Omega-3 şi vitamina D pot reduce riscul infectării cu SARS-CoV-2, mai ales în rândul femeilor STUDIU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omega-3 şi vitamina D reduc riscul infectării cu COVID-19 la femei.
Omega-3 şi vitamina D reduc riscul infectării cu COVID-19 la femei.

Administrarea de multivitamine, probiotice, Omega-3 sau suplimente, precum vitamina D, poate contribui la diminuarea riscului infectării cu SARS-CoV-2, mai ales în rândul femeilor. Pe de altă parte, vitamina C, zincul şi usturoiul nu contribuie la scăderea acestui risc.

De la declanşarea pandemiei în 2020, Potrivit experţilor de la Imperial College din Londra, de la declanşarea pandemiei în 2020, s-a pus accentul pe avantajele suplimentelor de vitamine pentru a evita şi a trata COVID-19.

În Marea Britanie, s-a constatat o creştere semnificativă a vânzărilor de vitamina C şi de multivitamine. Suplimentele dietetice pot contribui la menţinerea unui sistem imunitar sănătos, însă nu se ştia dacă suplimentele specifice pot fi asociate unui risc mai scăzut de contagiere cu noul coronavirus, conform Hotnews.

Pentru a stabili o legătură, cercetătorii de la Imperial College din Londra au recurs la utilizatorii aplicaţiei COVID-19 Symptom Study pentru a afla dacă cei care luau suplimente au fost mai puţin expuşi contractării acestei boli infecţioase.

Aplicaţia a fost lansată pentru a obţine date privind evoluţia pandemiei, în Marea Britanie, SUA şi Suedia în martie 2020. Prima dată a fost înregistrat locul, vârsta şi factorii de risc asupra sănătăţii utilizatorilor, însă ulterior acestora li s-au cerut informaţii actualizate zilnic despre simptome, rezultatele la testele PCR sau asistenţa medicală.

Cercetătorii au analizat informaţiile furnizate de 372.720 de utilizatori din marea Britanie. Informaţiile se refereau la utilizarea regulată a suplimentelor dietetice în lunile mai, iunie şi iulie 2020 şi la rezultatele pozitive ale testelor PCR pentru coronavirus.

În primul val al pandemiei, 175.652 de utilizatori din Marea Britanie au luat în mod regulat suplimente dietetice, în timp ce 197.068 nu au luat. Aproximativ 67% dintre aceştia erau femei.

Per total, 23.521 de persoane au avut rezultate pozitive la SARS-CoV-2, în timp ce testele pentru 349.199 au fost negative.

Prin urmare, consumul de probiotice, Omega-3, multivitamine sau de vitamina D a fost asociat unui risc mai scăzut de infecţie cu SARS-CoV-2.

După analizarea datelor precum vârsta, sexul şi greutatea, cercetătorii au constatat că protecţia oferită de probiotice, Omega-3, multivitamine şi vitamina D a fost observată mai ales la femei, indiferent de vârstă sau de greutate, însă nu la fel de clar şi în cazul bărbaţilor.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite