VIDEO Ce face nava militară trimisă de SUA în Marea Neagră şi ce arsenal are la bord. Ruşii monitorizează mişcările NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
USS Fort McHenry  FOTO US Navy
USS Fort McHenry  FOTO US Navy

Cu câteva sute de puşcaşi marini la bord, nava americană de desant USS Fort McHenry a intrat în Marea Neagră şi, în cursul zilei de luni, a ajuns în Portul Constanţa unde va staţiona timp de trei zile în Terminalul „Pasagere”. Anunţată oarecum încă din luna noiembrie, sosirea navei americane face parte din planul de măsuri al Pentagonului după ce Rusia a sechestrat trei nave ucrainene în strâmtoarea Kerci.

Pe timpul escalei, conducerea Forţelor Navale Române va primi vizita reprezentanţilor navei SUA, iar un detaşament de militari de la Regimentul 307 Infanterie Marină va face o vizită de documentare la bordul navei americane.

După plecarea din port, joi, 10 ianuarie, nava de desant „USS Fort McHenry" şi fregata „Regele Ferdinand" vor executa o serie de manevre comune, în apele teritoriale ale României, dar şi în cele internaţionale ale Mării Negre.

"Noi operăm în mod curent în Marea Neagră în conformitate cu dreptul internaţional şi cu Convenţia de la Montreux ", a spus Cmdr. Kyle Raines, purtătorul de cuvânt al Flotei a 6-a. 

„Intrarea în Marea Neagră a navei Fort McHenry confirmă angajamentul nostru colectiv în asigurarea securităţii în Marea Neagră şi consolidează relaţiile cu aliaţii NATO şi partenerii din regiune”, a declarat, la rândul ei, Viceamiral Lisa M. Franchetti, comandantul Flotei a 6-a americane, se arată într-un comunicat. 

Ea a adăugat că operaţiunile navelor americane în Marea Neagră sunt unele de rutină şi că, în 2018, aici au operat mai multe nave americane. Printre acestea distrugătoarele USS Ross (DDG 71), USS Carney (DDG 64) şi USS Porter (DDG 78) sau nava de comandă şi control USS Mount Whitney (LCC 20). 

Un mic arsenal la bord

USS Fort McHenry este o navă de transport echipată cu arme defensive, cum ar fi tunuri, mitraliere şi sisteme antirachetă cu rază scurtă de acţiune, dar, foarte important, are la bord până la 500 de puşcaşi marini. Aceştia pot debarca pe ţărm, în orice moment, cu ajutorul a 21 de ambarcaţiuni speciale de desant tip LCM. Nava transportă la bord şi blindate sau tancuri. În plus, USS Fort McHenry  mai este dotată şi cu elicoptere care pot participa la operaţiuni. 

Desfăşurată în misiuni de luptă, dar şi în unele umanitare

Deşi a  intrat în exploatearea US Navy în 1986, nava are dotări de ultimă oră fiind periodic chemată la bază pentru a fi supusă unor upgrade-uri ale sistemelor de armament, comandă şi control.  

Printre altele, nava a participat la Războiul din Golf, la operaţiunile militare din Somalia, dar a luat parte şi la misiuni umanitare cum ar fi atenuarea efectelor unor furtuni sau cutremure care au avut loc în Filipine,  Indonezia, Haiti sau Japonia. În 2015, nava s-a îndreptat spre Yemen, cu misiunea specială de a evacua corpul diplomatic al Ambasadei SUA în Sana'a. 

La rândul său, Moscova a trimis luni vasul de patrulare 'Pâtlivâi' din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră să supravegheze acţiunile navei Fort McHenry în Marea Neagră, informează agenţia de presă RIA Novosti.

USS Fort McHenry traversând strâmtoarea Bosfor

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite