„Cel mai mare risc când vine vorba de aerul condiţionat este apariţia unei infecţii respiratorii“. Reguli pentru cardiaci pe timp de caniculă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă pentru majoritatea oamenilor vara este sinonimă cu vacanţa şi relaxarea, pentru persoanele cu boli de inimă acest anotimp pune probleme în plus. Mai ales dacă temperaturile de afară cresc foarte mult.

„În timpul perioadelor de caniculă, dintre toate afecţiunile cardiovasculare, pacienţii care suferă insuficienţă cardiacă congestivă şi cei cu boală cardiacă valvulară sunt afectaţi cel mai mult. Deshidratarea şi tensiunea arterială scăzută duc la insuficienţă cardiacă şi, de asemenea, este o cauză pentru insuficienţa renală“, explică prof.dr. Martin Schillinger, specialist în medicină internă, angiologie şi cardiologie în cadrul Wiener Privatklinik.

Efort fizic limitat la mijlocul zilei

Prin urmare, principala măsură de prevenţie care poate fi luată este consumul de lichide. „Aici ne referim la o cantitate mai mare decât de obicei  - în mod normal ar trebui să consumăm în jur de un litru şi jumătate pe zi, dar în zilele călduroase este recomandat să consumăm doi litri şi jumătate sau chiar trei litri pe zi. De asemenea, pacienţii trebuie să limiteze efortul fizic în mijlocul zilei, atunci când temperaturile ajung la cele mai mari valori. Cel mai bine pentru aceştia este ca antrenamentul fizic să fie făcut dimineaţa sau seara. Este foarte important să îşi măsoare tensiunea arterială în mod regulat şi să recunoască din timp semnele deshidratării (respectiv, slăbiciune, mucoase uscate, confuzie, tahicardie, hipotensiune, puls scăzut) sau decompensării cardiace.“

Imagine indisponibilă

Trecerea bruscă de la o temperatură scăzută la una ridicată, risc de colaps

Cât priveste utilizarea aerului condiţionat, cel mai mare risc legat de acesta, spune universitarul, este apariţia unei infecţii a tractului respirator superior. „Acesta nu va înrăutăţi condiţia unui bolnav cardiac, însă o trecere bruscă de la o temperatură joasă la una ridicată poate duce la scăderea tensiunii arteriale sau la colaps“

Pe lângă medicaţie, alimentaţia poate fi de ajutor pentru a trece mai uşor de o perioadă de temperaturi ridicate. Care ar trebui să fie dieta/stilul de viaţă al unui cardiac, îm special pe timpul verii? „Desigur, este foarte important să combinăm medicaţia cu un stil de viaţă corespunzător. Principalele direcţii în ceea ce priveşte stilul de viaţă al unui cardiac ar trebui să includă consumul ridicat de lichide, mese uşoare şi evitarea consumului unui număr mare de calorii şi sport  - moderat - dimineaţa sau seara.“

Din lista de operaţii cardiace doar cea pentru tromboză venoasă superficială nu ar trebui efectuată pe timpul verii. „În rest, nu există nicio contraindicaţie pentru un alt tip de operaţie cardiologică. Toate centrele medicale specializate au aparatură corespunzătoare şi aer condiţionat, astfel încât operaţiile să aibă loc într-un mediu corespunzător“, conchide medicul.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite