Deşeurile din lemn şi din sticlă, în vizorul UE
0Comisia Europeană vrea să afle motivele pentru care România nu şi-a atins ţintele de reciclare, asumate pentru anul 2006, la aceste tipuri de ambalaje. După tevatura cu gropile de gunoi, România trebuie să dea socoteală şi pentru colectarea deşeurilor ce provin din ambalajele din lemn şi din sticlă.
Comisia Europeană le-a cerut guvernanţilor informaţii suplimentare cu privire la motivele pentru care nu au fost atinse în anul 2006 anumite ţinte de reciclare a deşeurilor ce provin din ambalajele din lemn şi din ambalajele din sticlă.
Scrisoarea prin care sunt cerute aceste lămuriri a fost trimisă recent de Comisia Europeană reprezentanţilor Ministerului Mediului, celor ai Gărzii Naţională de Mediu, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ai Departamentului Afacerilor Externe.
În două săptămâni trebuie să dăm explicaţii
Solicitarea are la bază rezultatul evaluării raportului pe anul 2006, transmis de autorităţile române, în conformitate cu Directiva Europeană 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile din ambalaje. Neîndeplinirea acestor ţinte poate determina declanşarea procedurii de infringement pentru neconformarea la cerinţele legislaţiei comunitare în domeniul deşeurilor. Obligaţia îndeplinirii acestor ţinte, pentru anul 2006, derivă din angajamentele asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.
Înainte însă ca Bruxelles-ul să lanseze procedura de infringement, adică să înceapă aplicarea amenzilor, Comisia Europeană vrea să cunoască motivele pentru care aceste ţinte nu au fost atinse. Comisia le-a mai cerut autorităţilor şi un termen-limită pentru îndeplinirea obligaţiilor, iar toate aceste informaţii trebuie transmise oficialilor europeni în aproximativ două săptămâni.
Consum mare de deşeuri din lemn
Ţinta de colectare a sticlelor nu a fost îndeplinită Foto: L. Muntean
„Ţintele au fost asumate în perioada în care România nu era membră a Uniunii Europene, dar avea, în acel moment, asumate aceste obligaţii în Pactul de preaderare. Rezultatele pe care le avem la colectarea deşeurilor provenite din ambalajele din sticlă şi din lemn nu sunt însă catastrofale, deoarece România a recuperat mult.
Deşeurile din lemn se întrebuinţează în mod frecvent, iar, în ceea ce priveşte deşeurile din sticlă, consumul este din ce în ce mai mic, deoarece PET-urile aproape că au luat locul ambalajelor din sticlă. Problema este însă că ni s-au cerut explicaţii în 2008 pentru anul 2006, iar noi încă nu suntem obişnuiţi cu această procedură.
În ceea ce priveşte măsurile pe care le va lua Bruxelles-ul, fie vom primi un avertisment, fie va fi declanşată procedura de infringement. Dar eu, personal, nu cred că această procedură va fi declanşată”, a declarat, pentru „Adevărul”, Silvian Ionescu, comisarul general al Gărzii
Naţionale de Mediu.