Vaccinarea obligatorie a copiilor, portiţă pentru impunerea vaccinării anti-COVID?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Radu Petroşel
FOTO: Radu Petroşel

Decizia judecătorilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care au anunţat că dreptul copiilor la sănătate primează celui al părinţilor de a decide în privinţa lor şi că vaccinarea pediatrică obligatorie este necesară într-o societate democratică, ar putea veni cu o portiţă pentru introducerea obligativităţii vaccinării anti-COVID-19.

Concret, prin hotărâre, CEDO arată, între altele, că sprijină „principiul de solidaritate socială care poate justifica să le fie impusă vaccinarea tuturor, chiar şi celor care se consideră mai puţin ameninţaţi de boală, câtă vreme este vorba despre protejarea celor mai vulnerabile persoane”, iar potrivit experţilor, sentinţa ar putea influenţa campaniile de vaccinare actuale împotriva coronavirusului. 

„Această decizie vine să întărească posibilitatea unei obligaţii de vaccinare în condiţiile pandemiei actuale de COVID-19”, a comentat pentru France Presse Nicolas Hervieu, jurist specialist al CEDO, subliniind „marja de apreciere lăsată de Curte statelor în politica lor de vaccinare”.

Potrivit lui Hervieu, hotărârea CEDO face „constatarea unui consens general asupra efectelor benefice ale vaccinării, care nu sunt puse în cauză de efectele secundare inevitabile, atât timp cât există un control ştiinţific strict”.

Avocatul Adrian Cuculis susţine, însă, că această obligativitate pentru vaccinarea COVID-19 este dificil de introdus în prezent. „CEDO emite astfel de hotărâri numai atunci când este documentat ştiinţific foarte riguros un astfel de vaccin, aşa cum de altfel sunt serurile administrate copiilor, care au fost îndelug testate şi studiate în timp, iar acest lucru este subliniat de magistraţii europeni. 

Dacă se introduce obligativitatea vaccinării anti-COVID, nerespectarea acesteia se va putea sancţiona numai cu amendă sau cu imputarea contravalorii tratamentului în cazul contractării bolii. Adrian Cuculis avocat

Din acest motiv, chiar dacă se impune obligativitatea vaccinării anti-COVID, nerespectarea acesteia se va putea sancţiona numai cu amendă sau cu imputarea contravalorii tratamentului în cazul contractării bolii. În niciun caz o astfel de abatere nu poate fi sancţionată penal în acest moment. Tocmai din acest motiv, în nicio ţară UE nu s-a introdus obligativitatea acestei imunizări”, a precizat avocatul. 

Deciza CEDO

Reamintim că CEDO a decis, în urmă cu câteva zile, că vaccinarea obligatorie este „necesară într-o societate democratică”, după ce a fost sesizată de părinţii unor copii cărora li s-a refuzat înscrierea la grădiniţă în Republica Cehă pentru că nu erau vaccinaţi. În decizia sa, CEDO consideră că vaccinarea obligatorie a copiilor cu un vaccin nonavalent (împotriva a nouă boli, printre care difterie, tetanos, poliomielită) nu constituie o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu privire la „dreptul la respectarea vieţii private”. „Politica de vaccinare urmăreşte obiective legitime de protejare a sănătăţii, precum şi a drepturilor celuilalt, prin faptul că îi protejează atât pe cei care primesc vaccinurile respective, cât şi pe cei care nu se pot vaccina din motive medicale”, subliniază CEDO. Aceste din urmă persoane, relevă Curtea, sunt „tributare imunităţii colective pentru a se proteja împotriva bolilor contagioase grave în cauză”.

Republica Cehă „beneficiază, aşadar, de o marjă amplă de apreciere în acest context”, adaugă Marea Cameră, ale cărei decizii nu pot face obiectul unui apel. „Interesul superior al copiilor trebuie să primeze în toate deciziile care îi privesc”, subliniază instanţa.

Măsură preventivă

În cazul de faţă, deşi „neadmiterea copiilor la grădiniţă implică pentru ei pierderea unei ocazii cruciale de dezvoltare a personalităţii”, a fost „vorba de o măsură preventivă mai degrabă decât de una punitivă, ale cărei efecte au fost limitate în timp”, mai explică judecătorii de la Strasbourg.

În Cehia, copiii trebuie vaccinaţi obligatoriu împotriva a nouă boli, printre care difterie, tetanos, hepatita B, pojar, rubeolă, tuse convulsivă, oreion. Grădiniţele şi creşele pot refuza primirea copiilor care nu prezintă dovada vaccinării împotriva acestor boli. În plus, părinţii ar putea fi amendaţi. 

CEDO a decis definitiv în şase cazuri din anii 2013 şi 2015, fiind vorba de copii care nu au primit toate vaccinurile de rutină. Părinţii acestora au acceptat doar vaccinuri împotriva anumitor afecţiuni sau au dorit amânarea unora dintre ele şi au sesizat CEDO după ce copiilor li s-a refuzat înscrierea la grădiniţă. Potrivit reglementărilor din Cehia, administrarea vaccinurilor nu a putut fi impusă forţat.

Este a doua decizie în acest sens

Medicul Gindrovel Dumitra, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei şi preşedintele Grupului de Vaccinologie, susţine că decizia CEDO a venit cu o serie de clarificări necesare. „Judecătorii au decis că dreptul copiilor la sănătate este superior dreptului părinţilor de a decide în privinţa acestora, mai ales când vorbim de vaccinuri care şi-au demonstrat eficacitatea. Practic, este o a doua decizie în acest sens după cea luată de Curtea Constituţională din Croaţia. Oricum decizia CEDO poate deveni acum un ghid pentru toate ţările UE în privinţa legislaţiei în domeniu”, a precizat medicul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite