Salariile uriaşe ale şefilor MAI, reclamate de sindicaliştii din Poliţie la Guvern, „Angajaţii de la Resurse Umane au salarii mai mari ca poliţiştii din stradă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii cer depolitizarea Ministerului de Interne FOTO Mediafax
Poliţiştii cer depolitizarea Ministerului de Interne FOTO Mediafax

Sindicatul Poliţiştilor „Diamantul” a luat atitudine faţă de salariile netransparente din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Sindicaliştii au trimis premierului Dacian Cioloş o sesizare, în care solicită debirocratizarea şi depolitizarea MAI, respectiv a Poliţiei Române, precum şi declasificarea salarizării poliţiştilor şi publicarea acestor „norme interne” în Monitorul Oficial.

”La nivelul MAI salarizarea personalului se efectuează cu normative interne secretizate, emise chipurile în baza unei Hotărâri de Guvern clasificate la nivelul secret de stat în condiţiile în care salarizarea personalului plătit din fonduri bugetare se efectuează în baza Legii nr.284/2010.
În fapt, pentru muşamalizarea ilegalităţilor privind acordarea de sporuri, prime, bonificaţii  etc.”, se precizează în document.

Potrivit sindicaliştilor, reprezentanţii MAI ţin salariile la secret pentru a ascunde faptul că angajaţi din structurile suport (resurse umane, financiar-contabilitate, logistic etc.) sunt încadraţi ilegal pe funcţii de poliţişti, că, deşi Uniunea Europeană a avertizat România în repetate rânduri cu numărul ridicat de poliţişti, MAI a continuat să crească numărul „poliţiştilor de birou” în detrimentul celor care desfăşoară activităţi specifice de poliţie: rutier, patrulare, judiciar, cercetare la faţa locului, laborator criminalistic etc.

Sindicaliştii acuză că angajaţii MAI care nu intră sub incidenţa Legii nr.218/2002 (cei din structurile suport) beneficiază de cele mai multe majorări salariale şi prime precum: majorarea salarială de 50% „pentru activităţi deosebite de poliţie”; spor de 25% pentru „lucrări deosebite” ş.a. bonificaţii acordate cu precădere şefilor şi angajaţilor din birouri în detrimentul poliţiştilor oneşti care îşi desfăşoară activitatea în domeniul ordinii şi siguranţei publice nicidecum în structuri de: resurse umane, logistică, financiar, IT, control intern etc.

O altă problemă reclamată Guvernului este numărul mult prea mare de şefi, mai ales în structurile suport, care au salarii uriaşe împreună cu sporuri şi prime de comandă acordate alături de coeficienţii cei mai mari.

”La 6 subalterni = un şef birou, la 10 subalterni = un şef serviciu, la 15 subalterni = un director + unul sau doi adjuncţi + un şef serviciu + un şef birou; la 25 subalterni = un director general + 1-3 adjuncţi + şefi servicii + şefi birouri”, se arată în sesizare.

Ce revendică sindicaliştii din Poliţie

Sindicatul Poliţiştilor „Diamantul” a formulat mai multe cereri:

-debirocratizarea şi depolitizarea Ministerului Afacerilor Interne, respectiv, a Poliţiei Române;
-declasificarea salarizării poliţiştilor şi publicarea acestor „norme interne” în Monitorul Oficial;
-eliminarea funcţiilor „de poliţie” din structurile suport;
-diminuarea funcţiilor de conducere, cu precădere în structurile suport ale MAI;
”MAI şi Poliţia Română să redevină instituţia Statului de Drept România şi a cetăţeanului român, nu a orgoliilor şi a intereselor unor personaje obscure ce au ajuns să se confunde cu moşierii, nicidecum să respecte Legea şi interesul naţional”, se mai menţionează în sesizare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite