Universitatea Bucureşti cere eliminarea „operelor ştiinţifice“ în baza cărora scapă de puşcărie deţinuţii de lux
0Conducerea Universităţii Bucureşti propune eliminarea prevederii legale care permite eliberarea condiţionată a deţinuţilor care realizează lucrări ştiinţifice în închisoare. Potrivit profesorilor universitari, mediul de detenţie nu poate asigura condiţii pentru cercetare ştiinţifică, iar „operele” pe baza cărora şi-au micşorat pedeapsa figuri proeminente ale spaţiului public nu fac decât să decredibilizeze mediul academic.
În prezent, pentru fiecare lucrare cu caracter ştiinţific publicată în regim de detenţie, penitenciarul acordă 30 de zile de reducere a pedepsei, deşi detenţia nu oferă condiţii propice pentru cercetare ştiinţifică, reproşează profesorii universitari.
„Argumentul în favoarea eliminării acestei măsuri este imposibilitatea practică de a dezvolta o cercetare ştiinţifică în detenţie. În consecinţă, majoritatea lor sunt de fapt nişte pseudo-lucrări, efectele perverse fiind plagiatul şi în final corupţia”, a explicat Georgeta Ghebrea, vicepreşedinte al Comisiei de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti.
O problemă şi mai mare este aceea a criteriilor de evaluare a unor opere denumite „lucrări cu caracter ştiinţific”. Legea impune recomandarea unui cadru didactic, de regulă profesor universitar, ales de către deţinut şi propus astfel conducerii penitenciarului, care va gira caraterul ştiinţific al lucrării respective.
„Ar trebui să existe filtre mai precise prin care se stabileşte că o lucrare are caracter ştiinţific. Ca un deţinut să poată realiza o lucrare de speţa celor despre care vorbim este de domeniul improbabilului ”, remarcă Marian Popescu, preşedintele Comisiei de etică din cadrul Universităţii Bucureşti.
A doua şi ultima condiţie este publicarea lucrării de către o editură acreditată CNCS. Mai departe, examinarea îndeplinirii acestor condiţii precum şi decizia reducerii pedepsei cu 30 de zile pentru fiecare astfel de lucrare aparţin comisiei penitenciarului formată din 5 membri, niciunul competent în a stabili caarcterul ştiinţific al unei lucrări, mai remarcă Universitatea Bucureşti.
„Publicarea de lucrări cu caracter ştiinţific în detenţie, cu reducerea aferentă a pedepsei, a devenit o afacere. Cadrul legislativ e neprofesional în ceea ce priveşte acest aspect prin faptul că ratează exact certificarea ştiinţifică a lucrărilor respective”, remarcă reprezentanţii Universităţii Bucureşti.
Propunerile vor fi înaintate Ministerului Educaţiei şi Parlamentului pentru a se concretiza într-un proiect de lege, a declarat Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti.