Protest al angajaţilor de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Oradea
Personalul administrativ şi o parte din cel medical al Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie din Oradea au declanşat, marţi, o grevă de avertisment de o jumătate de oră, ca semn de protest faţă de proiectul de unificare a spitalelor din Oradea, iniţiat de Primărie, transmite NewsIn.
“Noi considerăm că această decizie nu va fi eficientă şi va afecta funcţionarea spitalului, dar şi calitatea actului medical din instituţie”, a declarat inginerul Viorel Mihuţ, unul dintre protestatari.
Unificarea Spitalului de Neuropsihiatrie, cu cel de Obstetrică-Ginecologie, cu Spitalul de Pneumoftiziologie şi cu actualul Spital Municipal „Gavril Curteanu” este privită cu neîncredere şi de managerul Spitalului Clinic, Gheorghe Oros.
Într-un memoriu înaintat Consiliului Local, managerul afirmă că, dacă pentru secţia de neurologie unificarea ar fi benefică, deoarece bolnavii ar beneficia de servicii mai bune, secţia de psihiatrie ar trebui să rămână spital separat. Asta pentru că are o tradiţie de 105 ani şi, în plus, de vreme ce 60,87% din pacienţii spitalului provin din afara oraşului, ea ar putea fi integrată mai curând într-un spital judeţean.
În plus, potrivit lui Oros, încorporarea secţiilor de psihiatrie în viitorul spital unificat nu e posibilă din cauza comportamentului violent al bolnavilor şi a faptului că aceştia trebuie să beneficieze, pe lângă cele trei mese, de încă două gustări, deoarece „mulţi bolnavi sunt lipsiţi de discernământ şi din lipsa simţului saturaţiei cer mereu mâncare” deci „este imposibilă externalizarea serviciului de bucătărie”.
Proiectul a trecut de toate fazele impuse de lege
Pe de altă parte, managerul Spitalului TBC, Dacian Foncea, cel care a fost desemnat de primărie să se ocupe de proiectul de unificare, spune că, în urmă cu trei luni de zile, la întâlnirea dintre conducătorii spitalelor, doctorul Oros şi-a dat acordul de principiu pentru unificare. De atunci, proiectul a trecut peste toate fazele impuse de lege, ajungând şi în dezbatere publică pe portalul Ministerului Sănătăţii şi fiind la un pas de elaborarea Hotărârii de Guvern care va reprezenta certificatul de naştere al marelui spital municipal.
Referindu-se la unul dintre principalii oponenţi ai unificării, dr. Gheorghe Oros, Foncea consideră că “vechimea pe postul de director nu dă dreptul la manipulare”, dar recunoaşte că “oamenii au dreptul la exprimare”.
“E vorba de interesele anumitor oameni din conducerea spitalului, care se tem pentru scaunul lor şi îi manipulează şi pe alţi angajaţi, care au ajuns să se teamă pentru posturile lor, deşi, municipalitatea le-a explicat clar faptul că nu vor avea loc disponibilizări după unificare”, a spus viceprimarul Gheorghe Carp.





















































