„Poliţistul Anului“, dosar penal pentru furt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul Marian Munteanu, reţinut sâmbătă într-un dosar de furt din incinta ArcelorMittal, a fost ales în 2004 „Poliţistul Anului“ după ce şi-a rupt un picior în timp ce urmărea nişte hoţi de fier vechi. Marian Munteanu şi Vasile Hulea, un alt poliţist reţinut în acelaşi dosar, au lucrat pe platforma ArcelorMittal. Postul de poliţie a fost desfiinţat în 2009 din cauza ineficienţei.

Şapte persoane, între care doi poliţişti şi un agent de pază, au fost reţinute sâmbătă de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru furturi repetate din incinta combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi.

Dezvăluiri- „Poliţistul Anului", complice cu hoţii

Agentul Marian Munteanu, unul dintre cei doi poliţişti duşi la Curtea de Apel Galaţi a fost desemnat în 2004 „Poliţistul Anului". Premiul de atunci a venit ca urmare a activităţii desfăşurate în calitate de poliţist în incinta combinatului. Celălalt poliţist care s-a ales cu dosar penal în acest dosar este fostul şef al Poliţiei de pe platforma siderurgică ArcelorMittal, comisarul şef Vasile Hulea.

Rănit în acţiune

În 2004, Munteanu era agent de poliţie în incinta combinatului. A fost chemat de agenţii privaţi de pază, care observaseră nişte hoţi de fier vechi, pe care însă nu au reuşit să-i reţină. La un moment dat, poliţistul s-a aşezat în faţa căruţei hoţilor încercând să-i oprească. S-a ales cu un picior rupt după ce a hoţii au trecut peste el. Totuşi, Munteanu a reuşit să-i oprească pe hoţi după ce a scos pistolul din dotare şi a tras câteva focuri de armă.

În urma acestui act catalogat de şefii săi ca fiind unul de eroism, poliţistul s-a ales cu distincţia de „Poliţistul Anului", oferită de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi. A fost organizată o festivitate internă la care au fost invitaţi peste 300 de agenţi de poliţie, cărora agentul Munteanu le-a fost prezentat drept un adevărat erou şi model de poliţist.

Şi celălalt poliţist anchetat de DIICOT, comisarul şef Vasile Hulea, a avut şi are mari legături cu zona combinatului siderurgic. El fost până în anul 2009 şeful secţiei de Poliţie din incinta ArcelorMittal. Imediat după desfiinţarea acelei unităţi el a trecut şef la Ordine Publică, în cadrul Poliţiei Rurale Galaţi, sub jurisdicţia sa intrând exact comunele din preajma oraşului şi combinatului.

„Erau ineficienţi"

Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, comisarul-şef Daniel Miron, spune că secţia de poliţie din combinat a fost desfiinţată anul trecut tocmai pentru că existau suspiciuni cu privire la corectitudinea poliţiştilor.

„Ambii au lucrat până în septembrie la postul de poliţie pe care l-am avut în incinta combinatului siderurgic ArcelorMittal, dar în urma evaluării pe care am făcut-o la nivel de conducere IPJ, am decis desfiinţarea acestei secţii de poliţie din cauza ineficienţei arătate", a declarat Daniel Miron.

Deşi până în acest moment s-au făcut numai şapte reţineri, surse din Poliţie susţin că reţeaua ar fi mult mai mare, în acest moment fiind cercetate peste 60 de persoane. „Urmărim cazul din 2008. Au colaborat cu noi în anchetă mai multe instituţii, printre care DIICOT şi SRI", a declarat Ştefan Căpătan, şeful Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi.

Pe lângă cei doi poliţişti, sâmbătă au mai fost reţinute alte cinci persoane pentru furturi din incinta combinatului siderurgic Arcelor Mittal Galaţi, valoarea totală a prejudiciului depăşind 640.000 de lei. Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie 2008 - aprilie 2010, Nelu Pelin, Marian Ionaşcu, Tănăsache Dănăilă, Valentin Tudorache şi Nicu Gabriel Ifrim au furat fier vechi de pe platforma siderurgică a Arcelor Mittal Galaţi.

Cei doi poliţişti vor fi cercetaţi în stare de libertate, iar restul de cinci suspecţi au primit mandat de arestare pentru o perioada de 29 de zile. În faţa instanţei, inculpaţii nu au recunoscut acuzaţiile care li aduc şi s-au declarat nevinovaţi.

Arestat pentru abuz în serviciu

Un poliţist braşovean, care lucra în cadrul Biroului pentru Combaterea Crimei Organizate şi Antidrog (BCCOA), a fost arestat vineri pentru abuz în serviciu. Anchetatorii spun că bărbatul de 42 de ani a folosit fondurile unităţii în scopuri personale. „Agentul-şef adjunct a solicitat, în două rânduri, sume din fonduri speciale, pe care le-a folosit în interes pesonal, întocmind două procese verbale cu date nereale", a declarat Mihaela Mateş, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Primele bănuieli le-a avut şeful poliţistului, Gabriel Florescu, în urmă cu doi ani. El a sesizat parchetul, dar pentru o bună bucată de timp suspiciunile nu au fost confirmate de probe. În cele din urmă, cu ajutorul declaraţiilor unui martor, în 2009, poliţistul a fost chemat la audieri. El este acuzat de de abuz în serviciu şi determinarea mărturiei mincinoase.

Citeşte aici mai multe despre poiţistul care a furat bani de la ... poliţie

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite