Un militar în rezervă îşi joacă restul vieţii pe scenă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când a acceptat să-l interpreteze pe Ianke în piesa "Tache, Ianke şi Cadâr", Rodinel Duduc, cadru militar în rezervă şi actor amator la Cercul Militar Bârlad, a pariat cu el însuşi că nu

Când a acceptat să-l interpreteze pe Ianke în piesa "Tache, Ianke şi Cadâr", Rodinel Duduc, cadru militar în rezervă şi actor amator la Cercul Militar Bârlad, a pariat cu el însuşi că nu se va face de râs în faţa bârlădenilor.
"Ianke a fost până acum cel mai greu rol, aş putea spune rolul vieţii din cariera mea de actor amator", afirmă cel care a fost, pe rând, lăcătuş, actor, cântăreţ, dar mai ales... Ianke, rolul pentru care a primit Premiul de interpretare la Festivalul Teatrului pentru Amatori din Craiova.
Însă în spatele lui Ianke se ascunde un om complex. A încercat de toate şi a ajuns la performanţă în toate. Dar cea mai mare dragoste pentru el rămâne teatrul, despre care poate să depene amintiri ore în şir, căci în culisele acestuia a crescut. "Debutul în teatru a fost undeva prin anii '57-'58, când făceam figuraţie la piesa Nopţile tăcerii. Am fost cu această piesă la Decada teatrelor, ocazie cu care am participat şi la spectacolul de gală. Aşa am ajuns să fiu în preajma Mariei Tănase, care a prezentat la acea vreme Revista 58", îşi aminteşte Rodinel Duduc.

Manelele nu-i inspiră nicio emoţie
Sportul de performanţă, teatrul, familia şi muzica sunt numai câteva dintre pasiunile lui Rodinel Duduc. A jucat handbal, fotbal (de performanţă, Divizia C), volei şi atletism, sporturi de care nu prea mai are timp, mai ales de când teatrul l-a acaparat. "Când domnul Vasile Mălinescu a ales ca eu să fiu Ianke, m-am bucurat. Am fost captivat de evrei dintotdeauna, iar Ianke este până acum rolul vieţii. Am avut mari emoţii nu la Craiova, ci înainte de a merge acolo, când am dat reprezentaţia în faţa bârlădenilor. La Bârlad era publicul de acasă, care este mult mai exigent. Însă premiul luat la Craiova mi-a confirmat că am câştigat pariul pus cu mine însumi, că voi face rolul vieţii. Este adevărat că m-a ajutat foarte mult faptul că am urmărit jocul actorilor celebri. Am visat la acest rol de compoziţie, care este coloana vertebrală a piesei, însă la Craiova meritau mai mulţi premii, nu numai eu", a afirmat, modest, Rodinel Duduc. Când nu face repetiţii la Cercul Militar, Rodinel Duduc este... cântăreţ în spectacole şi chiar la nunţi. A fost atras de instrumentele de percuţie, dat fiind faptul că tatăl său a cântat în Filarmonică. A fost şi baterist. A luat trei premii pe ţară, dar mulţi îl cunosc ca interpret de muzică uşoară, deşi a avut un început timid la... pian, cu Nicolae Mencicov. Cântă toate genurile de muzică, mai puţin manele, nu pentru că ar avea ceva împotriva lor, ci pentru că doar câteva şi doar în anumite momente ar putea să-i inspire vreun sentiment de emoţie.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite