Şeful Poliţiei Bihor spune că persoanele oprite la intrarea în Oradea voiau "vărsare de sânge"
Şeful IPJ Bihor, comisarul şef Liviu Popa, a declarat astăzi, că grupurile de persoane suspectate că fac parte din lumea interlopă oprite, joi seară, la intrarea în municipiul Oradea, "primiseră ordin să facă măcel", dar acţiunea lor a fost dejucată de autorităţi, transmite Mediafax.
Potrivit şefului Poliţiei Bihor, "grupurile de interlopi" venite din Arad şi Cluj "primiseră ordin să facă măcel la Oradea", dar acţiunea a fost dejucată de autorităţi, care au mobilizat un dispozitiv impresionant de poliţişti, jandarmi şi mascaţi la intrările în oraş.
Potrivit comisarului şef Liviu Popa, informaţiile despre prezenţa bandelor rivale de la Oradea au fost primite de la Cluj şi Arad.
"Acţiunea a reuşit numai datorită colaborării foarte bune între Poliţiile din Arad şi Cluj, dar şi cu alte instituţii, care ne-au comunicat informaţii preţioase despre numărul celor care urmau să sosească şi mijloacele de transport cu care urmau să vină", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, şeful Poliţiei.
Poliţiştii au oprit 25 de persoane
Maşinile interlopilor au fost interceptate şi oprite pe drumurile de acces spre Oradea, în localităţile Salonta, Tileagd şi la intrarea în municipiu. Potrivit lui Popa, printre aceste persoane se aflau membrii unei grupări arădene conduse de Uţu Rohozneanu, zis şi "Nebunul", sosiţi din Arad şi Cluj, dar şi persoane din anturajul orădeanului Gabriel Tămăşdan, zis Dinamită. În cursul serii de joi, acţiunile şi verificările au fost extinse şi în alte localităţi din judeţ, respectiv în municipiul Marghita şi în staţiunea Băile Felix.
Asupra persoanelor reţinute au fost găsite bâte de baseball, aparate electroşoc, pumnale, o drujbă şi un pistol cu gaz şi bile de cauciuc.
"Oamenii veneau pentru că voiau să regleze unele conturi. La mijloc erau orgolii personale, după mine chestiuni ieftine, însă voiau cu orice preţ vărsare de sânge", a spus şeful Poliţiei Bihor.
Reglare de conturi
Dintre cele 25 de persoane duse la sediul Poliţiei, 15 au fost sancţionate contravenţional. Zece au primit amenzi în valoare de 1.000 lei fiecare, iar cinci amenzi de câte 700 lei fiecare.
"Acţiunea nu a fost una cu mănuşi, ci dură, recunosc. Dar vă asigur că o vom repeta de ori de câte ori va fi nevoie. Nu voi tolera războaie stradale, precum la Craiova sau Galaţi", a avertizat şeful Poliţiei.
Prezent la conferinţa de presă, primarul Ilie Bolojan a aprobat intervenţia poliţiştilor.
"Experienţa m-a convins că intervenţiile ferme sunt o necesitate în unele cazuri, altfel nu vei mai avea liniştea de a circula pe stradă în condiţii normale", a declarat primarul Oradei.





















































