Cum combatem stresul | adevarul.ro

Cum combatem stresul

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Masajul, muzica de relaxare, băile calde şi practicarea unui sport ne ajută să îndepărtăm efectele oboselii şi ale stresului. Avalanşa de responsabilităţi zilnice şi ritmul ameţitor în care se întâmplă lucrurile îşi pun amprenta în mod negativ asupra organismului nostru.

Orice problemă care apare în existenţa de zi cu zi nu trebuie privită ca o problemă de viaţă şi de moarte, ci mai degrabă ca o şansă de a dovedi că suntem capabili să-i facem faţă. Astfel, la nivelul percepţiei, poţi transforma o existenţă dominată de stres şi disconfort în una plină de provocări şi de senzaţii.

Dacă nu găsim modalităţile potrivite pentru a-l contracara, stresul poate să ne îmbolnăvească trupul şi mintea şi ajunge chiar să ne schimbe comportamentul şi sentimentele. Concret, nu numai că vom resimţi durere, tensiune şi o serie de alte reacţii fizice, dar vom fi năpădiţi şi de gânduri negative care ne vor schimba comportamentul.

Pe termen lung, stresul neţinut în frâu poate fi una dintre cauzele apariţiei unor probleme serioase de sănătate, precum: hipertensiune, migrenele, ulcerul gastric şi duodenal, sindrom de colon iritabil, căderea părului, infertilitate, tulburări menstruale, impotenţă, ejaculare precoce, depresie, anxietate.

Lucruri utile împotriva stresului

Apelează la virtuţile masajului. Adrenalina secretată de organism în condiţii de stres produce încordare şi tensiune. Masajul te va ajuta să te relaxezi şi să scapi de senzaţia de corset pe care o dă stresul. Fie şi numai câteva de minute de masaj al cefei sau al tâmplelor ajută.

Ascultă muzică de relaxare, te va transpune în altă lume, departe de grijile care te presează.

Nu exagera cu stimulentele (cafea, alcool, ciocolată), nu vei face decât să-ţi suprasoliciţi organismul.

Fă o baie caldă. În condiţii de stres, circulaţia către extremităţi este redusă. Apa caldă va stimula circulaţia în aceste zone şi va ajuta organismul să se relaxeze. Poţi încerca şi cu nişte comprese calde pe mâini şi pe picioare.lBea cât mai multă apă, ca să elimini toxinele accumulate pe fondul surmenajului. 

Joi,  citiţi despre tehnici de relaxare a minţii şi alimentaţie antistres în suplimentul “Adevărul Sănătate”.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite