O procedură revolutionară care deblochează circulația cerebrală va fi folosită la un spital din Moldova: „Cresc șansele de recuperare completă”
0O procedură revoluționară care deblochează circulația cerebrală va fi folosită la cel mai mare spital din sud-estul României. Sute de proceduri au fost efectuate de la începutul programului de tromboliză la Spitalul Județean Galați.

Procedura poate fi implementată după ce Secția de Neurologie și Unitatea de Terapie Acută a Accidentului Vascular Cerebral (Stroke) de la spitalul din Galați au fost modernizate și dotate la cele mai înalte standarde.
„Următorul pas va fi trombectomia, o procedură revoluționară care va permite extragerea trombului ce blochează circulația cerebrală, crescând șansele de recuperare completă”, anunțat Consiliul Județean Galați.
Conform sursei citate, Unitatea de Terapie Acută a Accidentului Vascular Cerebral dispune de opt paturi noi, „fiecare echipat cu monitor de supraveghere, injectomat și console de oxigenoterapie”.
De asemenea, sunt dotări ultramoderne, precum macaraua medicală pentru pacienții supraponderali, dispozitivele pentru igiena mâinilor și un laborator performant de explorări funcționale.
Secția Clinică de Neurologie dispune de saloane moderne, cu băi proprii, televizoare, frigidere și butoane de alarmă, dar și săli dedicate pentru tratamentul sclerozei multiple, bolii Parkinson și recuperarea neurologică post-AVC.
Recunoaștere internațională: două premii GOLD Award
Secția Clinică de Neurologie Galați din cadrul Spitalului Județean „Sf. Apostol Andrei” a primit două premii GOLD Award din partea Societății Europene de AVC, pentru performanțele în tratamentul accidentului vascular cerebral.
„În tratamentul AVC, fiecare secundă contează. Cu această unitate modernizată, pacienții vor beneficia de îngrijire rapidă și specializată, direct în secția dedicată, fără a mai aglomera Terapia Intensivă. Salvăm vieți, îmbunătățim recuperarea pacienților și oferim condiții moderne pentru tratament. Acesta este încă un pas important în strategia noastră de a transforma Spitalul de Urgență Galați într-o unitate de referință la nivel național”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Până acum, la Galați au fost efectuate 460 de trombolize, iar în multe cazuri, pacienții și-au recăpătat complet funcțiile neurologice.