UPDATE Sebastian Ghiţă: „Am depus un plic cu probe”. Surse: „Sunt articole de pe Internet şi tăieturi din ziare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Sebastian Ghiţă la Parchetul general FOTO Eduard Enea
Deputatul Sebastian Ghiţă la Parchetul general FOTO Eduard Enea

Sebastian Ghiţă laudă fără încetare integritatatea procurorilor care anchetează autodenunţul său legat de falsificarea raportului tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în teza de doctorat. Deputatul s-a prezentat, marţi, la Parchetul General pentru a depune noi probe care să-i susţină demersul.

UPDATE Surse judiciare au declarat pentru ziarul „Adevărul” că deşi deputatul a spus că a depus marţi un plic cu documente importante, în realitate, în plic s-ar fi aflat niste articole de pe Internet şi tăieturi din ziare despre plagiat. Aceleaşi surse au arătat că Ghiţă le-a declarat anchetatorilor că ar mai vrea să depună şi alte probe, dar nu a precizat care sunt acestea dar şi că ar vrea să dea un supliment de declaraţie.

Sebastian Ghiţă s-a prezentat marţi din nou în faţa procurorilor de la Parchetul General pentru a-şi susţine cu probe autodenunţul legat de falsificarea raportului tehnic de expertiză care arată că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în teza de doctorat.

Ghiţă le-a dus anchetatorilor un plic în care, spune el, erau documente care probează afirmaţiile sale de săptămâna trecută. Deputatul a stat aproximativ 30 de minute la Parchetul curţii supreme, iar la ieşire a spus că nu poate da nicio informaţie din dosar, arătând că procurorii trebuie să fie lăsaţi să-şi facă treaba.
Întrebat ce martori a propus pentru a fi audiaţi, Ghiţă a spus: „Păi, sunt toţi cei implicaţi acolo, în caz, sunt experţii, sunt cei care au redactat …”.

Ex-parlamentarul PSD (în prezent membru PRU) a arătat, pentru „Adevărul“, de ce a ales Parchetul General pentru a face autodenunţul.„Am depus inclusiv documente. (...) Unii procurori falsifică probe şi fac tot felul de lucruri ciudate. În cazul doamnei Kovesi, vă daţi seama, e şefa DNA, oricărui om din ţara asta îi e frică de puterea dânsei. Dar am încredere că va fi o anchetă obiectivă. Dacă nu aveam încredere nu mă mai adresam procurorilor de la Parchetul General. Totuşi, cineva trebuie să poată să verifice orice persoană din România. Doamna Kovesi nu este în afara legii. Eu consider că cei de la Parchetul General o pot verifica“, a spus Sebastian Ghiţă.

Au fost mai întâlniri informale între mine şi doamna Kovesi

Întrebat dacă intenţionează să facă şi o sesizare la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) privind presupusul plagiat al Codruţei Kovesi, deputatul a evitat să dea un răspuns tranşant.

„Toată România a văzut lucrarea dânsei după tot acest scandal. Eu n-am avut treabă cu doamna Kovesi să-i fac sesizare şi nici nu mă pricep, nu ştiu să analizez lucrări de plagiat... Cei de la CNATDCU se tot ascund după cireş, vor să se aducă şi probe, adică vor să le facă cineva munca. Eu asta înţeleg. Ştiu că există un soft de analiză care arată plagiatul. Am văzut că la Ponta a fost foarte uşor să-şi dea seama că e un plagiat“, a afirmat Ghiţă.

Acesta a mai spus că relaţia cu Laura Codruţa Kovesi s-ar fi răcit înainte ca deputatul să intre în vizorul procurilor anticorupţie.

„Au fost mai multe întâlniri informale între mine şi doamna Kovesi. Relaţia s-a răcit mai devreme cu câteva luni înainte să intru în atenţia DNA“, a mai precizat Sebastian Ghiţă.

Dosar penal „in rem“

Ca urmare a autodenuţului făcut de Sebastian Ghiţă, procurorii Parchetului Curţii Supreme au început urmărirea penală „in rem“ pentru instigare la fals intelectual. Sebastian Ghiţă a fost şi în 29 septembrie la Parchetul instanţei supreme, la două zile după înregistrarea oficială a autodenunţului său. El afirma atunci că a dat o declaraţie de martor şi a indicat persoanele care ar putea să certifice aspectele prezentate de el în autodenunţul privind lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, iar în perioada următoare va reveni pentru a aduce probe.

„Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României“, a spus Sebastian Ghiţă.

Deputatul a mai susţinut că actualul procuror şef al DNA a ştiut, la vremea respectivă, de falsificarea raportului privind teza sa de doctorat.

El a precizat că persoanele alături de care a contribuit la falsificarea raportului au avut legătură cu Ministerul Educaţiei.

S-a autodenunţat

Sebastian Ghiţă susţine că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care arăta că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi nu este un plagiat. „Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României”, a spus Sebastian Ghiţă.

Şefa DNA a dezminţit acuzaţiile, afirmând că nu a plagiat în lucrarea de doctorat prezentată la Universitatea de Vest din Timişoara în 2011, făcând trimitere la argumentele pe care le-a adus la momentul în care teza a fost analizată de CNE.

Kovesi, absolvită de plagiat

Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susţinut, în mai 2012, că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi este un plagiat. GIP a publicat mai multe pasaje din lucrări de specialitate care s-ar regăsi, fără citarea sursei, în lucrarea de doctorat a Codruţei Kovesi. Actualul procuror şef al DNA şi-a obţinut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timişoara.

Verificările făcute în acest caz au absolvit-o de plagiat pe Codruţa Kovesi. Raportul a fost întocmit de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) în 5 septembrie 2012, după 4 luni în care această înstituţie a investigat suspiciuni de plagiat în lucrarea de doctorat a şefei DNA.

Prin Raportul final nr. 940/05.09.2012, experţii au conchis că Laura Kovesi a obţinut titlul de doctor în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2011.

„Analizând sesizarea nr. 606 din data de 25.05.2012 precum şi informaţiile, datele, documentele şi probele materiale, CNECSDTI constată respectarea tuturor normelor de bună conduită în activitatea de cercetare ştiinţifică. Drept urmare, apreciază ca fiind neîntemeiată calificarea drept plagiat a paragrafelor din cadrul tezei de doctorat «Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal», susţinută de către doamna Laura Codruţa Kövesi, în decembrie 2011, indicate în sesizare. CNECSDTI constată îndeplinirea tuturor procedurilor legale în vigoare la data susţinerii tezei de doctorat şi apreciază că titlul de doctor în Ştiinţe Juridice a fost obţinut de doamna Laura Codruţa Kövesi în concordanţă cu legislaţia în vigoare în anul 2011“, a arătat Consiliul Naţional de Etică.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite