Dr. Cristian Paleru: „Chimioterapia e otrăvire controlată, dar executată bine permite rezultate fantastice“
0
Dr. Cristian Paleru, medic primar chirurgie toracică în cadrul Sanador, explică traseul unui pacient diagnosticat cu cancer pulmonar şi subliniază că, deşi e un proces chinuitor, chimioterapia poate prelungi semnificativ viaţa.
La fiecare 30 de secunde, undeva în lume o persoană moare din cauza cancerului pulmonar, bilanţul global fiind de peste 1,6 milioane de decese anual, potrivit statisticilor. Totuşi, dacă este diagnosticat şi operat când are o dimensiune mai mică de un centimetru, rata de supravieţuire este mai mare de 90%.
Dr. Cristian Paleru, medic primar chirurgie toracică în cadrul Spitalului Clinic Sanador, enumeră cauzele şi simptomele cancerului pulmonar, explică dacă şi când este indicată operaţia, de ce chimioterapia este esenţială, dar vorbeşte şi despre neajunsurile sistemului medical românesc şi despre cum pandemia de COVID-19 a afectat dreptul la tratament al celorlalţi bolnavi.
„Weekend Adevărul“: Domnule doctor, pentru început, să explicăm pe înţelesul tuturor ce înseamnă chirurgia toracică.
Dr. Cristian Paleru: Chirurgia toracică s-a dezvoltat din corpul chirurgiei generale şi s-a detaşat ca specialitate la finalul anilor ’50. S-a dezvoltat către anii ’60-’70, fiind necesară, iniţial, ca o particularitate în lupta împotriva tuberculozei. Spre sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80, locul tuberculozei a fost luat de cancerul bronhopulmonar, cu incidenţă din ce în ce mai mare, pentru care etapa chirurgicală joacă un rol important. Trebuie să înţelegem următorul lucru: în orice cancer, tratamentul este multimodal, iar stabilirea lui aparţine unui tumor board, adică unei comisii oncologice multidisciplinare. Cu excepţia centrelor oncologice serioase, aceste comisii nu există – doar se adună nişte semnături. Cancerul fiind o boală al cărei tratament este multidisciplinar, chirurgia reprezintă doar o etapă, însă nu reprezintă un panaceu universal.
Aşadar, nu este 100% eficientă?
Chirurgia este utilă, reuşeşte să îndepărteze boala macroscopic, sigur nu reuşeşte să îndepărteze boala microscopic şi întotdeauna trebuie asociată cu un consult şi cu un tratament oncologic.
Care sunt patologiile tratate cel mai des în cadrul secţiei de chirurgie toracică?
Chirurgia toracică se ocupă de cancerul bronhopulmonar, cu diversele sale forme, se ocupă de tuberculoză şi de alte boli infecţioase ale toracelui, se ocupă de pleurezii, de malformaţii de perete, de malformaţii de stern, de probleme ale diafragmului, de tumori şi de afecţiuni care ţin de glanda tiroidă, în special de cea plonjantă în torace. De asemenea, se ocupă de toată patologia care ţine de vârful toracelui, care e în legătură cu plexul branhial şi cu arterele de însoţire.
Deci acoperă o arie extinsă.
Da, însă, în România, chirurgia toracică are două excepţii, una absolută şi una relativă. În primul rând, nu se ocupă de chirurgia cardiacă – pentru care există o dezvoltare separată – şi se ocupă doar parţial, deşi ar putea să se ocupe mai mult, de chirurgia esofagului.
Dacă te doare în piept şi ai scuipat sânge nu înseamnă obligatoriu că ai cancer. Dar sunt semne care ar trebui să ne trimită la pneumolog.
Cauzele şi simptomele cancerului pulmonar
Care sunt cauzele apariţiei cancerului pulmonar?
În primul rând, cancerul pulmonar, la fel ca toate celelalte, apare în urma unor greşeli de copiere şi de multiplicare a celulelor, scăpate de sub controlul organismului. Celulele acestea greşit copiate nu sunt recunoscute de sistemul imunitar ca non-self, nu mai sunt atacate şi se dezvoltă anarhic, fără a mai răspunde controlului organismului. În cazul cancerului pulmonar, expunerea la fumat, la gaze toxice, vechile boli infecţioase ale plămânilor, cum ar fi tuberculoza, sunt factori favorizanţi, plus factorii genetici familiali. Întreruperea expunerii ameliorează acest risc, dar nu se ajunge la un risc scăzut ca la persoanele neexpuse la noxe.
La ce vârstă apare de obicei cancerul pulmonar?
Cancerul pulmonar apare mai frecvent începând cu decada cinci de viaţă. În ultimul deceniu, tot mai des apar cazuri şi în decadele trei şi patru de viaţă.
Care este simptomatologia?
Semne şi simptome asociate iritaţiei pe care o generează masa tumorală asupra căilor respiratorii – tuse; asupra vaselor sangvine – hemoptizie sau expectoraţie cu sânge; asupra oaselor şi a nervilor costali – dureri toracice; asupra metabolismului – scădere în greutate; asupra altor organe care sunt în torace lângă tumorile respective, cum ar fi esofagul, cordul, nervii, diafragmul. Pentru fiecare dintre acestea poate să dea sughiţ, voce răguşită, dureri, tulburări de mobilitate, dar vreau ca oamenii să înţeleagă că aceste simptome nu sunt specifice. Adică, dacă te doare în piept şi ai scuipat sânge nu înseamnă obligatoriu că ai cancer. Dar sunt semne care ar trebui să ne trimită la pneumolog.
Este indicat ca, după 40–45 de ani, un fumător care depăşeşte un pachet pe zi să-şi facă o radiografie pe an.
Ghinionul de a fi român
Ce rate de supravieţuire au pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar?
Există nişte clasificări internaţionale, în funcţie de stadiul bolii. Clasificările se bazează pe mărimea tumorii, pe adenopatiile care există în corp – afectarea ganglionilor limfatici –, pe numărul de metastaze existente. În funcţie de fiecare stadiu, s-au calculat ratele de supravieţuire şi diverşi algoritmi terapeutici. Stadiul 1 are o supravieţuire de până la zece ani de peste 80%, stadiul 2 – patru-cinci ani, stadiul 3 – doi-trei ani, iar stadiul 4 – între unul şi doi ani. Dar acestea sunt supravieţuiri statistice, în condiţii uneori ideale, făcute în special pe evaluarea pacienţilor din lumea dezvoltată. La noi, se mai scade cel puţin un an, pentru că nu se realizează diagnosticarea rapidă, pacientul pierde foarte mult timp sau dacă ajunge la tratamentul oncologic apar probleme de mentenanţă a tratamentului – brusc, într-o lună, nu se mai găseşte tratamentul. Deci, sunt nişte lanţuri suplimentare de ghinion. Am putea spune că un cancer pulmonar descoperit în România, la ora actuală, se încadrează la doi-trei ani, dar este o aproximare largă.
Se schimbă procentajul în cazul nefumătorilor?
Sigur că da. Cancerul nu apare exclusiv la fumători, dar apare într-o proporţie mult mai mare la aceştia. În plus, fumatul nu generează numai cancer, ci şi alte afecţiuni conexe, pulmonare, cardiace. Toate astea afectează şi pun în balanţă supravieţuirea pacientului cu cancer – trag toate în jos.
La cât timp ar trebui să-şi facă fumătorii o radiografie pulmonară?
Este indicat ca, după 40-45 de ani, un fumător care depăşeşte un pachet pe zi să-şi facă o radiografie pe an.
„Foarte puţini pacienţi beneficiază de consiliere psihologică“
Nu toţi pacienţii diagnosticaţi pot fi operaţi, depinzând de stadiul cancerului.
Da, pentru a putea fi operat fără probleme trebuie să fie în stadiile 1 sau 2. Stadiul 3A are indicaţie operatorie după discuţia cu oncologul. La stadiul 3B, se efectuează mai întâi chimioterapie şi radioterapie, apoi se face o reevaluare şi se stabileşte dacă mai are nevoie sau nu de operaţie. Stadiul 4 are indicaţie doar de chirurgie paliativă. Tratamentul cancerului bronhopulmonar este complex, implicând o asociere între chimioterapie, radioterapie, imunoterapie şi chirurgie. Când este posibil, tratamentul chirurgical radical, împreună sau fără chimioterapie în stadiul 1, îmbunătăţeşte cu peste 15% supravieţuirea la cinci ani, în funcţie de stadiu, comparativ cu chimioterapia singură.
Cât de importantă este pregătirea pacientului înainte de intervenţie şi în ce constă ea?
Un pacient care are ghinionul să aibă cancer pulmonar e disperat. Foarte puţini beneficiază de consiliere psihologică. Pregătirea pacientului se face în două moduri: trebuie să evaluezi partea psihică şi maşinăria lui biologică în ansamblu. De obicei, ai o discuţie cu pacientul în care îi prezinţi riscurile operaţiei, dar o ai după ce, în prealabil, i-ai făcut investigaţii imagistice care ţi-au arătat unde sunt leziunile canceroase, dacă pot fi operate şi cam care sunt obiectivele operaţiei, dacă funcţiile lui cardiacă şi respiratorie se încadrează în limitele suportabilităţii operaţiei propuse. Deci nu este o discuţie în care noi îl batem pe umăr şi-i spunem că la vară o să fie cald. Noi n-avem nevoi electorale. Noi avem nevoie ca pacienţii noştri să trăiască mai mult.
În România, nici măcar 10% dintre pacienţii cu cancer pulmonar nu ajung la chirurgie, chiar dacă ar avea nevoie. Se pierd în aşteptarea unor investigaţii, într-o indolenţă frecvent argumentată de acte oficiale.
Adaptarea la noua situaţie, o provocare
Cum îi este schimbată viaţa unui pacient operat?
Pacientul nu se vindecă în clipa în care a ieşit de pe masa de operaţie. El trece prin momente critice în următoarele zile. În primul rând, pacientul stă în terapie intensivă între una şi patru zile postoperator, în funcţie de necesităţi. El trebuie să se adapteze la noua lui situaţie.
Odată externat, ce paşi trebuie să urmeze pentru a se recupera?
În primul rând, pacientul operat trebuie să se adreseze, după câteva săptămâni, medicului oncolog. Apoi, urmează un set de reevaluări şi încep şedinţele de chimioterapie. Chimioterapia, să ne fie clar, înseamnă otrăvire controlată, nu înseamnă ceva frumos. E un proces în care, frecvent, simptomatologia te face să-ţi doreşti să nu fi avut vreodată boala asta: greţuri, vărsături, dezorientare, stare de leşin. Pe de altă parte, chimioterapia – dacă este bine executată – permite o rată de supravieţuire care în urmă cu 10-20 de ani nici nu era sperată. S-a reuşit obţinerea, în stadiul 4, de supravieţuiri de 30%, în stadiul 3 – de 50% la cinci ani. Chimioterapia permite rezultate fantastice, dar presupune, în acelaşi timp, o colaborare intensă a pacientului, sprijin psihologic şi o bună colaborare oncolog-pneumolog-chirurg toracic.
Sistemul anti-COVID, cârpit, în detrimentul celorlalţi bolnavi
FOTO Mediafax/ AP
Care este traseul medical al unui pacient înainte de a ajunge la Chirurgie toracică?
Dacă există o suspiciune, atunci medicul de familie ar trebui să se adreseze pneumologului. Acesta ar trebui să facă o evaluare imagistică a întregului corp – cap, torace, abdomen –, o evaluare a căilor aeriene respiratorii, a funcţiei cardiace şi a celei respiratorii. Apoi, se pot face diverse biopsii prin bronhoscopie. Dacă se ajunge la concluzia că este un stadiu care beneficiază de operaţie, abia în acel moment ar trebui să se adreseze chirurgului toracic. Acesta este algoritmul ideal, care funcţionează acolo unde asigurările plătesc 15.000-20.000 de euro pe caz rezolvat.
Care este realitatea românească?
În România, Casa de Asigurări plăteşte 500 de euro pe caz rezolvat, este haos. Doar montarea unui pacient într-un sistem de chirurgie toracică şi minimul de instrumentar depăşesc această sumă. Nici măcar 10% dintre pacienţii cu cancer pulmonar nu ajung la chirurgie, chiar dacă ar avea nevoie. Se pierd în aşteptarea unor investigaţii, într-o indolenţă frecvent argumentată de acte oficiale.
Chirurgia şi oncologia, subfinanţate
Care ar fi soluţia?
Ar trebui ca decidenţii să stabilească în mod clar ce ar trebui făcut de când este depistat suspectul şi până când ajunge să fie tratat. Ar trebui impuse sancţiuni dacă algoritmul nu se respectă. Nu poţi, în 2020, cu o subfinanţare cronică, atât pentru sistemul de chirurgie, cât şi pentru cel de oncologie, să obţii rezultate în absenţa unei foarte clare organizări a întregului sistem. Asta ne lipseşte nouă: organizarea, discuţiile de ansamblu, cu obiective precise.
În ciuda acestei lipse de organizare, s-au reuşit în România unele intervenţii complicate.
Este adevărat. Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“, la care lucrez cu normă întreagă, şi Spitalul Clinic Sanador sunt cunoscute în România pentru promovarea tehnicilor avangardiste şi de mare dificultate în chirurgia toracică. Cazuri dificile înseamnă nu numai îndepărtarea unei bucăţi din plămân sau a întregului plămân, nu numai îndepărtarea unei bucăţi din trahee sau scoaterea plămânului şi a diafragmului. E importantă scoaterea lor în condiţii în care pacientul să rămână funcţional şi să aibă o speranţă de viaţă mai mare decât dacă nu l-am fi operat. Cazuri grele înseamnă tumori mari, care invadează vase foarte aproape de cord. Sunt tumori de perete care necesită plastii cu muşchi, sunt tumori complexe de esofag sau de stern, acestea sunt cazuri dificile şi, din punctul de vedere al resurselor, al numărului de oameni care se implică în această operaţie, depăşesc cu mult cei 500 de euro aruncaţi în sictir de Casa de Asigurări.
„O bulibăşeală completă“
Cum v-a fost afectată munca de pandemia de COVID-19?
Într-o mare măsură. Noi am făcut, acum câteva luni, nişte unităţi care să preia temporar pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19. Vedeţi că pandemia n-are de gând să se oprească. În România, organizarea e un ideal, românul n-are această noţiune. Sunt blocate nenumărate compartimente în numeroase spitale ca să se ocupe de această pandemie. Este o bulibăşeală completă. Trebuie să se înţeleagă că de această pandemie şi de această boală nu vom scăpa în următorii ani. Trebuie să se înţeleagă că unităţile care se îngrijesc de COVID nu trebuie cârpite, ci permanentizate şi pregătite pentru această nouă realitate. Nu e suficient să aloci nişte bani şi să spui: „Vom face“.
Dar, specific, cum a fost afectată secţia de chirurgie toracică?
De la zece operaţii pe zi, am trecut la trei. De la şase anestezişti, avem doar doi-trei pe zi, pentru că restul sunt epuizaţi sau sunt implicaţi în lupta cu COVID. De la 10-12 asistente de bloc operator, avem patru. A însemnat o destructurare a sistemelor de funcţionare împotriva bolilor care există. Îi întârziem pe cei care au nevoie de servicii până în punctul în care se poate ajunge şi la moarte. S-a cârpit sistemul anti-COVID din bucăţi ale sistemului, dar nu s-a gândit nimeni ce se întâmplă cu bolile amânate şi răsamânate.
Cum vedeţi următoarea perioadă?
Proastă. O creştere, chiar o dublare a cazurilor de COVID-19, o şi mai mare epuizare a resurselor anti-COVID – gândiţi-vă că oamenii ăştia care luptă de şase luni sunt epuizaţi, n-au avut concediu de odihnă, o parte s-au îmbolnăvit. Odată cu începerea şcolilor, cu redeschiderea restaurantelor va veni un număr şi mai mare de cazuri asupra aceluiaşi sistem cârpit. De la Minister şi de la DSP se va da cu şutul: „Măriţi numărul de paturi pentru pacienţii cu COVID“. Şi de unde iei aceste paturi? Din partea care funcţionează, dar cu ceilalţi bolnavi ce facem? Până când îi amânăm?
Premiat pentru dezvoltarea chirurgiei toracice
Numele: Cristian Paleru
Studiile şi cariera:
- A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti şi s-a format în centre din Germania, Franţa şi Polonia.
- Operaţiile complicate pe care le-a efectuat au o rată de succes comparabilă cu cea din marile spitale europene, în 2004 Societatea Română de Chirurgie Toracică acordându-i o diplomă de merit pentru contribuţia adusă la dezvoltarea chirurgiei toracice din România.
- Din 2003 este membru al Societăţii Europene de Chirurgie Toracică.
- În 2009, a efectuat prima abordare din România a fistulei de bont bronşic stâng după pneumonectomie transcervicală.
Locuieşte în: Bucureşti
Se încarcă comentariile...
