Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, subiectul unui dosar penal. Procurorii au ridicat documente de la Universitatea Naţională de Apărare
0Parchetul General are în instrumentare un dosar penal, deschis ca urmare a unei plângeri, privind suspiciunile de plagiat la adresa premierului Nicolae Ciucă, au confirmat, pentru Adevărul, reprezentanţii instituţiei.
UPDATE Ulterior apariţiei informaţiei cu privire la existenţa cauzei, procurorii au transmis oficial: "La data de 27.01.2022 pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică s-a înregistrat un dosar având obiectul la care faceţi referire, ca urmare a unei sesizări transmise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La aceeaşi dată a fost începută urmărirea penală în cauză (in rem) cu privire la infracţiunea prev. de art.197 alin.1 din Legea 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe".
Articolul indicat de procurori prevede că este "infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie. Împăcarea înlătură răspunderea penală".
Potrivit PressOne, procurorii ar fi ridicat documente de la Universitatea Naţională de Apărare. Surse judiciare au confirmat, pentru Adevărul, ridicarea actelor, printre acestea fiind lucrarea de doctorat a premierului.
Teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă face obiectul unei analize a Consiliului Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Nicolae Ciucă a devenit doctor în Ştiinţe militare în anul 2003, cu lucrarea "Dimensiunea angajării armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale", susţinută la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.
Lucrarea are 309 pagini, dintre care 162 cu anexe, şi ar conţine plagiat în cel puţin 42 de pagini, iar o parte din textul copiat ar proveni din alte două teze de doctorat, una dintre ele coordonată de îndrumătorul premierului, potrivit PressOne. Sursa citată menţionează că unele porţiuni plagiate ar proveni din surse tipărite care nu pot fi detectate cu un soft anti-plagiat.
„Acuzaţiile publice nu se pot susţine ştiinţific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect şi profesionist utilizată. Sintagme si formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen “pilon de stabilitate” etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil - precum geopolitica - unde semantica trebuie neaparat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate”, spunea Nicolae Ciucă după apariţia informaţiilor.