări aprinse, dovleci adevăraţi sau de plastic, măşti cu strigătul lui Munch­ şi pumnale de plastic, iar ca ajutoare, pisici negre.

Deşi e mai mult un bal mascat, Halloween-ul românesc include şi decoraţiuni, mai ales în vitrinele magazinelor – dovlecii portocalii cu un bec înăuntru, cu un rânjet şi doi ochi ciopliţi, dar şi păianjeni sau lilieci din cauciuc –, şi obiceiul de „trick-or-treat”: copii deghizaţi bat la uşile vecinilor, care ar trebui să le ofere dulciuri.

Multe dintre cluburile şi barurile din marile oraşe le propun petreceri tematice celor care vor să-şi expună costumele în cadru festiv: de la uşă te loveşte un miros puternic de usturoi, care se spune că ar ţine la distanţă spiritele rele, iar din meniu nu lipsesc ţuica, vinul fiert şi plăcinta de dovleac, alături de cocktailuri ca Bloody Mary. Şi şcolile intră în horă, învăţătoarele îi ajută pe cei mici să facă decoraţiuni pentru clasă şi deghizări, iar în malluri face-paintingul cu paiete, mustăţi sau dinţişori de vampir e la ordinea zilei.

Imitaţie sau autenticitate

Cârcotaşii comentează an de an lipsa de autenticitate a evenimentului, al doilea cel mai contestat după Ziua Îndrăgostiţilor, care nu reuşeşte să fie mai mult decât o palidă imitaţie a sărbătorii americane văzute prin filme. Cu toate acestea, popularitatea sa creşte în fiecare an. În plus, nu este vorba de imitaţie 100%. Halloween-ul de la Bucureşti nu e la fel cu cel de la Washington, New York sau Beijing, are o coloratură locală, spune Lazăr Vlăsceanu, profesor de sociologie la Universitatea din Bucureşti.

„Sărbătoarea este doar pretextul care e transformat într-un text în funcţie de tradiţii, preferinţe locale, adăugându-se simboluri şi ingrediente locale, e recreat pe plan local”. În opinia sa, sărbătoarea de Halloween a ajuns şi în România datorită globetrotterilor. „După 1990 există o circulaţie foarte intensă de sărbători păgâne, cum ar fi Halloween. Această circulaţie e legată de circulaţia oamenilor, de globetrotteri, care poartă cu ei simboluri şi sărbători tradiţionale legate de un anume loc”.

Pe de altă parte, etnologul Şerban Anghelescu de la Muzeul Ţăranului Român, crede că succesul Halloween-ului vine din faptul că este „nu numai o ocazie de petrecere, ci şi de ieşire din sine, de dramatizare a existenţei.

Un fel de bal mascat, în care fiecare are libertatea să se transforme în ceva diferit de viaţa de fiecare zi”. Succesul este, de altfel, unul internaţional. Halloween se sărbătoreşte şi în America, şi în Europa, Africa, America Latină sau Asia. „La japonezi e o explozie de decoraţiuni legate de Halloween, şi în China la fel. Halloween a devenit global, ca McDonalds”, explică Vlăsceanu.

Foamea de sărbătoare

Promovate intens de mass-media, sărbătorile importate au avantajul că sunt asociate unor simboluri care pot fi reproduse la scară largă şi comercializate. În cazul Halloween-ului, imaginea promovată este dovleacul, iar părinţii sunt nevoiţi să cumpere şi costume de carnaval, măşti şi alte obiecte. Ziua Îndrăgostiţilor de pe 14 februarie, sărbătoare importată tot pe filieră americană şi promovată mediatic, merge mână în mână cu achiziţionarea de inimioare sub orice formă, de la brelocuri şi perne de pluş roşii la lenjerie intimă şi pandantive cu diamante.

O iniţiativă de import a sărbătorii de Thanksgiving, celebrată în SUA în a patra joi din noiembrie, când americanii îşi exprimă gratitudinea faţă de ceea ce au alături de familie, nu s-ar bucura de atâta succes, e de părere etnologul, „deoarece este o sărbătoare de familie, care nu are o strălucire externă. Celelalte care atrag sunt sărbători cu manifestări publice, în care grupuri mari de oameni comunică între ele, ies la rampă şi fac ceva împreună. Sunt toţi vizibili, în vreme ce o sărbătoare între rude e foarte puţin intresantă”.

 Caracterul comercial al Halloween-ului nu este însă singurul care-i atrage pe români. „Există o foame destul de pronunţată de sărbătoare. Nu mai contează originea, ci cosmopolitismul ei, capacitatea de a reda bucurii, de a oferi oamenilor şansa de a fi altceva decât în viaţa cotidiană, de a evada din cotidian”, spune Lazăr Vlăsceanu.

Tradiţii româneşti reinventate cu stimulente occidentale

Halloween nu are la noi o dată de naştere exactă, dar a ajuns în România pe filieră americană. Originile sale se regăsesc, însă, în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, când celţii din Irlanda, Marea Britanie şi nordul Franţei sărbătoreau Anul Nou pe 1 noiembrie.

Ei credeau că în ajunul acestei zile, pe 31 octombrie, graniţa dintre lumea viilor şi cea a morţilor dispărea, iar spiritele morţilor se întorceau pe Pământ. Pentru a marca evenimentul, într-un­ festival numit Samhain, druizii aprindeau focuri rituale, iar oamenii, deghizaţi cu costume făcute adeseori din capete şi piei de animale, aduceau jertfe zeităţilor celtice.

În 43 d.Hr., romanii cuceriseră majoritatea teritoriilor celtice, iar în următorii 400 de ani, două festivaluri de origine romană s-au îmbinat cu tradiţia celtă şi au dat naştere Halloween-ului: Feralia, când erau comemoraţi morţii, şi sărbătoarea zeiţei Pomona, patroana fructelor şi a copacilor.

În secolul al VII-lea, după ce influenţa creştinismului a crescut în teritoriile celtice, Papa Bonifaciu al IV-lea a desemnat data de 1 noiembrie ca Ziua tuturor sfinţilor. Unii spun că Biserica a încercat să înlocuiască astfel festivalul celtic al morţilor cu o sărbătoare religioasă. Ziua era numită în engleză şi „All-hallows”, iar ajunul ei „All-hallows Eve” a devenit ulterior Halloween.

Migraţia către America

Imigranţii europeni veniţi în Lumea Nouă au adus cu ei Hallo­-ween-ul­ şi tradiţiile legate de acesta. Confruntarea dintre credinţele şi obiceiurile diverselor grupuri etnice de colonişti şi cele ale băştinaşilor a dus la apariţia versiunii americane a sărbătorii. La început, era vorba de o celebrare a recoltei, unde vecinii se adunau să spună poveşti cu fantome, să cânte şi să danseze.

Deşi era destul de cunoscut la mijlocul secolului XIX, Halloween-ul s-a generalizat în Statele Unite abia odată cu venirea unui nou val de imigranţi, în special a milioanelor de irlandezi care fugeau de foametea din 1846. Potrivit tradiţiei irlandeze şi englezeşti, americanii au început să se îmbrace în costume şi să meargă din casă în casă ca să ceară mâncare sau bani. Practica avea să devină cunoscută ca „trick-or-treat” (un fel de „ne daţi ori nu ne daţi”), practicată şi în ziua de azi, dar de copii.

La începutul secolului XX, cel mai comun mijloc de a sărbători Halloween-ul au devenit petrecerile pentru copii şi adulţi, axate pe jocuri, mâncăruri de sezon şi costume festive. Părinţii erau încurajaţi să înlăture elementele înfricoşătoare sau groteşti din sărbătoare.

Prin eforturile lor, Halloween-ul şi-a pierdut mult din latura religioasă. Centrată după anii ’50 pe copii, Halloween a ajuns în ziua de azi a doua cea mai mare sărbătoare americană din punct de vedere comercial, cu 6,9 miliarde de dolari cheltuiţi anual.

Origini comune

Evoluţia sărbătorii a transformat-o într-un „corp străin”, privit cu neîncredere în ţările unde a fost importat. Dar, la origine, modul de celebrare al Halloween-ului se regăseşte în tradiţia europeană în care se înscrie şi România. Vechile manifestări legate de Halloween „includ o prezenţă a spiritelor morţilor în diferite înfăţişări pe Pământ, focuri rituale, practici de divinaţie şi începutul iernatului pentru oi în anul pastoral”, explică etnologul Şerban Anghelescu de la Muzeul Ţăranului Român.

„Toate lucrurile care ţineau de vechiul Halloween european ar fi fost recunoscute uşor de un ţăran din secolul XIX sau chiar din secolul XX din România. «Noul» Halloween, însă, care aparţine în mod fundamental copiilor, cu deghizări funebre, măşti înspăimântătoare, aluzii sau simboluri sângeroase – nu mai are elemente comune cu sărbătorile morţilor de la noi.

Acestea – pomeni speciale făcute celor morţi –­ „nu cuprind manifestări înspăimântătoare ale unei lumi de dincolo. Duhurile celor morţi nu sunt fioroase. Concentrarea de manifestări înspăimântătoare, măşti şi comportament agresiv este la noi între Crăciun şi Anul Nou, când apar mascaţii, dracii, urâţii şi, în primăvară, la cuci”.

Şi Ziua Sfântului Valentin occidental are elemente comune, la origine, cu Dragobetele, promovat în ultimii ani ca „reacţie naţionalistă” la sărbătoarea de import. În Europa Occidentală şi anglo-saxonă, 14 februarie, data la care iubiţii îşi trimiteau „valentine” (felicitări) era şi ziua când se spunea că se împerecheau păsările. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Dragobete, spune Anghelescu.

„Exista şi la nivelul acesta un fond comun cultural, dar lucurile s-au mişcat în sensuri diferite. Dacă Dragobetele au rămas un lucru strict rural şi niciodată o manifestare urbană, de amploare, Sf. Valentin, care avea şi el o prezenţă mult mai discretă în lumea medievală şi renascentistă, a devenit o ocazie comercială”.

Alternativă românească?

Sărbătoarea românească cea mai apropiată de Halloween ca dată şi ca manifestări este Sfântul Dumitru (26 octombrie), când se aprind focuri, se fac pomeni pentru morţi, iar oile intră în iernat, spune etnologul. „Dacă cineva ar vrea şi ar avea ingeniozitate şi putere comercială, ar putea să transforme Sf. Dumitru într-un rival al Halloween-ului. Doar că apariţiile monstruos-comice nu ţin de Sf. Dumitru în niciun caz”.

Dar sărbătorile lansate „pe piaţă” se transformă de regulă într-o ocazie de divertisment. „Regulile vechi ale calendarului însemnau ceva. Absenţa ritului atrăgea după sine răul, lucrurile nu mai decurgeau în mod normal. Nimeni nu va spune însă că-ţi va merge rău dacă nu te duci la Sf. Valentin sau la Halloween. Toate lucurile acestea sunt acum libere, au intrat în regimul profan de divertisment şi de spectacol, dar şi-au pierdut eficienţa”, explică Şerban Anghelescu.

Respingerea sărbătorilor de import este o reacţie ce se explică prin refuzul de a înghiţi pe nemestecate elemente venite de la alţii. Dar cei care cred că sunt apărătorii vechilor tradiţii locale „accentuează prin protestul lor simbolistica asociată Sfântului Valentin sau Halloween-ului”, spune sociologul Lazăr Vlăsceanu.

E firesc să existe unii apărători ai tradiţiilor strămoşeşti. Noul şi opoziţia la acesta merg împreună. Nu-mi imaginez un loc unde să nu se protesteze. Dar cu cât se protestează mai mult, numărul celor care sărbătoresc e mai mare”, explică sociologul, care aminteşte că Sfântul Valentin a dus la redescoperirea Dragobetelui. „Unii se vor reinventatorii unei tradiţii, dar stimulentul de a reevalua sărbătoarea vine din altă parte”.

Bun de importat

Momente ca Paştele sau Crăciunul sunt marcate în cea mai mare parte a ţărilor de pe glob, dar diversitatea sărbătorilor specifice unei anume regiuni sau ţări este extrem de vastă. Elemente „demne de importat”, care au potenţialul de a creşte în popularitate, există şi în America Latină, în China sau în Italia.

Specific ţărilor în care confesiunea predominantă este catolicismul, Carnavalul este o perioadă festivă cu parade, sărbători publice, circ, petreceri în stradă şi măşti, care are loc înaintea Postului Paştelui, în general în februarie şi în martie.

Cel mai lung carnaval din lume are loc în Brazilia, dar în zeci de alte ţări din lume au loc sărbători populare mari, precum celebrul Carnaval de la Veneţia sau cel din Koln. Tradiţia spune că oamenii sărbătoresc deoarece după începerea postului nu se mai ţin petreceri.

Tot din Carnaval face parte şi sărbătoarea Mardi Gras („Marţea grasă”, ultima zi a Carnavalului). Cele mai cunoscute manifesătri ale acesteia sunt la Rio de Janeiro şi la New Orleans, dar şi la Nisa sau în alte oraşe europene şi americane.

Dia del Amigo („Ziua prietenului”) este o celebrare a prieteniei ce are loc pe 20 iulie în principal în Argentina şi în Uruguay şi aminteşte de momentul primei aselenizări, când întreaga lume a fost prietenă cu trei astronauţi. În Argentina, sărbătoarea e o ocazie bună pentru întâlniri cu prietenii, iar oamenii iau legătura şi cu amici cu care n-au mai vorbit.

Popularitatea crescândă a evenimentului a dus şi la incidente nedorite, de exemplu prăbuşirea temporară a reţelelor de telefonie mobilă în 2005.Tot din Lumea Nouă vine şi Ziua lui Columb, aniversarea sosirii lui Cristofor Columb în America, ce a avut loc pe 21 octombrie, după calendarul gregorian. În SUA, sărbătoarea e numită Ziua lui Columb, în multe ţări din America Latină - Ziua Rasei, în Costa Rica - Ziua Culturilor, în Bahamas - Ziua Descoperirii, în Venzuela - Ziua Rezistenţei Indigene, iar în Spania - Ziua Hispanităţii.

Anul nou chinezesc, cea mai importantă dintre sărbătorile tradiţionale chinezeşti, a ajuns de ani buni şi în Occident. Evenimentul pică la date diferite în fiecare an, undeva între 21 ianuarie şi 20 februarie, şi durează două săptămâni.

Perioada dinaintea Anului Nou Chinezesc este caracterizată prin cea mai mare migraţie umană din an, deoarece chinezii din toată lumea se întorc în ţară la familiile lor.

Sărbătoarea include în principal vizite la rude şi la prieteni, înnoirea hainelor şi dăruirea de pachete roşii – ce conţin sume pare de bani – copiilor şi tinerilor de către persoanele căsătorite sau mai în vârstă. Tot roşii sunt şi decoraţiunile tradiţionale pentru Anul Nou Chinezesc. În Occident, sărbătoarea este de multe ori o ocazie de a gusta din preparate culinare tradiţionale.

Sărbători trăznite

14 februarie. Ziua persoanelor singure e o alternativă la Ziua Îndrăgostiţilor pentru cei care nu sunt implicaţi într-o relaţie şi o ocazie de a protesta împotriva caracterului comercial al Sfântului Valentin.

13 august. Ziua internaţională a stângacilor celebrează unicitatea acestora şi atrage atenţia asupra problemenlor cu care se confruntă într-o lume a dreptacilor.

19 septembrie. De Ziua internaţională a limbajului piraţilor, toată lumea ar trebui, de exemplu, să se salute cu „Ahoy!” în loc de „Bună”.

22 septembrie.  Fanii lui J.R.R. Tolkien sărbătoresc Ziua Hobitului, data de naştere a celor două celebre personaje din „Hobitul” şi „Stăpânul inelelor”, Bilbo şi Frodo Baggins.

28 septembrie. De ziua întrebărilor stupide,  elevii din SUA sunt încurajaţi să le pună profesorilor întrebări cât mai prosteşti.