Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie: Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei sunt la nivelul din 2009, fără suspecţi şi blocate la Parchetul General

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, a declarat, joi, după ce a discutat cu procurorii militari de la Parchetul General, care se ocupă de cauzele Revoluţiei şi Mineriadei, că stadiul cercetărilor este cel din 2009: nu există suspecţi şi dosarul Revoluţiei este blocat la Curtea Supremă.

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, a declarat, la ieşirea din sediul Parchetului General, că stadiul în care se află ancheta în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei este acelaşi ca cel din anul 2009, respectiv că la acest moment nu există suspecţi în cauză, arată Mediafax. 

Mai mult, Mărieş ar fi precizat că dosarul Revoluţiei este blocat la Înalta Curte de plângeri ale unor părţi din dosar care solicită redeschiderea anchetei în acest caz.

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie a mai spus că, în opinia sa, Curtea Supremă tergiversează trimiterea dosarului pentru continuarea anchetei, explicând că nu înţelege de ce instanţa ţine cauza atât de mult pentru a soluţiona astfel de solicitări, în contextul în care atât procurorul general al României, cât şi Înalta Curte au confirmat deja redeschiderea anchetei în acest caz.

Doru Mărieş a declarat că le-a cerut procurorilor să ceară şefului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), Marcel Opriş, să indice unitatea militară la care se află o serie de documente importante pentru ancheta legată de revoluţie.

Totodată, Mărieş a arătat că a stabilit cu anchetatorii să se revadă până pe 15 august, dată până la care asociaţia pe care o conduce s-a angajat să pună la dispoziţia procurorilor dosarul Revoluţiei în format digital, pentru eficientizarea activităţii magistraţilor.

Procurorii de la Parchetul Militar fac verificări cu privire la filmul evenimentelor din decembrie 1989, după ce în martie 2014 au preluat acest dosar de la Secţia de urmărire penală a Parchetului General, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. Cazul se afla la Parchetul General din aprilie 2011, după ce Secţia Parchetelor Militare (SPM) şi-a declinat competenţa de soluţionare. Anterior, în 2009, cauza fusese preluată de Parchetul General de la Parchetele Militare, acolo unde existau câteva mii de anchete, care au fost, în urmă cu cinci ani, comasate într-un singur dosar.

România, condamnată de mai multe ori la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat statul român de mai multe ori în urma plângerilor făcute de foşti revoluţionari şi rude ale acestora. Oamenii au fost despăgubiţi, pentru modul de desfăşurare a anchetei în cauza cunoscută ca dosarul Revoluţiei.

Ultima dată, România a fost condamnată pe 21 aprilie la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru lipsa unei investigaţii efective în dosarul Revoluţiei, trebuind să plătească 15.000 de euro văduvei unui bărbat omorât în casă de un glonţ care a trecut prin fereastră.

Istanţa supremă a confirmat, pe 9 martie, decizia procurorilor Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în anchetă fiind vizate circumstanţele în care au fost rănite mai multe persoane, în timpul evenimentelor care au avut loc la Bucureşti.

Judecătorii de la Curtea Supremă au constatat că soluţia Parchetului, de redeschidere a dosarului mineriadei, este legală şi temeinică.

Decizia magistraţilor a fost definitivă, dosarul fiind repartizat unui procuror care va emite, în baza probelor strânse, o rezoluţie. Acest procuror urmează să stabilească dacă se impune fie trimitere în judecată a celor implicaţi în dosar, fie clasarea cazului.

Pe 5 februarie, Parchetul General a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul evenimentelor din iunie 1990.

Parchetul a arătat, într-un comunicat de presă, că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanţele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul Bucureşti, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împuşcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secţiei parchetelor militare au propus infirmarea parţială a rezoluţiei nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum şi infirmarea rezoluţiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 şi 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică", a precizat sursa citată.

Cercetările în cazul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 vor fi, astfel, reluate după 25 de ani de la evenimente, perioadă în care au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, unele victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absenţa unei hotărâri judecătoreşti în ţară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite