Scandal între comunitatea LGBTI+ şi Primăria Capitalei. După 15 ani, parada PRIDE nu este autorizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ONG-ul ACCEPT anunţă că va continua toate demersurile pentru organizarea Marşului Bucharest Pride pe ruta pietonală FOTO Shutterstock
ONG-ul ACCEPT anunţă că va continua toate demersurile pentru organizarea Marşului Bucharest Pride pe ruta pietonală FOTO Shutterstock

Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Bucureşti i-a invitat pe reprezentanţii Asociaţiei ACCEPT astăzi la o nouă rundă de discuţii după ce anterior nu a aprobat o solicitare a ONG-ului de autorizare a Marșului Bucharest Pride pe 14 august.

Membrii ACCEPT arată că Primăria Bucureşti a respins organizarea Marşului Bucharest Pride pe Calea Victoriei în condiţiile în care contra-manifestaţia anti LGBTI+ organizată de Noua Dreaptă a fost aprobată de PMB. 

Motivele oficiale ale refuzului: în locaţia unde se propune organizarea marşului are loc evenimentul „Străzi deschise”, care, potrivit autorităţilor, aduce un număr important de persoane, iar dacă în acelaşi loc s-ar organiza şi marşul, s-ar crea „o densitate mare de persoane, care poate genera tensiuni ce pot pune în pericol siguranţa participanţilor”.  Astfel, Comisia a propus ca „Marşul Bucharest Pride” să fie organizat fie în aceeaşi locaţie, dar într-o altă zi, fie în aceeaşi zi, dar într-o altă locaţie, pe Şoseaua Kiseleff sau pe Bulevardul Magheru, cu un număr de participanţi adaptat condiţiilor sanitare actuale şi cu respectarea normelor curente privind adunările publice.

Însă, ACCEPT anunţă că va continua toate demersurile pentru organizarea Marşului Bucharest Pride pe ruta pietonală Calea Victoriei şi refuză „categoric ruta nepietonală” propusă de Comisia de Ordine Publică a Municipalităţii, considerând că este o rută nesigură pentru participanţi.

„Refuzul aprobării traseului pietonal Calea Victoriei pentru organizarea Bucharest PRIDE este dat de PMB printr-o interpretare eronată şi maliţioasă a Legii privind adunările publice. PMB susţine că proiectul Străzi Deschise, prin care traficul rutier se închide la fiecare final de săptămână pe mai multe artere care devin astfel pietonale, reprezintă o adunare publică. Această afirmaţie este un nonsens: a închide o stradă pentru a permite tuturor cetăţenilor să se plimbe în voie pe ea nu constituie marş, demonstraţie sau protest. Mai mult, PMB a implementat Străzi Deschise fără să impună un număr limitat de participanţi – dacă considera că evenimentul reprezintă o adunare publică, atunci trebuia respectată limita de 100 de participanţi. Pe Calea Victoriei, însă, se plimbă fără mască, distanţare sau restricţii zeci de mii de bucureşteni, aşa cum se pot plimba pe oricare altă stradă pietonală din Capitală. Considerăm că interpretarea PMB este răuvoitoare şi exclude persoanele LGBTI, familiile şi prietenii lor, din rândul locuitorilor Bucureştiului care au dreptul să fie prezenţi, văzuţi şi auziţi pe străzile acestui oraş. Decizia este una discriminatorie şi va fi atacată în instanţa de judecată de ACCEPT”, a declarat Teodora Ion-Rotaru, directoarea executivă a ACCEPT.

Bucharest Pride (cunoscut până în 2013 ca GayFest) este festivalul anual dedicat drepturilor LGBT în România, care are loc în Bucureşti timp de aproape o săptămână. Prima ediţie a avut loc în 2004. Organizat de ACCEPT, cea mai mare asociaţie LGBT din România, festivalul primeşte suport şi finanţare de la Ministerul Sănătăţii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi diverse organizaţii private, precum Institutul pentru o Societate Deschisă şi British Council. Din 2005, festivalul include şi o paradă de pride. În afară de această paradă, festivalul include o serie de evenimente culturale LGBT, precum lansări de carte, proiecţii de filme, spectacole de teatru şi expoziţii de fotografie, plus dezbateri şi conferinţe despre drepturile LGBT.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite