Triumf în justiție pentru medicul Virgil Musta. A fost achitat definitiv în controversatul caz al testelor COVID
0Dr. Virgil Musta, şef al Secţiei Infecţioase a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, a fost achitat definitiv în cazul controversat al testelor COVID efectuate de clinica sa privată, dar recoltate de asistentele de la spitalul de stat.
Acest verdict a fost pronunțat de Curtea de Apel Timișoara, menținând, astfel, decizia de achitare dată anterior de Tribunalul Timiș, în luna februarie a acestui an.
Medicul Virgil Musta a fost trimis în judecată în 29 noiembrie 2022, fiind acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu în legătură cu efectuarea de teste pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Conform procurorilor anticorupţie, în perioada 21 iulie - 9 noiembrie 2020, Virgil Musta, cu intenţie, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii în beneficiul unei societăţi private la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu la Spitalul "Dr.Victor Babeş" Timişoara.
Procurorii au mai constatat că, la instigarea lui Musta, în calităţile lor de director medical, respectiv asistent medical coordonator al Ambulatoriului de boli infecţioase, Diana Luminiţa Manolescu şi Maria Diana Albu şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu deoarece nu au făcut niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare sau, după caz, sesizarea Comisiei de cercetare disciplinară în vederea sancţionării celor trei asistente medicale.
Acum, însă, instanța l-a achitat definitiv. În 21 iunie 2024, Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința definitivă, menținând hotărârea de achitare a Tribunalului Timiș, potrivit Libertatea.
Curtea de Apel Timișoara arată că nu s-a putut dovedi că asistentele care au recoltat probe pentru testele de COVID efectuate de Profilaxis au prejudiciat spitalul de stat. „Martorii au relatat în mod unanim că atribuțiile de serviciu au fost îndeplinite integral, că nu a existat o neglijare a obligațiilor față de spital, că nu a existat niciun fel de sesizare din partea pacienților sau personalului din spital legat de modalitatea de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu a celor trei asistente, iar la dosar nu există înscrisuri sau alte probe care să contrazică aceste depoziții”, arată judecătorii Curții de Apel Timișoara.
Medicul a precizat, pentru sursa citată, că s-a considerat în permanență nevinovat.
„Sunt bucuros că justiția a făcut dreptate și, după cum am spus de la început, sunt nevinovat. Nu am făcut nimic pe perioada pandemiei prin care să fac un lucru rău. Dimpotrivă, contractul de care se spunea a fost unul legal prin care am ajutat comunitatea să depășească mai ușor momentele dificile și să se poată face testări la cerere. Din păcate, lucrurile au fost interpretate greșit, probabil au fost niște interese, dar totul este bine când se termină cu bine”, a spus Musta.