UPDATE Fostul impresar Dumitru Tudor a fost reţinut pentru şantaj. Reghecampf: Becali ne-a învăţat să mergem la poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Reghecampf susţine că fostul impresar Dumitru Tudor îl şantajează de mai bine de doi ani FOTO: Mediafax
Laurenţiu Reghecampf susţine că fostul impresar Dumitru Tudor îl şantajează de mai bine de doi ani FOTO: Mediafax

Fostul impresar Dumitru Tudor va fi prezentat astăzi judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă după ce a fost prins în flagrant, joi seară, într-un restaurant din Capitală, în timp ce primea 12.000 de lei. Acesta i-ar fi şantajat pe antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, şi pe soţia acestuia, Anamaria Prodan, de la care ar fi primit bani pentru a nu dezvălui informaţii considerate compromiţătoare.

După ce a fost audiat la sediul Parchetului Capitalei, procurorii au decis, noaptea trecută, reţinerea acestuia pentru 24 de ore sub acuzaţia de şantaj. 

Laurenţiu Reghecampf a lămurit subiectul, vineri la prânz, în cadrul unei conferinţe de presă în care a prefaţat partida contra Pandurii Tg. Jiu, din Liga I, programată duminică seară. „Nu putem să ne lăsăm şantajaţi de un om care nu a reuşit să facă nimic în viaţă. Trebuia să facem acest lucru de foarte mult timp, dar am considerat că a avut o perioadă grea şi am încercat să trecem cu vederea peste anumite lucruri, însă când a devenit agresiv şi a inceput să ameninţe, era normal să facem acest lucru. Consider că un om care are nişte bani să primească de la cineva şi are acte care să dovedească, se poate adresa unui avocat şi poate rezolva pe cale amiabilă. Am alte lucruri de făcut, nu să stau de vorbă cu un om care nu ştie să lege două cuvinte“, a declarat acesta.

Tehnicianul Stelei a infirmat că ar avea vreo datorie financiară faţă de Tudor. „Dacă aveam să îi dau bani, fiţi siguri că o faceam. Acest subiect nu există, eu am făcut un lucru normal, nu am încercat să îi facem rău, i-am spus de foarte multe ori să înceteze. L-am înştiinţat pe patronul Stelei de această situaţie şi m-a sfătuit să merg la poliţie, pentru că nu am timp să îmi pierd timpul cu tot felul de oameni care vorbesc la emisiuni numai prostii. Trăim într-o ţară liberă, nu putem să ne comportăm ca în junglă, am făcut un lucru normal“, a adăugat Reghecampf.

La rândul ei, Anamaria Prodan a vorbit pentru Sport.ro despre presiunea pusă de Dumitru Tudor pe umerii familiei sale. „El mi-a cerut întotdeauna bani, dar i-am zis că nu trăim în ţara lui Papură vodă. Nu mai puteam să trăiesc în teroare. Asta trebuia să facem demult, dar eu n-am vrut să-i fac rău unui om bătrân. Dacă Laurenţiu rămânea la o echipă mică, nu se mai întâmpla nimic. De când e la Steaua, suntem atacaţi încontinuu“, a arătat aceasta.

Anchetatorii susţin că fostul impresar, cunoscut în lumea fotbalului cu porecla „Ciorbă“, i-ar fi şantajat de mai multă vreme pe antrenorul Stelei şi pe soţia acestuia. Tudor le-ar fi spus soţilor Reghecampf că, dacă nu plătesc banii ceruţi de el, va da publicităţii informaţii despre cei doi considerate compromiţătoare.

Reghecampf şi Prodan au depus o plăngere la Poliţie, astfel că, joi seară, a fost organizat un flagrant. Dumitru a fost prins de anchetatori într-un restaurant din sectorul 1, în timp ce primea prima tranşă de 12.000 de lei. Acesta a fost dus la audieri.

Dragoş Tudor, fiul fostului impresar, susţine că şoferul finanţatorului Stelei, Ionuţ Lupu, ar fi participat la realizarea flagrantului, conform GSP: „M-a sunat Luţu, care m-a întrebat unde sunt, mi-a zis că Anamaria şi Reghe vor să se împace cu tata, să-i dea nişte bani. Le-am zis să îl lase în pace, că nu vrea bani. Atunci ei au insistat să le spun unde este şi s-au dus peste el la restaurant. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat acolo, dar imediat a venit poliţia şi l-a luat la secţie, pe el şi pe doi angajaţi“.

Imediat după ce fostul impresar a fost săltat şi dus la poliţie pentru audieri, Gabriela Tudor, fiica acestuia, a declarat că banii pe care i-a primit tatal ei de la familia Reghecampf erau de fapt o datorie pe care tehnicianul Stelei şi soţia sa o aveau la Tudor. „Nu poate fi vorba despre şantaj. Tatăl meu o împrumutase pe Anamaria, se întâlniseră să-şi ia banii înapoi, îi dăduse vreo 8.000 de euro, e vorba de bani mulţi“, a spus Gabriela Tudor.

În aprilie 2011, Dragoş Tudor a fost reţinut în Olanda, alături de Natalia Mateuţ, fiica fostului fotbalist dinamovist Dorin Mateuţ, şi de alţi doi tineri, pentru folosire de carduri bancare false.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite