România, în hora crizei mondiale

Criza financiară care a zguduit serios toate bursele lumii s-a amplificat în dimineaţa zilei de 15 septembrie 2008, când cunoscuta casă de investiţii Lehman Brothers Holdings a intrat în lichidare pentru a evita un faliment veritabil.

Dar, dacă ne amintim bine, o altă bancă de investiţii americană, Bear Stearns, a suferit un colaps similar în februarie 2008. Alte câteva bănci de investiţii au dispărut şi ele în valurile crahului, Merryll Linch fiind achiziţionată de Bank of America, iar Golman Sachs şi Morgan Stanley fiind preluate de Federal Reserve. În mod evident, o adevărată boală mortală se răspândeşte printre băncile de investiţii şi le ucide una câte una.

Cauza dezastrului: lăcomia

La patru zile după tragedia financiară a investitorilor de la Lehman Brothers, comisarul european pentru afaceri economice, Joaquin Almunia, afirma că nu ştie cât va dura criza financiară internaţională, dar a precizat că numai “lăcomia” stă la baza prăbuşirii unui întreg sistem de creditare.

Stigmatizând „aviditatea“ fondurilor de investiţii, Almunia a precizat că liderii acestora, mânaţi de “lăcomie şi avânt” au multiplicat instrumentele financiare prin care se atrăgeau banii populaţiei. „Am participat acum mai multe luni la o reuniune cu bancheri de la băncile de investiţii ale căror nume apar acum în ziare. L-am întrebat pe unul dintre ei cum s-a ajuns aici.

Răspunsul lui a fost un singur cuvânt: lăcomia“, a declarat comisarul european. „Nu putem întinde coarda la nesfârşit ca să câştigăm bani, închipuindu-ne că nu vor exista consecinţe. Este vorba despre o concepţie a dezvoltării activităţilor financiare şi de folosirea judicioasă a activelor. Criza care a apărut este mai degrabă structurală, unele dintre mijloacele de creditare urmând să fie desfiinţate“, a precizat Almunia. După cum evoluează lucrurile, se pare că liderii lumii financiare au decis desfiinţarea unor anumite categorii de credite şi, ca atare, toate băncile care le practică vor fi nevoite fie să le închidă, fie să dea piept cu un faliment implacabil, programat în scopul “însănătoşirii pieţei creditelor”.

Lovitura de graţie dată de Barclays

Puţini ştiu că toate băncile din lume sunt, de fapt, francize pornite de la numai patru bănci fundamentale, toate având sediul în City of London. Sigur, legătura cu “mila pătrată” nu este neapărat directă, dar, indiferent de numărul intermediarilor care există între cele patru bănci-mamă din City şi o bancă oarecare din lume, o parte din profiturile acesteia din urmă ajung întotdeauna dincolo de “porţile Templului”. Ca atare, dacă aici s-a decis că fondurile de investiţii sunt prea “lacome” şi sistemul financiar mondial va fi mai sigur fără ele, soarta acestora din urmă e pecetluită.

Şi, într-adevăr, “The Times” ne confirmă faptul că una dintre băcile din City a fost implicată în grăbirea sfârşitului celor de la Lehman. Chiar înainte de 11 septembrie, ziarele cu profil financiar vorbeau despre “problemele insurmontabile” ale grupului Lehman şi preziceau că grupul va fi achiziţionat de Barclays PLC, a treia bancă ca mărime a Marii Britanii. Marcus Agius, directorul de la Barclays, este ginerele lui Edmund de Rothschild, unul dintre descendenţii direcţi ai celebrului Nathan Mayer Rothschild, întemeietorul băncii care-i poartă numele, una dintre cele patru de care vorbeam mai sus.

 În urma negocierilor cu bavarezii de la Lehman, cei de la Barclays au renunţat brusc la afacere şi au anunţat public acest lucru printr-un articol apărut în cotidianul „New York Time“, care nota că “înţelegerea în vederea evitării lichidării băncii de investiţii Lehman a căzut”.

Era ziua de 14 septembrie. Fiind duminică, Bursa de pe Wall Street era închisă şi devenise limpede că luni dimineaţă, cuprinşi de panica stârnită de mesajul Londrei, posesorii de acţiuni s-ar fi grăbit să le vândă cât mai repede. Bunurile firmei valorau în acea zi 639 de miliarde de dolari, iar creditele ei ajunseseră la suma de 613 miliarde de dolari. Patronii au optat pentru Capitolul 11 din Legea Falimentului.

Acestea au fost, aşadar, evenimentele care au tulburat sistemul financiar mondial. Dar ce efecte va avea această criză în România?

Românii nu pot fi scutiţi de efectele crizei care afectează sistemul financiar mondial

După ce Rezerva Federală a Statelor Unite a intervenit şi a pus la bătaie vreo 50 de miliarde de dolari pentru a cumpăra acele bunuri greu vandabile care blocau dezmembrarea băncii Lehman, pieţele financiare s-au calmat brusc. Multe publicaţii de specialitate au salutat măsura asumată de secretarul Hank Paulson şi au declarat că, în acest fel, criza a luat sfârşit.

UE dă semne de îngrijorare

Mult mai informaţi decât muritorii de rând, oficialii de la Bruxelles se plâng, însă, în continuare de efectele pe care criza le va genera în anii care vor veni. Ei spun că, dacă se va pune în practică modelul de reformă al instituţiilor de investiţii, programul de reducere a sărăciei cu 50% până în 2015 este în pericol, deoarece se vor scumpi alimentele şi se va încetini ritmul de creştere a economiilor.

 Un studiu efectuat de specialiştii Comisiei Europene a ajuns la concluzia că statele membre trebuie să facă eforturi mai mari pentru a susţine investiţiile în infrastructură. Vor fi necesari mai mulţi bani pentru ajutorarea directă a populaţiei, în scopul evitării îndatorării excesive a acesteia. Prin urmare, în ciuda declaraţiilor optimiste, europenii mai au încă de suferit şi românii nu vor face excepţie la acest capitol.

Ratele vor fi mai scumpe

Ce-i drept, prin sistemul de creditare practicat în ultimii ani, o mulţime de români şi-au luat case, maşini sau terenuri, îndatorându-se la bănci pentru câteva decenii.

Chiar dacă pentru mulţi­ ziua de salariu s-a transformat într-un coşmar, pentru că e ziua când îşi achită ratele, aceste credite au ridicat nivelul de trai al multora dintre noi. Ei sunt, însă, primii care vor plăti oalele sparte de recenta criză financiară.

Scumpirea creditelor în valută va duce la o scădere treptată a leului care, după unii specialişti, ar putea creşte valoarea monedei euro chiar până la 5 lei. Din acest motiv, ratele pentru creditele în valută vor fi din ce în ce mai mari şi, dacă pot, cei care au bani ar face bine să-şi plătească datoriile. Mai bine mai repede decât mai târziu!

Preţurile caselor vor creşte

Vor fi afectaţi şi cei implicaţi în afaceri imobiliare. Reducerea creditelor riscante va impune o scădere a construcţiilor de case. Ca atare, chiar dacă nu imediat, numărul de imobile oferite spre vânzare va scădea, iar preţurile vor creşte din nou, în ciuda reducerilor de care se vorbeşte în ultimele luni. Povestea la modă în aceste zile este că, dimpotrivă, preţurile caselor scad.

Ilias Papageorgiadis, directorul executiv al companiei imobiliare More International Invest, apreciază, de pildă, că mai mult de jumătate din proprietăţile imobiliare sunt scoase la vânzare la preţuri mult prea mari.

Cu toate acestea, cei mai mulţi proprietari ţin la preţ pentru că ştiu sigur un fapt: cei care doresc să cumpere o locuinţă nu prea au de ales. Casele noi sunt de câteva ori mai scumpe şi - aici toată lumea e de acord - nu există nicio şansă ca preţul lor să scadă, având în vedere costurile materialelor de construcţii.

Ce pot face românii? Cei care vor să vândă case ori apartamente ar face mai bine să le închirieze, iar cei care vor să cumpere o locuinţă trebuie să îi caute pe acei vânzători siliţi de împrejurări şi să cumpere cât mai repede, fără să mai aştepte ca scăderile preconizate să aibă cu adevărat loc.

În plus, analiştii autohtoni au punctat şi câteva bănci din România care ar putea fi trase în jos de legăturile lor internaţionale.

Contactele pe care le au cu falimentul băncii Lehman două bănci româneşti apreciate, BRD-Groupe Societe Generale şi Raif­feisen Zentralbank, au amplificat temerile legate de siguranţa sistemului nostru bancar. În primele zile după crahul de pe Wall Street, românii au urmărit atent emisiunile de ştiri şi au făcut calcule peste calcule privind soarta economiilor pe care le au pe la diverse bănci.

Bunul-simţ spune că există riscul ca unele bănci de talie mică, mai ales cele orientate cu precădere pe retail, să devină vulnerabile în faţa unei lipse de lichidităţi. Cu alte cuvinte, cei care au conturi prin bănci se pot trezi că vor să le scoată şi li se spune: “Veniţi mâine, că azi nu avem destui bani”. Posesorii de carduri s-au confruntat deja cu această penibilă situaţie a lipsei de lichidităţi. Mergi la bancomat, vrei să scoţi bani şi constaţi că nu sunt. Ce-ţi rămâne de făcut? Ai cardul în mână şi te uiţi uluit la el, ca la un hoţ.

Cine are conturi n-are lichidităţi

O soluţie ar fi să-ţi extragi salariul imediat ce îl primeşti, ca să nu mai întâmpini un astfel de refuz. Dar, din păcate, această opţiune n-ar face decât să înrăutăţească lucrurile. Oficialii BNR susţin, totuşi, că situaţia e sub control, iar măsurile luate până în prezent de banca centrală ar fi suficiente pentru a face faţă oricăror probleme. Ei admit, însă, că un efect indirect asupra clienţilor băncilor din România va fi, totuşi, scumpirea creditelor pe fondul lipsei de lichidităţi la nivel global.

Aproximativ trei sferturi din instituţiile de credit din România sunt susţinute de bănci din Europa. În condiţiile în care o parte din băncile europene au declarat pierderi din cauza crizei americane, s-au înmulţit şi temerile că sistemul bancar românesc nu va mai fi ocolit multă vreme de situaţii-limită. Singura măsură pe care o pot lua băncile pentru a-i tenta pe cei care au bani să şi-i păstreze în conturi ar fi creşterea dobânzilor.

Mulţi vor prefera să-şi ţină banii la bancă sau pe card dacă vor fi recompensaţi cu un câştig procentual. Pe de altă parte, nici pe plan internaţional apele nu s-au liniştit complet. „Ceea ce s-a întâmplat cu Lehman Brothers este doar vârful unui aisberg. Vor urma şi alte falimente. Bănci din Uniunea Europeană, expuse direct pe faliment, au nevoie de foarte mult cash, pe care vor încerca să-l scoată şi din piatră seacă“, apreciază Gheorghe Piperea, expert în drept comercial.

Astfel, băncile româneşti de talie mică au intrat sau vor intra în foame de cash şi nu se vor mai putea împrumuta nici de pe piaţa europeană sau americană, nici de pe piaţa interbancară  de la noi.

“Când nu ai lichidităţi, gândiţi-vă ce se întâmplă dacă clienţii vor să-şi retragă masiv depozitele“, avertizează Piperea. Oficialii BNR consideră, însă, că rezervele minime obligatorii constituite de băncile comerciale, rezervele valutare ale BNR precum şi politica de întărire a supravegherii bancare şi de restrângere a creditării sunt suficiente pentru a face faţă oricăror probleme. Se pare că sistemul bancar românesc prezintă, prin lipsa de sofisticare, un avantaj în faţa crizei financiare.

 „Modelul românesc este avantajat pentru că nu este complicat, nu are produse de creditare sofisticate“, ne asigură Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR. Simplu sau nu, acest sistem face parte integrantă din cel mondial b­an­car şi, ca peste tot, dacă vor fi pierderi, până la urmă tot populaţia va fi cea care le va suporta, indiferent care va fi beneficiarul.

Patrick Gelin, preşedintele BRD – Société Générale, e convins că probleme vor avea numai băncile de investiţii. „Cea mai mare expunere o au băncile de investiţii, nu băncile comerciale, ca a noastră“, a precizat Gelin. „Băncile din România nu cred că vor fi afectate“, a mai spus el.

În ciuda optimismului afişat, preşedintele admite că profiturile BRD-Soc. Gén, a doua bancă de pe piaţa românească după active, vor scădea în 2009. Gelin explică acest declin prin impunerea măsurilor foarte severe ale BNR, prin care se înăspreşte creditarea. „Estimăm o reducere a profitului, generată de diminuarea consumului, de modificarea ratei de politică monetară şi de măsurile BNR de înăsprire a creditării“, a explicat, pentru Reuters, Patrick Gelin.

Capitalismul nu va mai fi la fel

O constantă a crizei rămâne, aşadar, lichidarea băncilor de investiţii. Această măsură înlocuieşte ideea de risc asociat câştigului, pe care se bazau marii speculatori financiari. Mai ţineţi minte ce a spus Sorin Ovidiu Vântu când a căzut FNI-ul? Că fondul de investiţii prezenta acest risc prin definiţie şi, prin urmare, cei care “au jucat” ştiau că pot pierde.

De dragul unui câştig mult mai mare decât ofereau băncile prin dobânzile practicate, cei care au cumpărat acţiuni FNI au ştiut că riscă să piardă totul. Ei bine, ceea ce se întâmplă acum pe plan mondial este desfiinţarea acestui gen de afacere şi transformarea băncilor de investiţii în bănci comerciale, ceea ce va aduce imediat plasarea lor sub strict control bancar şi va face ca speculaţiile gen FNI să fie imposibile.

Prin anii ’70, bancherii practicau cu succes regula 3-6-3: plăteau 3% dobândă celor care-şi­ depuneau economiile, cereau 6% celor care doreau un împrumut şi la ora 3 după-amiază erau deja pe terenul de golf. Multora li s-a părut că acest sistem înlănţuie libera iniţiativă şi au luptat pentru “eliberarea” capitalismului.

Aşa au apărut primele bănci de investiţii, conduse de oameni cu nervi tari, care erau dispuşi să facă investiţii riscante. Controlate numai de o comisie specială (Securities and Exchange Commission), aceste bănci au adus uneori profituri uriaşe. Dar tot ele au generat şi cele mai grave forme de faliment.

După cum bate vântul, se pare că noi reguli vor acţiona pe pieţele de capital şi, după ce se vor impune pe plan mondial, capitalismul nu va mai fi niciodată cum a fost. Contabilitatea va fi mai transparentă, iar legile stricte şi pedepsele aşijderea vor face imposibile speculaţiile cu banii cetăţenilor. În calitatea lor de “pârliţi” în diverse situaţii postdecembriste, românii nu pot decât să se bucure de schimbările care au loc.

Afaceri riscante, prăbuşiri spectaculose

Dincolo de războaie şi atentate, dezastrele înregistrate la bursă au fost provocate întotdeauna de acei oameni dispuşi să rişte totul pe o singură carte. Câştigurile uriaşe ce se pot obţine astfel continuă să fascineze investitorii, care nu se tem să-şi rişte economiile de dragul unui profit gras. De regulă, eşecul intervine atunci când investitorul estimează un anumit mers al evenimentelor, iar acestea decurg cu totul altfel.

1720: Primul faliment colectiv

Compania Mărilor din Sud beneficia de împrumuturi masive din partea băncii Law, pentru că avea, începând din 1711, exclusivitate asupra comerţului cu sclavi în coloniile americane, în urma unui acord cu Spania. Lordul Trezorier, Robert Harley, negociase cu spaniolii drepturi exclusive de comerţ în Mările Sudului. Războiul cu Spania era în desfăşurare, dar lordul Harley sperase că, după semnarea acordului, luptele vor înceta. Însă n-a fost aşa.

 Pacea s-a semnat după trei ani, iar cele două flote s-au mai bătut încă vreo zece ani după aceea. Conflictul şi pierderile de corăbii aveau să distrugă încrederea investitorilor şi, în final, compania a rămas fără lichidităţi. A fost primul faliment al investitorilor mici, care cumpăraseră acţiuni în speranţa că-şi vor tripla averile.

1882: Crah bancar la Paris

Uniunea Generală, cea mai importantă bancă a catolicilor francezi şi-a închis porţile, determinând falimentul a numeroşi agenţi de brokeraj. Bursele de la Lyon şi Paris sunt afectate, ceea ce aruncă ţara într-o criză economică. Pe 11 iulie, britanicii ocupaseră Canalul de Suez, iar o furtună puternică din august, care a zdruncinat Marea Arabiei, a afectat o parte a flotei comerciale franceze.

Aceste schimbări au generat pierderi importante pentru economiile catolicilor din Uniune, care fuseseră investite în comerţul maritim. Prăbuşirea flotei a atras falimentul investitorilor.

Toţi cei care vânduseră acţiuni ale companiei maritime au fost luaţi cu asalt de cetăţenii ce doreau să-şi­ vândă acţiunile ca să mai recupereze ceva. Pentru a stopa falimentul, agenţii s-au străduit, timp de câteva zile, să răscumpere aceste acţiuni. Asta însă n-a ajutat la nimic, ei prăbuşindu-se alături de firmă şi investitori.

1929: „Joia neagră“ din Statele Unite

Crah pe Wall Street. Joi 24, octombrie, indicele Dow Jones pierde peste 22% la începutul şedinţei, dar se redresează şi încheie şedinţa cu o scădere de 2,1%. Cade ulterior cu 13% la 28 octombrie şi cu 12% a doua zi. Criza pune capăt speculaţiilor bursiere şi marchează începutul Marii Recesiuni din Statele Unite şi al unei crize economice mondiale, care afectează în mod deosebit Europa.

 Istoria consemnează că, în numai patru ani, între 1929 şi 1933, producţia industrială în Statele Unite ale Americii a scăzut cu 50%. Veniturile reale ale americanilor s-au micşorat cu 28%. Preţul acţiunilor pe bursă s-a prăbuşit la o zecime din valoarea lor dinaintea crahului. Numărul de şomeri s-a majorat de la 1,6 milioane, în 1929, la 12,8 milioane, în 1933. Unul din patru muncitori a rămas fără slujbă în momentul de vârf al crizei.

1987: Crah pe Wall Street în 19 octombrie

În urma unui deficit comercial important şi a unei creşteri a ratelor dobânzilor de referinţă stabilite de Bundesbank, indicele Dow Jones scade brusc cu 22,6%, înregistrând cea mai mare cădere din istorie într-o singură zi. Indicii celorlalte burse au scăzut, de asemenea, ceea ce evidenţiază interdependenţa pieţelor financiare mondiale. Este primul crah din era informatică.

Ziua de 19 octombrie 1987 a fost numită „lunea neagră“. Căderea a început în Hong Kong, s-a extins în câteva ore în Australia şi Europa şi apoi a lovit Bursa americană, încă de la deschidere. Toate pieţele financiare au suferit pierderi de cel puţin 20%, cea mai mare înregistrându-se în Australia, unde aceasta a fost de 60%.

1995: Cade cea mai veche bancă britanică

Barings Brothers, cea mai veche bancă britanică, a dat faliment în 1995. Motivul a fost o investiţie masivă şi neasigurată în acţiuni ale unor companii japoneze, pentru un câştig rapid. Nick Leeson, un tânăr director care reprezenta interesele Băncii Barings în Asia, a investit în tot felul de afaceri păguboase ale localnicilor, ratând profituri de câteva sute de milioane de dolari, în numai trei ani.

 Ca să nu fie concediat, Nick a ascuns pagubele, falsificând rapoarte anuale. Pentru a recupera banii, el a investit pe termen scurt în acţiuni cotate la Bursa din Tokyo. Cutremurul din 17 ianuarie 1995, care a scăzut drastic valoarea acţiunilor japoneze, l-a prins pe Nick Leeson cu sume de aproape două miliarde de dolari investite. În loc să câştige, Leeson a pierdut enorm, iar Banca Barings a recunoscut că se află în imposibilitatea de a efectua plăţi.

1995: Miercurea neagră din Mexico

Moneda mexicană, pesos, s-a prăbuşit din cauza falimentării băncilor agricole. Mulţi fermieri se împrumutaseră în contul viitoarelor recolte şi, când acestea au fost afectate de secetă, întreg sistemul s-a prăbuşit.

Fermele puse garanţie pentru împrumuturi erau de fapt ipotecate de mai multe ori, prin împrumuturi private, asigurate de mafia locală. Recuperarea pierderilor prin vânzarea pământului s-a dovedit a fi imposibilă pentru bănci, întrucât executorii judecătoreşti se temeau atât de tare de mafie, încât au refuzat să execute datoriile.

2001: Frauda grupului Enron

Doi dintre liderii grupului energetic texan au acordat prime colosale angajaţilor de vârf ai companiei evaluând exagerat câştigurile viitoare ale unor companii prea puţin importante, pe care holdingul le-a achiziţionat. După ce frauda a fost dezvăluită, Enron s-a prăbuşit ca un castel de căţi, sub povara datoriilor. Preşedintele comitetului executiv, Kenneth Lay, a murit în 2006, înainte de a fi condamnat. Milioane de păgubiţi care cumpăraseră acţiuni Enron nu au mai fost despăgubiţi niciodată.