Ce este boala care găurește plămânii și cum o putem preveni. Afecțiunile respiratorii fac din ce în ce mai multe victime în rândul copiilor
0În anul 2021, România înregistra sute de decese la copiii sub 15 ani, cauzate de afecțiuni respiratorii. Potrivit datelor Eurostat, vorbim despre cel mai mare număr de decese înregistrate în țările UE la această grupă de vârstă. Iar în categoria de vârstă sub un an situația este și mai gravă dacă facem o comparație cu celelalte țări. Practic, vorbim despre 51,4% din numărul total înregistrat la nivelul Uniunii Europene.
Conform datelor INS, 18% din copiii României își pierd viața din cauza unei boli respiratorii. Această afecțiune ocupă locul al treilea după afecțiunile din perioada perinatală și leziunile traumatice. Afecțiunile respiratorii care provoacă cea mai mare mortalitate sunt astmul și tuberculoza. Acum patru ani, cu astm au fost diagnosticați peste 5.000 de copii, cele mai multe cazuri regăsindu-se la grupa de vârstă 0-4 ani. Tuberculoza, însă, este și mai îngrijorătoare, spun specialiștii în domeniu, care trag un mare semnal de alarmă. În anul 2022, în România s-au înregistrat 325 de cazuri de îmbolnăvire, în creștere față de anul 2021, când am avut 281 cazuri de îmbolnăvire.
„În timpul pandemiei de Covid, incidența globală a tuberculozei la noi a scăzut, dar a fost ceva artificial. Pentru că, în realitate, lucrurile s-au petrecut altfel”, a explicat pentru „Adevărul” dr. Adriana Sorete-Arbore, medic specializat în boli pulmonare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Iași.
„În timpul restricțiilor impuse, oamenii nu au mai fost la medic, nu și-au mai făcut analizele, nu au mai venit la monitorizare. Izolarea, lipsa de comunicare, frica de a te expune mediului spitalicesc au făcut ca numărul raportat de cazuri de îmbolnăvire cu TBC să fie mai mic. Ca idee, în acea perioadă, între anii 2020-2021, am avut undeva la 43 de cazuri la suta de mii de locuitori, în ideea în care înainte de pandemie aveam în jur de 60 de cazuri la suta de mii de locuitori. Imediat după pandemie, numărul de îmbolnăviri a început să crească din nou”, a mai spus specialistul.
Copiii, victimele unor părinți ignoranți sau super-protectori
Medicul a ținut să precizeze un aspect pe care nu-l cunoaște toată lumea: în general, copiii se îmbolnăvesc de tuberculoză luată de la adulții cu care intră în contact: „Au o sursă furnizoare de microbi în anturajul apropiat: mamă, tată, bunici. Logic, dacă vom avea mai mulți adulți bolnavi, atunci vom avea și copii”.
Dar atenție! Trebuie să facem deosebire între un pacient bolnav și unul infectat, avertizează medicul. „Infectații nu înseamnă că sunt și bolnavi de tuberculoză. Înseamnă că au primit în organismul lor microbul, că sunt purtători și trebuie tratați profilactic. În timp ce tratamentul profilactic presupune administrarea unui singur medicament, pacienții bolnavi, cu simptome, sunt tratați cu patru medicamente diferite”.
Într-o astfel de situație, când avem de-a face cu un copil infectat, medicii se lovesc de multe ori de refuzul părinților de a-și trata preventiv copilul. „Unii exagerează negând situația, refuzând chimio-profilaxia când ea este recomandată. Pe motiv că știu ei mai bine, copilul nu are nimic, nu trebuie tratat. Pe de altă parte, există și părinți hiperprotectori care, pentru a descoperi dacă au sau nu copiii infectați, îi chinuie cu investigații suplimentare, invazive și inutile. Când ar putea să le administreze tratamentul profilactic și ar rezolva întreaga problemă. Însă nu vor pentru că, spun ei, medicamentul este hepatotoxic. Însă, efectele adverse sunt foarte rare. Este ca în povestea aceea cu drobul de sare”.
Cum te poți îmbolnăvi de tuberculoză. Medic: „Nu e așa de șimplu”
Spre deosebire de gripă, viroze respiratorii, boli ale copilăriei etc, de tuberculoză nu ne putem îmbolnăvi cu una, cu două, chiar dacă boala este cu transmitere aeriană. „Ce trebuie să știm este că tuberculoza nu se ia dacă mergi cu mijloacele de transport în comun și cineva îți tușește în față. Sau dacă folosești obiectele personale ale unui bolnav. Ca să te îmbolnăvești, trebuie să stai minimum trei luni lângă un bolnav, la o distanță de un metru, un metru jumătate și timp de patru ore pe zi. Contactul, prin urmare, trebuie să fie relativ apropiat și de durată mai lungă. Cei mai expuși sunt cei din familia bolnavului, elevii dintr-o sală de clasă dacă au un profesor bolnav sau persoane care lucrează în colectivități”, a mai precizat specialistul.
Ce simptome trebuie să te trimită la medic
Boala are simptome care nu alarmează în primă instanță. „Debutează insidios, cu o moleșeală, cu o stare de vlăguială, cu lipsa sau pierderea poftei de mâncare, cu scăderea în greutate. Printre simptome se numără tusea seacă, irtitativă, persistentă și chinuitoare care, pe parcurs, după două, trei luni se transformă în tuse productivă. Expectorațiile sunt de culoare galben, verzuie, galben cenușie sau chiar cu sânge. Bolnavul transpiră mult și este subfebril. Iar boala, dacă nu este tratată, duce la deces. Însă adulții își pierd viața într-un număr mai mare decât copiii”, a mai precizat dr. Adriana Sorete-Arbore.
De ce ajungem la medic în ultima clipă, când boala este mult agravată? „Pentru că nu avem o educație sanitară de bază, pentru că nu punem preț pe sănătatea și viața noastră. Din necunoaștere, ignoranță. Adulții cred că e o glumă. Ei știu să-și explice toate simptomele prin lucruri banale. Tușesc pentru că fumez, sunt obosit pentru că mă scol la patul dimineața, că trebuie să ajung la serviciu, transpir din cauză că e cald în casă, nu mănânc peste zi din cauză că n-am timp. Când ajung seara acasă nu mănânc pentru că sunt obosit și nici nu am poftă de mâncare. Aceste justificări și această amânare a prezentării la doctor face ca tuberculoză să avanseze. Boala avansează încet, într-un an, un an jumătate. Depinde de terenul pe care se așează microbul de tuberculoză”.
De multe ori, când ajung la medic, acești pacienți se află în stare gravă, cu plămânii foarte afectați. „Microbul produce găuri în plămân. Când microbul îl roade, plămânul se găurește, pacientul nu mai poate respira, nu mai poate depune efort fizic, o parte din acele găuri pot chiar să plesnească și atunci există riscul să intre aerul în cutia toracică. Se numește pneumothorax, este o afecțiune dureroasă și se tratează chirurgical”.
Vaccinarea se face doar la naștere
Vaccinul împotriva tuberculozei se administrează la naștere. Face parte din schema obligatorie de vaccinare. Însă, precizează medicul, asta nu înseamnă că un copil imunizat nu va fi infectat și nu se va imbolnavi de TBC. Căci riscul există. „Acest vaccin protejează copilul în primii trei ani de viață, cât sistemul său imunitar se dezvoltă. Apoi, după vârsta de trei ani, copilul va intra în contact cu microbul în mod natural. Intră în colectivitate la creșă, grădiniță, școală. Vaccinarea și contactul cu microbul duc la imunizarea naturală a organismului. Evident, vorbim despre un copil sănătos, cu un sistem imunitar normal. În cazul unui sistem imunitar deficitar, copilul riscă îmbolnăvirea. Adică el intră în contact cu o persoană bolnavă, ia microbul și în loc să rămână doar purtător el se îmbolnăvește, organismul cedează”.
Cum prevenim îmbolnăvirile
Prin urmare, nu ne putem feri de această boală așa cum ne ferim, de exemplu, de gripă sau răceală. Suntem vaccinați o singură dată, la naștere. Iar apoi totul ține de organismul nostru. „Dacă ne aflăm în preajma unui om bolnav, trebuie să urmăm tratament profilactic. Dacă ne recomandă acest lucru medicul specialist. Apoi, ar trebui să ne menținem sistemul imunitar sănătos și puternic pentru ca el să poată lupta în cazul unei infecții. Să avem grijă la stilul nostru de viață: să nu fumăm, să nu consumăm alcool, să mergem regulat la medic pentru analizele uzuale. Boala apare de multe ori pe fondul lipsei de educație, a sărăciei pe fondul unei anumite situații socio-economice. Sunt oameni care nu au medic de familie, care nu se duc la medic cu anii, care nu au asigurare medicală”, a mai spus dr. Adriana Sorete-Arbore.