VIDEO Cum îşi petreceau jurnaliştii "Adevărul" 23 august

Detaşamente de oameni ai muncii, nomenclaturişti, utecişti, pionieri, şoimi ai patriei, steguleţe, portrete ale preaiubitului conducător, pancarte, etc. toate aceste elemente erau nelipsite în ziua de 23 august înainte de 1990.

La 23 august 1944 Regele Mihai l-a destituit pe mareşalul Ion Antonescu şi  a ordonat arestarea acestuia. În aceeaşi zi, România a întors armele împotriva puterilor Axei şi a trecut de partea Aliaţilor. Comuniştii au decretat, în 1948, ca în 23 august să se sărbătorească ziua naţională a României.

Click aici pentru o galerie foto a momentelor principale surprinse la aniversările de 23 August

Timp de patru decenii, comuniştii, şi în special Nicolae Ceauşescu, au făcut din sărbătoarea zilei naţionale o manifestare dedicată cultului personalităţii. Odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, în 1965, şi până în 1989, în 23 august aveau loc defilări, manifestaţii, spectacole care preamăreau iubiţii conductători.

Mai citeşte din Historia:

FOTO 23 August şi ironia Istoriei - Început cu scandal, sfârşit cu butaforie
Aşa vă place 23 august?

Mulţi dintre cei care sunt astăzi adulţi îşi amintesc de vremurile când se întorceau din vacanţe sau concedii şi trebuiau să participe la cântecele şi defilările dedicate soţilor Ceauşescu. Chiar dacă sunt dureroase, întâmplările din 23 august fac parte din zestrea noastră de amintiri, iar inocenţa copilăriei le spală de orice urmă de păcat.

Jurnaliştii de la Adevărul rememorează ziua de dinainte de 23 august.

De la poezii la căluşei

“23 august 1989. O fetiţă de şapte ani, elevă în clasa a doua, a fost chemată de tovarăşa învăţătoare să pregătească poezii pentru marea sărbătoare naţională. Era vară, era vacanţă şi nu înţelegea de ce trebuie să se ducă la şcoală. Părinţii au fost şi ei mobilizaţi, împreună cu restul sătenilor, cu câteva zile înainte, pentru a face curăţenie în comună. Se anunţau tovarăşi de la judeţ şi localitatea trebuia să strălucească. Astfel, de la lucrătorii de la CAP şi până la dascăli, medic şi preot, toţi au contribuit la curăţirea uliţelor şi a şoselei principale de buruieni, la plantarea de flori, la pictat pancarte sau gătitul bucatelor.

Ziua cea mare a sosit, iar fetiţa şi colegii ei erau aliniaţi frumos. Nu era încă pionieră, dar purta cu mândrie cravata roşie. Ştia însă că trebuie să recite repede că altfel risca să se bâlbâie şi ar fi fost pedepsită de tovarăşa învăţătoare. Serbarea în cinstea regimului şi a tovarăşilor de la judeţ a ieşit bine.

După amiază, ca în fiecare an, sătenii au mers la bâlciul organizat cu prilejul acestei zile. Fiecare uitase de emoţiile de dimineaţă, când se întrebau dacă o să iasă totul bine. La bâlci erau căluşei, lanţuri, dulap, mici, bere, vată pe băţ şi îngheţată.”, acestea sunt ultimele amintiri ale autoarei legate de ziua de 23 august.

"23 august era ziua mea"

Jurnalistul Daniel Nazare, director editorial, îşi aduce aminte cu nostalgie că, în 23 august, de ziua lui de naştere, se uita fascinat la televizor la parada artileriei.

“Ziua mea de naştere e 23 august 1978. Poate o să râdeţi, dar când eram mic aşteptam mai mult parada militară din acea zi, transmisă bineînţeles de televiziunea naţională, decât tortul dedicat aniversării mele. Mă trezeam, dădeam drumul la tv, şi eram ahtiat de tancuri, tab-uri şi disciplina soldaţilor care defilau prin faţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Nu am fost niciodată prezent la o astfel de paradă, dar îmi doream asta. Mi se spunea că sunt prea mic şi că o să merg când voi fi mare. Din fericire, n-am mai ajuns. Toată lumea, când află când e ziua mea, mă consideră comunist. Bineînţeles, în glumă”, mărturiseşte Daniel.

Balerina “la conservă”

Silvana Chiujdea, redactor adevarul.ro, rememorează şi ea ziua când, îmbrăcată în rochiţa de balerină, “stătea la conservă” pe stadion

“Eram toată numai voaluri alb-albastru, iar ţinuta vaporoasă se ploştea pe măsură ce treceau orele. Mişcările pe care grupa noastră de balerine le avea de făcut pe stadion nu erau complicate. Cu toate acestea, sincronizarea mulţimii de copii dădea bătăi de cap mai marilor din partid. Cred că eram în clasa a doua, când stadionul din Tulcea era scena unor impresionante mişcări de trupe. Modelul final care ar fi trebuit să fie construit de cei aflaţi pe gazon nu l-am aflat niciodată, tot ce ştiam e că trebuie să stau la conservă. Asta însemna că pe pământ era fixat un capac de conservă pentru fiecare copil, iar noi executam mişcări de braţe la numărătoarea prin portavoce”.

A rămas fără cravată după ce a dărâmat pancarta

Valentin Bâlă, redactor adevarul.ro, îşi aminteşte de 23 august 1987, când elevii clasei a VII-B din Şcoala Generală 109 din Bucureşti au fost chemaţi “la o mare manifestare de partid” în Parcul Tineretului.

“Îmbrăcaţi <<ca la carte>>, cu pantofi negri, cămăşi albe, cravate de pionieri şi tunşi <<periuţă>>, băieţii sunt gata să-l aplaude pe Comandantul Suprem, tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Fetele, cu fuste trecute cu o palmă sub genunchi, cu aceleaşi cămăşi albe şi cravate roşii, sunt gata de a o aclama pe Elena Ceauşescu, savanta de renume mondial. În curtea şcolii, forfotă mare, trei autocare, tovarăşi învăţători agitaţi înaintea manifestaţiei.

Parcul Tineretului a fost umplut până la refuz. Mii şi mii de tineri, pionieri şi UTC-işti aşteaptau, de aproape trei ore, venirea tovarăşului. La un moment dat, trei băieţi din clasa a VII-a B, mai jucauşi, au încercat să se distreze pe o pantă, acolo unde era ridicată o pancartă pe care era scris <<Trăiască şi înflorească scumpa noastră patrie, Republica Socialistă România>>.

Urmarea? Distracţia a costat: pancarta a căzut, iar toţi tovarăşii profesori au privit îngroziţi dezastrul. Nimeni nu păţise nimic, însă pancarta era distrusă. Comandantul suprem nu o mai putea vedea.

A doua zi, la şcoală, careu. Celor trei li s-a luat cravata de pionier, în faţa şcolii. Inutil să mai spunem cât de rău s-au simţit elevii pedepsiţi, care au trebuit să îndure, timp de aproape un trimestru, pedeapsa: să fie tunşi mereu periuţă, să aibă mereu curea la pantaloni, să vină la şcoală cu 15 minute înainte de a se suna, să fie exemplu pentru toţi colegii, chiar dacă au stricat doar o pancartă. Intervenţia unui părinte, secretar de partid, le-a redat însă, după două săptămâni, cravata de pionier şi mândria de a face parte din tineretul socialist”.

"Amintiri din lagărul de pionieri" cu Toni Dumitru, editor - departamentul Corespondenţi "Adevărul"

Într-o vară, prin '86, am aflat că şcoala organizează o tabără gratuită, timp de o lună, la Bucureşti. Am vorbit cu Gabi, fratele meu, şi cu Jean, un prieten, să ne înscriem pe listă. Părinţii nu s-au opus, iar noi eram în al nouălea cer fiindcă tabăra se suprapunea peste data de 23 august, iar noi scăpam de corvoada defilării. Aşa credeam noi...

Toni, alături de fratele său, Gabi (stânga) şi de prietenul lor, Jean (centru), pregătiţi oricând să defileze pentru un Pepsi şi o ciocolată

Am fost "debarcaţi" din autocare în curtea unui liceu de lângă fostul stadion "23 august". Acolo erau copii din toate judeţele. Ne-au încolonat şi ne-au cazat într-un internat, apoi am fost duşi la cantină. Totul era strict organizat, ca într-un lagăr. Noi, cei din Ialomiţa, trebuia să aşteptăm până ieşeau judeţele din faţa noastră, socotite în ordine alfabetică, iar după noi mâncau ceilalţi.

Eram bucuroşi că nu veneam din Vaslui sau Vrancea, dar tot îi invidiam pe cei din Alba, Arad şi Argeş - de la ei aflam repede ce meniu aveam. Ciorba de varză şi cartofii fierţi erau aproape nelipsite, dar mâncarea nu era rea şi felul doi avea întotdeauna o porţie consistentă de carne, un privilegiu pentru anii '80. Şi întotdeauna primeam un desert fabulos, la care visa orice copil atunci: câte o sticlă de Pepsi, o ciocolată amăruie Kandia sau o prăjitură Măgura. Toate bunătăţile astea erau denumite "fortifiante", un termen care ni s-a părut cam ciudat, dar pe care curând aveam să-l înţelegem pe deplin.

După-amiaza am fost duşi la stadionul "Olimpia". Acolo am primit din nou "fortifiante". Tabăra începuse promiţător, dar fericirea noastră a durat exact cât ne-a luat ca să dăm gata dulciurile. Ni s-a explicat clar ce aveam de făcut: ne aflam într-o tabără de pregătire pentru spectacolul de 23 august la care urma să asiste Ceauşescu! Aveam câte două repetiţii pe zi pe stadionul Olimpia, iar programul era strict: somn, masă, repetiţie, apoi masă, somn şi repetiţia de după-amiază. Totul era controlat, iar noi, ca nişte mici deţinuţi, trebuia să executăm perfect, altfel era vai de pielea noastră. Şi chiar a fost - îmi amintesc cum m-a fript pe picioare varga unui profesor zelos din Bihor, pentru că am fost neatent la indicaţiile unui activist dement, care dădea comenzile de la tribună, răcnind în microfoane.

Am fost păcăliţi. Am fugit de defilarea de acasă şi am nimerit într-un lagăr de pioneri! N-aveam voie să ieşim nicăieri, nici să telefonăm acasă. Spectacolul trebuia să iasă perfect, iar cine mişca în front lua bătaie; nu cred că a scăpat cineva de palma grea a profului de sport, dar ne-am învăţat şi cu asta.

Cel mai greu a fost de suportat senzaţia de penitenciar. Simţeam că mă sufocam şi după o săptămână număram deja câteva zile mai aveam până la 23 august. Am plâns atunci pe la gardurile taberei cât în toată copilăria mea. Acolo am descoperit cât de greu trece timpul când nu mai eşti liber.

Dar ne-am şi distrat. Am legat multe prietenii şi am făcut o mulţime de nebunii. Cea mai mare distracţie era să facem "manechini" din pernele strânse în cearceafuri şi să-i aruncăm pe fereastră, de la etaj. Eram ca într-un lagăr, dar eram tot nişte copii.

După câteva zile de repetiţii, nu ştiu prin ce minune, am fost scoşi din program. Noi am fost trecuţi "în rezervă". Chiar dacă n-am fost trimişi acasă, măcar am primit "fortifiante" fără să mai defilăm pentru ele.

Mândru de tricoul primit cu împrumut

"Aveam 11 ani şi eram legitimat ca sportiv al secţiei de Pentatlon Modern de la Clubul Sportiv Şcolar 1. Anunţasem deja la şcoală că nu mă pot prezenta la repetiţiile pentru 23 august, întrucât voi participa cu colegii de la club. Se întâmpla într-o vară toridă din 1983", îşi aminteşte Mihai Duţă, şef al departamentului "Event".

"Antrenorul Dumitru Ţintea ne-a spus ca e obligatoriu să participăm la defilare şi ne-a adus câte un set care conţinea un tricou galben, un şort albastru şi nişte ciorapi lycra pana la genunchi. Vreo două săptămâni am umblat numai în acest „echipament”, cu o mândrie greu de explicat în ziua de azi. În sinea noastră speram să ne rămână măcar tricourile alea galbene după defilare. Când am aflat că trebuie să le predăm, am abandonat repetiţiile şi mi-am scos o scutire medicală. Era al nu ştiu câtelea 23 august la care mergeam doar la repetiţii.

Trimite amintirile tale legate de 23 august pe web@adevarulholding.ro. Cele mai interesante poveşti vor apărea luni pe adevarul.ro.