Video Ce faci în plin sezon al alergiilor. Momentul începerii tratamentului și măsurile care te feresc de alergeni
0Suntem în plin sezon al alergiilor, iar persoanele sensibile se confruntă în această perioadă cu simptome precum mâncărimi la ochi și nas, secreții nazale, senzația de nas înfundat etc. Pentru cei care nu știu că suferă de alergie, dar se confruntă cu aceste simptome, gestul corect este prezentarea la medic.

Sezonul alergiilor cu profil sezonier a început de ceva vreme, iar asta se întâmplă pentru că nu mai avem o iarnă în adevăratul sens al cuvântului, cu frig și ninsoare. Primăvara vine devreme și, odată cu ea, și îngrijorarea persoanelor alergice. Polenul arborilor și polenul de ierburi și graminee constituie cea mai mare problemă în acest sezon, când asistăm la o creștere a concentrațiilor, pentru persoanele alergice.
Trei din zece oameni, la nivel mondial, suferă de o formă de alergie. Nu toți știu că sunt alergici, deși simptomele de mâncărimi la nas și ochi, strănut, secreții nazale și senzația de nas înfundat ar trebui să ne trimită la medic, pentru a afla în primul rând ce anume determină reacția exagerată a organismului și pentru a primi tratamentul adecvat.
Tratamentul început la momentul potrivit ne poate scăpa de manifestările supărătoare, în schimb dacă acționăm după ce inflamația s-a instalat totul va fi mult mai greu de controlat și cu o suferință mai mare.
Pe contul de YouTube al Societății Române de Alergologie specialiștii explică pe înțeles ce este de făcut dacă te confrunți cu o alergie de vară, care sunt opțiunile terapeutice, dar și ce greșeli să nu faci.
Tratamentul început la timp te scapă de simptomele supărătoare
Cea mai mare greșeală, spun medicii, este aceea că pacienții nu încep tratamentul la primele semne, ci atunci când deja simptomele sunt intense. Prima opțiune este tratamentul simptomatic, adică spray-ul cu corticoid intranazal.
Dr. Corina Bucșan, medic alergologie și imunologie clinică, explică pe înțelesul tuturor cum trebuie folosit spray-ul: „Este important să îndreptați spray-ul spre peretele lateral al cavității nazale, respectiv spre exterior, nu direct către interiorul cavității nazale. În timpul administrării trebuie să țineți flaconul în poziție verticală și înclinați capul ușor înainte. Aplicați doza în nara opusă mâinii cu care țineți spray-ul. Dacă e mâna dreaptă, în nara stângă, și invers. Astfel asigurăm o distribuție uniformă a medicamentului, pe toată suprafața mucoasei”.
Corticosteroizii sunt medicamente antiinflamatoare care trebuie utilizate în stadii incipiente, când inflamația este ușoară spre moderată. Dacă simptomele sunt intense – strănut constant, congestie nazală severă - inflamația este deja prea accentuată și aplicarea corticosteroizilor poate nu mai este eficientă. În astfel de cazuri controlul inflamației devine dificil.
A doua opțiune de tratament o reprezintă medicamentele antialergice (antihistaminice), care se pot administra oral - tablete, picături, sau local – intranazal sau ocular.
Specialiștii Societății Române de Alergologie explică de ce este nevoie de aceste medicamente și cum acționează efectiv. În urma expunerii la alergeni, sistemul imunitar răspunde prin eliberarea de histamină, o substanță care induce manifestări clinice specifice alergiilor. Antihistaminicele blochează receptorii histaminei și previn acțiunea ei asupra celulelor, reducând inflamația și simptomele. Este foarte important să fie administrate de la cele mai mici simptome, pe toată perioada expunerii.
„Acum avem la dispoziție spray-uri care combină corticosteroizi și antihistaminice. Acestea oferă un beneficiu suplimentar pentru persoanele cu rinită sau rinoconjunctivită alergică. Pe de o parte corticosteroizii reduc inflamația în timp ce antihistaminicele blochează efectele histaminei, substanța care este responsabilă de simptomele de alergii. Această combinație calmează congestia nazală, strănutul, mâncărimea nasului și secrețiile nazale și oferă ameliorare completă pe termen lung, dar imediată. Utilizarea lor reduce necesitatea altor medicamente, îmbunătățește confortul zilnic și este deosebit de eficientă pentru persoanele care se confruntă frecvent cu simptome alergice intense”, mai precizează dr. Bucșan.
Și probioticele ajută în gestionarea rinitei alergice, prin susținerea unui echilibru sănătos al microbiomului intestinal care joacă un rol important în funcționarea sistemului imunitar. Prin echilibrarea microbiotei, probioticele pot reduce inflamația și reacțiile exagerate la alergeni. „Studiile sugerează că probioticele pot modula răspunsurile imunitare, contribuind la reducerea severității rinitei alergice și la o calitate mai bună a vieții pentru cei cu alergii sezoniere sau persistente”, mai spune medicul.
Cum poți să scazi riscul de expunere la alergeni
Nivelul de polen din aer se poate măsura cu ajutorul unor senzori speciali. Aceste măsurători îi ajută pe alergici pentru a putea să înceapă tratamentul în zilele cu o concentrație mare de alergeni în aer.
Ce de asemenea putem face, mai explică medicul în materialul video, este să aspirăm regulat folosind un aspirator cu filtru HEPA, să spălăm săptămânal, la o temperatură de cel puțin 60 de grade, lenjeria de pat, păturile și pernele.
Camerele trebuie aerisite zilnic, însă în sezonul de polen aerisirea nu se face dimineața, ci seara, pentru a pătrunde mai puțin polen în casă și pentru a fi mai puțin expuși la alergen. Se pot proteja saltele, pernele, canapelele cu huse speciale care împiedică multiplicarea alergenilor sau acarienilor.
Se recomandă de asemenea să îndepărtăm covoarelor și perdelele grele care acumulează praf și acarieni sau să le curățăm frecvent.
Un alt aspect important pentru a controla alergenii din încăperi este menținerea unei umidități optime. Nivelul optim de umiditate este între 30-50%. Dacă umiditatea este de peste 50% (caz în care este favorizată proliferarea acarienilor și a mucegaiurilor) se recomandă să folosim un dezumidificator, iar pentru o umiditate sub 30, care usucă mucoasa, un umidificator ajută.